Opinii

PwC România: Acordul de Restructurare, noul instrument de prevenire a insolvenţei, în curs de a fi introdus prin ultimele modificări ale Legii 85/2014

PwC România: Acordul de Restructurare, noul instrument...
12.07.2022, 10:38 256

Acordul de Restructurare, noul instrument de prevenire a insolventei, va fi pus la dispoziţia companiilor aflate într-o stare de dificultate, în vederea depăşirii acesteia şi a evitării insolvenţei, într-un cadru ordonat şi reglementat de Legea nr. 85/2014.

România este în curs de a finaliza procedurile de legiferare, prin modificările care au fost aduse recent Legii nr. 85/2014, având ca scop revizuirea cadrelor de prevenire a insolvenţei şi introducerea unui nou instrument de restructurare preventivă pentru companiile aflate în dificultate,  respectiv aşa numitul Acord de Restructurare.

La baza Proiectului de Lege, iniţiat de către Ministerul Justiţiei, şi aprobat recent în Parlamentul României (fiind în curs de promulgare de către Preşedinte), s-a aflat Directiva Europeană în domeniul Restructurării şi Insolvenţei nr. 2019/ 1023, al cărui scop principal l-a reprezentat “nivelarea” diferenţelor legislative dintre statele membre UE cu privire la gama de proceduri de prevenire a insolvenţei disponibile debitorilor aflaţi în dificultate financiară, pentru a-şi putea restructura afacerile şi a evita o eventuală procedură de insolvenţă, de o manieră mult mai eficientă şi cu şanse mai ridicate de reuşită decât cu instrumentele existente.

Acordul de restructurare, care ar urma să fie procedura de prevenire a insolvenţei cu cel mai înalt grad de confidenţialitate, este un instrument de mult aşteptat, atât de către comunitatea de practicieni, cât şi de debitorii şi creditorii care ar dori să-şi poată restructura, într-un cadru organizat, dar în afara unei proceduri de insolvenţă, obligaţiile care ameninţă stabilitatea financiară a unei societăţi debitoare cu şanse reale de redresare.

Astfel, deşi până în prezent, în România, insolvenţa a reprezentat principala modalitate de reorganizare, totuşi aceasta este o procedură de salvare a debitorilor de ultimă instanţă, eminamente judiciară şi care, în general, este distrugătoare de valoare, având un grad semnificativ mai redus de recuperare a creanţelor şi costuri de administrare mai mari (corelate în mod direct cu nivelul de complexitate mai ridicat al acesteia).

Origine

Directiva Europeană în domeniul restructurării a încercat să adreseze cel puţin două elemente neunitare observate în practică şi în cadrele de restructurare de la nivelul ţărilor membre, respectiv anumite diferenţe care conduceau la nedoritul fenomen de “forum shopping” (i.e. căutarea jurisdicţiei mai favorabile de către părţile implicate în procedură).

Primul a fost acela că s-a constatat că unele state fie nu au implementate în legislaţia naţională anumite proceduri eficiente de restructurare preventivă, fie deşi acestea existau, sub diferite forme, erau foarte “formaliste” şi cu un grad redus de eficienţă şi utilizare.

Al doilea a fost diferenţa între relativa “ineficienţă” a procedurilor de restructurare de la nivelul Europei continentale, faţă de eficienţa mai ridicată şi funcţionalitatea cadrului de restructurare preventivă din legislaţia Regatului Unit (UK), cum ar fi aşa numita “Scheme of Arrangement”.

Aceasta reprezintă un cadru de restructurare, atât financiară cât şi operaţională, care permite companiilor care au acumulat un volum al datoriilor ce ar putea deveni o ameninţare la adresa capacităţii de rambursare a acestora şi a continuării normale a activităţii, să prezinte creditorilor un Plan de Restructurare, în afara unei proceduri de insolvenţă. 

