Dcă mâine ar fi alegeri în România iar Putin, Erdogan, Orban (Viktor), şi nu în ultimul rând Ceauşescu ar candida cu modelul lor, versus liderii politici actuali cu modelul occidental, nu ştiu care ar fi rezultatul votului. S-ar putea să avem o surpriză, aşa cum au avut britanicii cu brexit.
În spatele României actuale, membră a Uniunii Europene şi a NATO, care se situează şi la cel mai ridicat nivel economic din istorie, există o furie, o frustrare care nu mai aparţine bunicilor şi părinţilor noştri, care cei mai mulţi dintre ei au ratat economic şi profesional după ’90. Din spate vine o generaţie mai tânără, globalistă, care a muncit şi aici şi în Occident, dar care începe să acumuleze o furie împotriva vestului.
Occidentul nu este un El Dorado, joburile şi banii, care sunt mai mulţ decât în România, nu sunt suficienţi pentru speranţele lor. Nici în România nu câştigă cât şi-ar fi dorit, aşa că sunt undeva la mijoc, ceea ce îi determină să urască şi Occidentul şi România.
În aceste condiţii încep să-şi îndrepte privirea către alte modele politice şi chiar economice: statul să ne dea, statul să facă, statul să aibă grijă de noi etc. Iar în fruntea statului trebuie să fie cineva autoritar, patriot, naţionalist, care să ţină cu poporul, nu cu străinii care au venit peste noi, care ne-au furat, care ne-au luat fabricile şi ne obligă să muncim pentru ei pe salarii de mizerie. Starea drumurilor, a şcolilor şi a spitalelor contribuie şi mai mult la această nemulţumire.
După ce Occidentul ne-a băgat în NATO (2004) şi Uniunea Europeană (2007), cele mai importante proiecte politice dar şi economice ale României din istorie, liderii politici de la Bucureşti nu şi-au mai bătut capul cu România, cu viitorul, considerând că lucrurile acestea vor veni de la sine, fără ca ei să mai trebuiască să facă ceva.
Cu banii de la Bruxelles, pe net avem un plus de 40 de miliarde de euro (am primit 60 de miliarde, am plătit 20 de miliarde), cu investiţiile străine care au un sold de 80 de miliarde de euro, cu investiţiile private româneşti care s-au făcut ca urmare a investiţiilor străine, cu scăderea inflaţiei (înainte de NATO şi UE aveam o inflaţie de 40%), cu scăderea dobânzilor la lei, cu stabilitatea cursului valutar leu/euro,creşterea salariilor în termeni reali, cu posibilitatea achiziţiei unor apartamente, cu deschiderea graniţelor şi posibilitatea de a munci oriunde şi de a vedea lumea, România a reuşit să crească din punct de vedere economic. Dar a scăzut din punct de vedere al distribuţiei acestei creşteri economice, ceea ce a dat naştere la multă fustrare în societate, dincolo de oraşele mari, care au reuşit să crească mult mai repede.
Până acum această nemulţumire a fost acoperită. Dar a venit Covidul, ceea ce a declanşat un val de teorii ale conspiraţiei împotriva Occidentului.
Explozia preţurilor la energie, care se vede în facturile curente, este pusă pe seama Occidentului pentru că România şi-a vândut energia la străini, care majorează preţurile. Nu contează că statul mai are o pondere ridicată în producţia de energie şi nu a făcut nimic pentru a construi capacităţi suplimentare în ultimii 20 de ani. Atâta timp cât factura vine de la Enel sau Engie, creşterea preţurilor este dictată de străini, aşa este percepţia.
După creşterea preţurilor la energie vine inflaţia, creşterea preţurilor la alimente şi la servicii, iar pentru acest lucru tot străinii sunt de vină, care ne-au trimis acest lucru ca să ne îngenuncheze. După creşterea inflaţiei vine creşterea dobânzilor, iar aici Isărescu are un respiro de şase luni pentru că populaţia încă plăteşte ratele la o dobândă IRCC de 1,17% şi nu la 3-4%, cât este ROBOR-ul.
Pentru generaţia corporatistă, eşecul politic al USR, un model de partid în care au crezut foarte mult şi şi-au pus multe speranţe, îi va determina să fie scârbit şi mai mult de politică. Iar următorul pas este să nu vină la vot sau să dea votul lui AUR sau altor formaţiuni anti-establishment.
Drulă, noul lider politic al USR, a scos ranga pentru a dărâma chioşcurile de la metrou, dar nu a pus nimic în loc, iar oamenii nu vor uita acest lucru. Nu mai contează că USR nu mai e la guvernare şi că Grindeanu ar trebui să acopere cu altceva chioşcurile respective.
