Preşedintele Klaus Iohannis judecă imparţialitatea cerută de Constituţie, în cazul domniei sale, suis–generis: tace şi, când te aştepţi mai puţin, îţi trage o palmă peste ochi. Într-adevăr, dl Iohannis este un altfel de preşedinte, aşa cum a promis.
Preşedintele a întors în Parlament legea codului fiscal cu argumente mult cunoscute: nu există bani pentru acoperirea golului bugetar lăsat de reducerea TVA de la 24% la 19%.
A-l acuza pe preşedinte că, prin decizia domniei sale, face jocul ocultelor străine care doresc să menţină România în beznă - aşa cum zice premierul Victor Ponta – este în afara oricărei discuţii de bun simţ.
A-l aplauda pe preşedinte pentru grija faţă de bugetul ţării este, de asemenea, în afara oricărei discuţii de bun simţ.
Lega codului fiscal a fost votată de Parlament cu peste 99% din voturi – nici Ceauşescu nu era votat în epocă cu astfel de majoritate.
Nu este de comentat aici dacă cei 99% dintre parlamentari s-au înşelat sau nu.
Obiecţiile faţă de dimensiunea reducerilor fiscale le are Consiliul Fiscal de luni bune. Le are FMI şi Comisia Europeană de luni bune. Le are Banca Naţională în ultimele săptămâni. Nu le reiau, sunt arhicunoscute. Ceea ce înseamnă că, dacă atâţia oameni care se pricep spun: fii atent!, înseamnă că trebuie să fii atent.
Nu a avut Parlamentul cunoştinţă de aceste obiecţii? A avut. Si, totuşi, a votat codul fiscal cu 99% din voturi.
De ce?
Reducerea fiscală a fost o „decizie politică” (chiar dacă sună aşa aiurea), un risc asumat, prin urmare – oricât de puţină consideraţie avem noi faţă de Parlament. Votată fiind de întregul spectru politic, avea garanţia formală că va continua peste limitele de mandat ale guvernului actual.
Este adevărat, aşa cum îşi amintesc unii, că şi în 2008 Parlamentul s-a comportat fără discernământ şi a votat legi care au pus încă o piatră la temelia prăbuşirii din 2010. Este drept că trebuie să fim prudenţi, să avem raţiunea de a nu împărţi moşteniri pe care nu le avem. Dar unde a fost preşedintele în această vreme? Unde a fost Patriarhul politicii?
Luni de zile preşedintele a lipsit din această dezbatere. Există limite ale intervenţiei prezidenţiale în viaţa publică, dar nu într-atât încât să fie complet absent din ea.
Preşedintele României nu este preşedintele SUA care poate să-şi impună vetoul pe legile Congresului. Dar preşedintele României are o putere formidabilă şi fără asta.
Cuvântul greu al preşedintelui României stă în faptul că el decide agenda publică în bună măsură.
De zeci de ori preşedintele putea aduce în discuţie codul fiscal. De zeci de ori putea interveni indirect, lăudând, de pildă, performanţele bune ale economiei şi atrâgând, de cealaltă parte, atenţia că o coardă prea întinsă se rupe inevitabil.
Nu a făcut-o luni şi luni pentru, ca zilele trecute, la BNR, să susţină cu superioritate greu de justificat: "Nu ştiu cum s-a strecurat aprecierea că acest cod fiscal ar revoluţiona finanţele României prin simpla reducere a unor impozite”.
Cum să i te adresezi unui astfel de lider? Dl Iohannis sau dl Ramses al II-lea?
Reiau: unde a fost preşedintele câd dezbaterea era dacă este bună reducerea TVA, dacă nu cumva mai bună ar fi reducerea CAS sau amândouă laolaltă?
Nu ştim unde era. Dar ar fi fost bine să fi ştiut. Dacă ar fi transmis că este atent la o problemă ce ne priveşte pe toţi, probabil că discuţia ajungea în Parlament, ajungea la public şi nu rămânea în rapoartele lui Ionuţ Dumitru sau Radu Craciun pe care oricum nu le citeşte nimeni.
Rolul constituţional al preşedintelui este să provoace această dezbatere publică. Era greu pentru partidul şefului statului, un partid liberal, să se opună reducerilor de taxe, este împotriva doctrine. Dar argumentul insuficienţei resurselor era unul suficient şi solid pentru o dezbatere nepolitizată.
Este bine, poate, că preşedintele a întors legea codului fiscal în Parlament. Ne mai gândim puţin. Dar mai bine era să fi intervenit la timp, dacă avea obiecţii.
Rolul preşedintelui României este de a media, nu de a fi o momâie în păpuşoi.
Iar politica economică o face un guvern şi un parlament, nu Banca Naţională şi nu FMI. Dacă este altfel, înseamnă că nu mai avem nevoie de guvern şi parlament. Oricum, mulţi dintre noi cred că ne costă prea mult.
Mergem pe proiecţiile altora. Pe proiecţii putem demonstra orice. Inclusiv că Iulian Mincu a contribuit decisiv la păstrarea siluetei de invidiat a poporului român.