Într-un astfel de cadru de restructurare, o majoritate reprezentativă (ex: în cazul UK, 75% din valoare creanţelor cu drept de vot, structurate pe clase de creditori), trebuie să aprobe un Plan de restructurare. Pentru a se evita situaţiile în care un creditor sau un grup restrâns de creditori ar încerca să ţină “ostatică” o astfel de procedură de restructurare viabilă, Planul de restructurare poate să fie validat chiar în cazul în care creditorii dintr-o anumită clasă votează “împotrivă”, însă Planul le oferă o alternativă mai bună decât următorul scenariu de evoluţie/ impact advers, care ar putea fi inclusiv ajungerea în insolvenţă/ faliment (dar fără a se limita doar la acestea). Un astfel de mecanism, prin care un Plan viabil ar putea fi impus unor creditori disidenţi/ ostili şi, chiar mai mult, unei clase întregi (în măsura în care votul unei astfel de clase este influenţat decisiv de poziţia acestora), provine din dreptul anglo-saxon, bazat pe “common law”, şi este denumit “cross-class cram down” (CCCD).

În acest context, Directiva impune implementarea, în legislaţiile naţionale ale statelor membre, a unor cadre de restructurare preventivă pentru acele companii aflate în dificultate financiară şi pentru care se urmăreşte evitarea insolvenţei şi menţinerea în zona de companii viabile, în măsura în care acest lucru este posibil.

Cum este structurat

Spre deosebire de procedura de insolvenţă, care poate fi iniţiată atât de către creditori cât şi de către debitor, acordul de restructurare este o procedură iniţiată exclusiv de către debitori. În plus, Acordul de Restructurare permite diferenţierea între creanţe afectate (care fac obiectul acordului) şi creanţe neafectate (care nu fac obiectul acordului), pe când în cazul insolvenţei, se iau în considerare toate creanţele împotriva debitorului, fără să existe o opţiune de tratare diferenţiată la latitudinea acestuia, ci doar structurarea ulterioară pe categorii de creanţe.

Conform legii, creanţele afectate sunt acele creanţe care vor putea suferi fie diminuări de cuantum fie amânări de scadenţă în cadrul planului de restructurare, iar creanţele neafectate sunt acele creanţe care nu sunt modificate în mod direct de acordul de restructurare, cu precizarea suplimentară (din partea legiuitorului) că orice creanţă neinclusă în lista creanţelor afectate este o creanţă neafectată.

Această diferenţiere este fundamentală pentru o structurare corectă şi cu şanse reale de aprobare de către creditori a unui acord de restructurare viabil.

În continuare, Acordul de restructurare propus va fi votat, ca regulă generală, tot pe categorii de creditori (similar cu un Plan de reorganizare din cadrul unei proceduri de insolventa), însă doar de către creditorii care deţin creanţe afectate, iar creditorii ale căror creanţe nu vor fi afectate neavând drept de vot asupra acestuia.

Un caz special îl reprezintă situaţia debitorilor mai mici, încadraţi ca fiind cei cu o cifră de afaceri netă până în echivalentul în lei al unui prag maximal de 500.000 euro (în anul anterior), pentru care nu este obligatorie constituirea categoriilor de creanţe, acordul putând fi socotit acceptat în cazul acestora dacă este votat de majoritatea absolută din valoarea creanţelor afectate.

Ulterior îndeplinirii procedurii de vot, debitorul va trebui să depună la instanţa competentă o cerere de confirmare a Acordului de restructurare. În acest sens, vor trebuie prezentate mai multe documente şi îndeplinite mai multe formalităţi şi condiţionalităţi, dintre care cele mai importante sunt legate de: (i) pragul minimal din total creanţe afectate, (ii) votul în cadrul fiecărei categorii de creditori şi (iii) votul exprimat de fiecare dintre categoriile de creditori (fără a se limita doar la acestea).

Primele două cerinţe sunt similare cu cele din procedura insolvenţei. Astfel, Acordul de restructurare impune acelaşi prag minim de 30%, însă din totalul creanţelor afectate (în timp ce pragul de 30% în cazul insolvenţei se raportează la totalul masei credale, înscrise în tabelul de creanţe), şi, totodată, votul în interiorul fiecărei categorii este similar cu cel din procedura insolvenţei, respectiv necesită majoritatea absolută.

În acest sens, remarcăm pragul minimal de aprobare necesar, de 30%, semnificativ mai scăzut decât cel practicat în alte jurisdicţii (ex: 75%), unde s-a considerat necesar a fi menţinut la un un nivel mai ridicat decât cel din insolvenţă tocmai având în vedere faptul că s-a plecat de la premisa că debitorul derulează o afacere viabilă şi, chiar dacă ajunge într-o stare de dificultate, se poate redresa în urma unui acord cu creditorii.

