Pentru Vladimir Putin, căderea URSS la începutul anilor ’90 a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Pentru statele care erau sub influenţa sovietică, în blocul comunist, căderea URSS a fost cel mai bun lucru care li s-a întâmplat după finalul celui de-Al Doilea Război Mondial când au căzut sub influenţa lui Stalin.
URSS şi blocul comunist au căzut din punct de vedere politic pentru că nu mai puteau fi susţinute economic, nici ruşii nu se puteau susţine pe ei şi, astfel, nu-i mai puteau susţine pe ceilalţi.Căderea comunismului şi a URSS, prăbuşirea sistemului economic CAER a eliberat ţările foste comuniste din lagăr.
La finalul comunismului, România avea un PIB de 40 de miliarde de dolari, în 1991 scăzuse la 29 de miliarde de dolari, în 2000 urcase din nou la 40 de miliarde de dolari, pentru ca în 2020, după deschiderea pieţei pentru investitorii străini, PIB-ul să urce la 250 de miliarde de dolari.
De partea cealaltă, Rusia avea la finalul anilor ’90 un PIB de 554 de miliarde de dolari, pentru ca, la finalul lui 2020, să ajungă la 1.483 de miliarde de dolari.
Polonia a pornit de la 65 de miliarde de dolari în 1990 şi a ajuns la 594 de miliarde de dolari în 2020.
Cehia a crescut de la 40 de miliarde de dolari la 243 de miliarde de dolari, iar Ungaria a crescut de la 35 de miliarde de dolari, la 155 de miliarde de dolari;
Bulgaria a urcat de la 22 de miliarde de dolari, la 69 de miliarde de dolari, în timp ce Ucraina a crescut de la 81 de miliarde de dolari, la 155 de miliarde de dolari.
Germania a pornit de la 1.400 de miliarde de dolari şi a ajuns la 3.800 de miliarde de dolari; Spania a crescut de la 376 de miliarde de dolari la 1.281 de miliarde de dolari, în timp ce Italia a urcat de la 890 de miliarde de dolari la 1.886 miliarde de dolari.
Statele Unite avea la finalul anilor ’90 un PIB de 5.963 de miliarde de dolari, pentru ca la finalul lui 2020 să ajungă la 20.940 de miliarde de dolari.
Însă cea mai spectaculoasă creştere a înregistrat-o China, de la 360 de miliarde de dolari în anii ’90, la nu mai puţin de 14.720 de miliarde de dolari în 2020. Deci China avea o putere economică sub a Rusiei în 1990, 360 de miliarde versus 554 de miliarde, pentru ca după trei decenii să aibă o putere economică de 14.720 de miliarde de dolari, faţă de 1.483 de miliarde de dolari, cea a Rusiei.
Rusia lui Elţîn în anii ’90 şi a lui Putin din 2000 încoace a pierdut şi bătălia economică. Cu toată că are resurse de materii prime imense, Rusia nu a reuşit să-şi depăşească propria condiţie pe care o are istoric, de care face uz într-un mod fals, că a fost şi că este o mare putere.
După 1980, China s-a desprins de Rusia şi s-a apropiat de Occident, deschizându-şi porţile investiţiilor străine, investitorilor străini, know-how-ului occidental, inuenţelor americane. În acest fel, a reuşit să transfere cunoştinţe economice din lumea occidentală către propria economie.
Liderii chinezi şiau dat seama că modelul economic sovietic este falimentar, aşa că s-au îndreptat către modelul occidental. Au acceptat la început că sunt o piaţă de forţă de muncă şi apoi o piaţă de desfacere. Dar, pe măsură ce anii au trecut, au reuşit să fure la propriu şi la figurat cunoştinţele economice ale Occidentului, au preluat tehnologiile, managementul, cercetarea-dezvoltarea, astfel încât, după 3-4 decenii, au ajuns să fie mai buni decât partenerii lor occcidentali.
În schimb, Rusia şi-a oligarhizat economia, a acceptat investitori străini doar în modelul lor, dar nu prea au învăţat nimic de la aceştia. Spre deosebire de economia chinezească, care an de an şi-a creat propria valoare adăugată, Rusia a rămas o economie primară, de extracţie şi vânzare de materii prime.
Aproape că nu au creat nimic ca să scape de dependenţa de materii prime. După ce au preluat activele în urma prăbuşirii URSS, oligarhii ruşi, binecuvântaţi direct de la Kremlin de către Putin, şi-au dus banii în Occident, făcând investiţii în afara Rusiei. Prin atacarea militară a Urainei, Putin a sperat să revină din nou în prim-plan, să fie a patra putere mondială după SUA, China şi Uniunea Europeană. Dar datele economice care stau în spatele economiei Rusiei nu-l ajută din punct de vedere politic.
După prăbuşirea comunismului şi apoi prăbuşirea modelului economic al CAER, România s-a îndreptat cu toată viteza către piaţa occidentală din perspectiva fluxurilor economice. Mai mult de 70% din economia României înseamnă schimburi comerciale şi de investiţii cu Uniunea Europeană. Nu puţini au fost cei care, după prăbuşirea din 1990 a comunismului, au invocat pierderea pieţei CAER.
Bine că am pierdut-o, pentru că altfel nu mai scăpam niciodată de modelul sovietic.
Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.
