Opinii

Radu Damaschin, Partener, departament Litigii NNDKP: Mica parte bună a răului adus de criza actuală este ”moartea” dosarului cu şină şi a tradiţionalei “cozi de la ghişeu”

Opinie

Radu Damaschin, Partener, departament Litigii NNDKP: Mica...

Dacă se poate vorbi de un efect pozitiv al măsurilor aferente stării de urgenţă, acesta ar fi faptul că, începând cu 16 martie 2020, apelul la tradiţionalul “dosar cu şină”, cel mai trist simbol al activităţii administraţiei publice alături de “coada la ghişeu” sunt prin natura împrejurărilor suspendate.

Instituirea stării de urgenţă a pus practic instituţiile statului în imposibilitatea obiectivă de a-şi exercita o parte din competenţele specifice în maniera tradiţională. Şi pentru că statul trebuie încă să funcţioneze şi în starea de urgenţă, multe din instituţiile publice au fost nevoite să utilizeze mult mai intens modalităţile electronice de comunicare, astfel cum, de altfel, este prevăzut chiar în Decretul nr. 195/16 martie 2020. În cele ce urmează vom prezenta câteva exemple aleatorii în acest sens, care sunt în opinia noastră relevante.

Potrivit Ordinului Directorului General al OSIM nr. 27/21.03.2020, activităţile ce implică relaţia cu publicul la sediul OSIM au fost suspendate până la încetarea stării de urgenţă, recomandându-se în acelaşi timp folosirea mijloacelor de comunicare la distanţă. De asemenea, prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 89/03.04.2020, s-a stabilit că începând cu 6 aprilie 2020, primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 se va realiza prin utilizarea aplicaţiei IPA online, a mijloacelor electronice de comunicaţii şi a sistemului IACS.

Chiar anterior instituirii stării de urgenţă, însă cu aceeaşi motivaţie legată de prevenirea şi limitarea răspândirii noului coronavirus, măsuri similare au fost recomandate de Agenţia Naţionala de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În acelaşi context, inclusiv autorităţile publice locale au arătat o flexibilitate mai mare pentru primirea de cereri şi înscrisuri în format electronic. Nu în ultimul rând, am sesizat inclusiv posibilitatea ca instanţele de judecată şi autorităţile administrativ-jurisdicţionale să organizeze şedinţele de judecată în cauzele/procedurile considerate urgente prin videoconferinţă.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO