Pe cât de controversat este Musk, una dintre ideile mai puţin toxice al cărei campion începe să devină este împărtăşită de oameni şi antreprenori care altfel nu-l simpatizează: în lumea occidentală avem o imensă problemă cu birocraţia scăpată de sub control. Ce înseamnă asta? Un vast aparat birocratic apasă asupra economiei şi societăţii fără ca vreo persoană sau vreun agent politic, fie el chiar un partid bine organizat, să mai poată cuprinde cu mintea toate aceste tentacule ale statului şi felul în care ele pătrund în vieţile noastre. Nu urmează un discurs libertarian despre dispariţia statului sau un minimalism excesiv.
Civilizaţia occidentală/modernă, aşa cum s-a construit ea, este mult prea sofisticată pentru a putea exista fără reglementare şi legislaţie, dar nu aşa. Relaţia celor mai mulţi cetăţeni sau antreprenori cu statul este defectă. Statul birocratic a încetat să mai fie perceput ca un construct menit să ne ajute, să facă viaţa împreună posibilă, el apare ca un Behemut scuipător de legi şi reglementări într-o avalanşă căreia nu putem să-i ţinem pasul. Statul birocratic a devenit kafkian. Atâtea reguli care nu ştim de ce mai există sau de ce au existat vreodată şi totuşi ele nu dispar. Haideţi domne să vă pun şi ştampilă, cine ştie, poate aveţi nevoie.
Când discuţi cu oameni şi companii despre accesarea şi administrarea fondurilor europene ochii se dau imediat pe spate, alţii sunt în prag de leşin. Am auzit nenumăraţi oameni de afaceri spunând că niciodată în viaţa lor nu vor mai face această greşeală. Câtă tortură birocratică trebuie să sufere cineva astfel încât în faţa unor bani aproape gratis să spună, nu, niciodată? Aceştia era bani destinaţi dezvoltării, nu disperării. Uniunea pare şi ea la fel de abstractă. Cine sunt aceşti birocraţi care măsoară banana şi lipesc capacele de sticle? O prostie să spui asta? Desigur – suntem mulţi care vedem reglementări europene care au sens pentru că promovează Piaţa Unică (şi ştim că nu măsoară nimeni castraveţii), dar altele sunt aiuritoare şi au produs deja efecte economice dezastruoase.
Îmi este imposibil să enumăr din cap toate autorităţile de reglementare din România şi să vă spun şi ce fac toate. Iar eu prin forţa împrejurărilor lucrez cu aceste instituţii. Între ele, niciun fel de coordonare. Fiecare se consideră pe sine regină. Şi toate aceste regine au acelaşi regat: companiile din România. Sau cetăţenii. Din unele colţuri mi se va spune să termin cu neoliberalismul, iar vreţi dereglementare? Să-mi fie cu iertare, dar dacă ceea ce avem astăzi este rezultatul dereglementării, nici în cele mai urâte vise nu aş vrea să văd cum arată reglementarea aia pe bune pe care şi-o doresc unii.
Este nevoie de un T0. Această birocraţie, europeană şi românească are nevoie să se privească puţin în oglindă. Prima problemă nu sunt funcţionarii individuali care îşi fac treaba cum ştiu ei mai bine. Problema fundamentală este că singurii care mai văd rezultatul final al tuturor acestor mii şi mii de reguli şi norme şi legi sunt cetăţenii şi antreprenorii care ajung să dispreţuiască birocraţia şi birocraţii. Asta este însă o greşeală. Noi nu birocraţia trebuie să o dispreţuim, regulile sunt necesare, ci felul în care ea a ajuns să arate. Inclusiv cei care cerem mai puţină birocraţie suntem uneori pe o pistă greşită. Îmi atrăgea cineva atenţia că mediul de afaceri a cerut Comisiei Europene să se asigure că reglementările nu afectează grav competitivitatea.
Cum? Printr-o procedură de verificare a competitivităţii. Alte formulare, alte hârtii care în final nu vor măsura mare lucru. Politicienii la fel: orice problemă este ridicată, soluţia este legiferarea sau o nouă regulă. Nu se mai poate. Suntem sufocaţi. Avem nevoie ca partidele politice, indiferente de rezultatele pe care le vor avea, să îşi asume o misiune amplă şi vastă de debirocratizare a României. Nu, nu o mână de oameni la Guvern. Nu, nu o comisie de debirocratizare. Nu. Un proiect parlamentar şi legislativ care să îşi propună să studieze, să înţeleagă şi apoi să raţionalizeze prin eliminare acest păienjeniş pe care nicio o minte umană nu-l mai poate cuprinde. Să nu conteze că cei care vor pierde din putere vor fi miniştri sau agenţii sau primarii. Vă garantez că inclusiv cei care lucrează pentru statul birocratic vor mulţumi la final pentru că inclusiv felul în care statul operează în interiorul său a devenit toxic şi exasperant cu infinite suprapuneri.
România nu are nevoie doar de autostrăzi şi reţele de electricitate, de şcoli şi spitale. Are nevoie de un aparat birocratic care nu e gândit în secolul 19, echipat în secolul 20 şi trimis să rezolve probleme în secolul 21. Digitalizarea acestei birocraţii nu este suficientă deşi rezultatul final ar trebui cu siguranţă să fie unul digital, simplu şi eficient. Este necesară o regândire completă a acestui întreg eşafodaj altfel va atârna tot mai mult ca o piatră de moară la gâtul nostru. Occidentul modern fost propulsat de o simbioză fericită între iniţiativă individuală şi state puternice care au protejat-o, între proprietate privată şi bunuri publice şi un cadru circumscris de reguli şi drepturi în interiorul căruia inteligenţa noastră colectivă a produs miracole. Acum e prea mult zgomot şi nu ne mai auzim nici gândurile. Haideţi să-l mai oprim.
Radu Burnete este director executiv la Concordia, una dintre cele mai mari organizaţii patronale din România, reprezentând companii care au o cifră de afaceri de 25% din totalul pe economie.