Generaţia din business a anilor ’90, chiar dacă a făcut milioane, zeci şi miliarde de euro (Ţiriac), tot tânjeşte la un model în care statul să dea direcţia, aşa cum o făcea Ceauşescu sau cum fac acum chinezii, Erdogan, Orban din Ungaria şi, de ce nu, Putin. Nu contează că Putin şi Erdogan şi-au sărăcit poporul în ultimii ani, modelul lor de a conduce este văzut admirativ. Chiar şi noua generaţie care intră în business se uită la acest model pe ideea că statul trebuie să ne dea bani ca noi să facem business.
Iohannis şi modelul lui de a face politică începe să fie un pasiv pentru România. Prin absenţă, el a câştigat alegerile din 2014 şi 2019 împotriva PSD, dar acum începe să piardă lupta pentru România.
Românii vor să vadă în faţă un lider, mai ales în momente complicate, care să se lupte pentru ei, care să fie patriot, naţionalist, care să aibă retorica lui Orban, Erdogan, Putin şi chiar Ceauşescu.
NATO şi Uniunea Europeană nu pot fi apărate prin absenţă. Acest model a fost bun atâta timp cât nu au fost crize.
Acum avem acest conflict între Putin – Ucraina – Occident – NATO şi mulţi se întreabă şi public, şi în gândurile lor, de ce nu suntem neutri, de ce suntem în NATO, de ce avem baze militare americane la noi, că dacă nu am aveam Putin nu s-ar lega de noi.
Un eventual război în Ucraina, cu o invadare de către Rusia, ar stârni o emoţie ridicată în România pe ideea că Putin, dacă ar vrea, ar ajunge în câteva ore la Bucureşti. Nu ştiu câţi cred că NATO ar putea să ne apere în cazul în care Putin şi-ar îndrepta ochii şi către România.
Toate aceste lucruri se adună şi încep să se întipărească în gândurile multora.
Pentru bunici şi părinţi, Occidentul le-a furat copiii şi nepoţii, le-a distrus fabricile şi uzinele şi locurile de muncă în care au lucrat o viaţă întreagă, a distrus spitalele şi şcolile şi a infectat cu tot ce este mai rău – Facebook, Tik-Tok, filme, sărbători – noile generaţii.
Pentru noile generaţii, care îi privesc cu admiraţie pe Becali, Ţiriac, Putin, Erdogan, lipsa de bani, aşa cum vor ei, naşte o frustrare foarte mare. De aceea mulţi încearcă să dea lovitura cu criptomonede.
România este văzută ca o ţară fără lideri, şi de aceea se caută modele auoritare care să dea cu pumnul şi care să-i bage pe toţi la închisoare dacă protestează. Presa nu mai este văzută ca un câine de pază al societăţii, ci ca o putere care acoperă ceea ce fac cei de la putere. De aceea Facebookul sau alte reţele sociale, unde fiecare poate să spună orice, au ajuns mai credibile decât presa tradiţională.
Iohannis a scăpat de furia publicului pentru că nu ai cum ce să te legi de el, iar acum a pus în fruntea guvernului un militar, un general care să facă ordine. Ceea ce, în cazul unui război în Ucraina, ajută ca figură publică.
Iliescu şi liderii politici din anii ’90 au luptat ca România să fie în NATO şi în Uniunea Europeană.
Dacă liderii politici actuali nu luptă public pentru NATO şi Uniunea Europeană, peste ani ne vom trezi cu un val antioccident care s-ar putea să ne dărâme şi să ne aducă lideri politici autoritari pe modelul Putin, Erdogan, Orban.
Duminică, mergând cu un Uber, am avut o conversaţie cu şoferul, în jur de 40 de ani, doi copii, din Ardeal, care a venit după soţie la Bucureşti, dar care urăşte Bucureştiul şi pe bucureşteni din tot sufletul. Inevitabil, discuţia se duce spre creşterile de preţuri la energie şi gaze, inflaţie şi viaţa grea, în care banii nu ajung pentru a trăi decent, mai ales când sunt şi doi copii. Percepţia este că economia este la pământ, iar cu certititudine politicienii sunt toţi corupţi şi fac milioane sărăcindu-ne pe noi, poporul. La afirmaţia mea că România este la cel mai ridicat nivel economic din istorie şi la cel mai ridicat nivel politic prin faptul că suntem în NATO şi Uniunea Europeană, replica a venit pe neaşteptate şi surprinzătoare. Pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, nu aveam produse dar aveam bani, iar Ceauşescu era patriot şi ştia lumea de el în străinătate.
Mai bine era înainte, când statul avea grijă de toţi.
Dacă şoferul ar fi avut 70 de ani, venind din comunism, aş mai fi zis. Dar interlocutorul meu avea în jur de 40 de ani şi câştiga peste 1.000 de euro pe lună din Uber.