În ceea ce priveşte cerinţele privind votul exprimat de categoriile de creditori, există o serie de diferenţe faţă de procedura insolvenţei (e.g coborârea treptată a palierelor de exigenţă coroborată cu o ajustare a tratamentului corect şi echitabil al creditorilor), având la bază, în mare parte de mecanismul de “cross-class cram down” (CCCD), ceea ce ar putea conduce la anumite elemente de asimetrie între intenţia debitorilor de a se restructura şi interesul creditorilor de a nu le fi afectată creanţa.

Trebuie menţionat, de asemenea, că Acordul de restructurare are în vedere să pună un accent mult mai pronunţat pe negocierea în afara instanţei, chiar dacă va avea anumite elemente de control judiciar (vezi confirmarea de către un Judecător Sindic, similar cu controlul de legalitate din procedura insolvenţei), şi va veni să inlocuiască un instrument deja existent, dar ineficient şi foarte puţin utilizat/ apelat, respectiv Mandatul ad-hoc.

Când ar trebui utilizat

Iniţiat de către debitori, procedura Acordului de restructurare pleacă de la prezumţia unei “stări de dificultate”, respectiv o “afectare temporară a activităţii ce dă naştere unei ameninţări reale şi grave la adresa capacităţii viitoare a debitorului de a-şi plăti datoriile la scadenţă”, însă cu menţinerea premisei că debitorul nu este încă în stare de insolvenţă.

Validarea acestei prezumţii urmează a fi făcută de către Administratorul restructurării, în baza unui Raport care va viza anumite aspecte obligatorii de verificat pentru creditori şi instanţă, respectiv: (i) natura stării de dificultate; (ii) factorii interni şi externi care au determinat starea de dificultate a debitorului; (iii) principalii indicatori financiari care justifică existenţa unei ameninţări la adresa capacităţii viitoare a debitorului de a-şi plăti datoriile la scadenţă; (iv) motivul pentru care dificultatea nu poate fi considerată reversibilă în mod natural.

Prin urmare, se observă o corelaţie directă între identificarea timpurie a unei potenţiale ameninţări reale şi şansele de salvgardare a unei întreprinderi viabile şi evitarea unei stări de insolvenţă ulterioare.

Un acord de restructurare ar putea fi cu atât mai eficient şi recomandat cu cât vorbim de un volum semnificativ al datoriilor raportat la capacitatea de rambursare a debitorilor, ajustată negativ în urma respectivelor evoluţii adverse, cât şi de un număr important de creditori afectaţi. Astfel, eventualele costuri de administrare ale unei astfel de proceduri, care va asigura un tratament corect şi echitabil creanţelor din aceeaşi categorie, ar putea fi mult mai bine justificate.

De ce ar trebui apelat

Pe lângă scopul fundamental al acestui nou instrument de restructurare preventivă, respectiv acela de a sprijini companiile în dificultate financiară să acţioneze într-un cadru de restructurare ordonat şi  reglementat, pentru depăşirea stării de dificultate şi evitarea insolvenţei, trebuie spus că Acordul de Restructurare poate fi mai mult decât o simplă restructurare financiară.

Astfel, în cadrul unui astfel de Acord de restructurare se vor putea include şi implementa inclusiv anumite măsuri de restructurare operaţională sau corporativă, cum ar fi: valorificarea unei linii de business ca ansamblu independent, fuziunea/ divizarea, modificarea structurii corporative - majorare de capital social, fie prin aport nou de capital, fie prin conversia unor creanţe în acţiuni, etc.

Nu în ultimul rând, Acordul de restructurare devine un instrument şi o alternativă de restructurare mult mai eficientă şi recomandată în cazul în care creanţele afectate fie au în vedere datorii financiare către mai mulţi creditori bancari/ finanţatori instituţionali, fie sunt deţinute de un număr semnificativ de creditori, deoarece asigură un cadru mult mai larg, unitar şi ordonat de adresare a volumului de datorii acumulate (financiare, fiscale, comerciale, etc.) decât simple acorduri individuale cu fiecare creditor, devenind astfel o continuare firească a acestora, însă cu şanse mai ridicate de reuşită şi implementare.

Autori: Andreea Bocioacă, Director Restructurare, Practician în Insolvenţă

Andrei Manea, Senior Manager Restructurare, Practician în Insolvenţă

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO