Autorii acestui volum - Scrieri. Economice, Financiare, Istorice şi Amintiri, publicat în martie 2026 (după primele doua volume publicate sub titlul Finanţe şi Chestiuni Monetare Actuale, vol. I în 2021 şi vol. II în 2023), sunt bine cunoscuţi comunităţii financiar-bancare din România şi din alte ţări prin activitatea lor profesională.
Alexandru M. Tănase, Doctor în Economie, este absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), Bucureşti, Facultatea de Contabilitate, 1974, şi al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, 1980. Doctor în economie din 1997, titlu obţinut la ASE. A fost Associate Director, Senior Banker la BERD, Londra, consilier la FMI, Washington DC şi economist în Ministerul Finanţelor, România.
Mihai Rădoi este în prezent Director în Board-ul unui fond de investiţii, specializat pe România şi zona Balcanică. A fost, pentru mulţi ani, Director General la Anglo-Romanian Bank, Londra şi Director General la Banque Franco - Roumaine, Paris. A funcţionat şi în Board-ul Frankfurt - Bukarest Bank, Frankfurt. Deţine un Masterat de la ASE Bucureşti, cartea de faţă fiind a patra carte publicată pe probleme financiar - bancare. De asemenea, are publicate câteva volume de poezie. În ultimii ani, împreună cu alţii, a fost producător al unui serial TV difuzat în România şi al unui film de lung metraj.
Ca urmare a preocupărilor şi eforturilor depuse, cei doi autori reuşesc să descifreze tainele unor fenomene de mare interes în domeniu şi de acută utilitate pentru sectorul financiar-bancar, precum şi pentru domenii conexe legate de istoria unor locuri din România şi Marea Britanie. De-a lungul timpului, cei doi autori şi-au prezentat opiniile pe teme foarte variate în publicaţia Băncii Naţionale a României (BNR) (National Bank of România - The Central Bank Journal of Law and Finance), BNE IntelliNews Londra, Emerging Europe Londra, Ziarul Financiar Bucureşti, Revista Timpul Iaşi Romania, Cotidianul Observator Cultural, Revista Economică, Revista de Contabilitate, Revista Finanţe Publice şi Contabilitate editată de Ministerul Finanţelor Publice din România şi alte publicaţii internaţionale, naţionale sau locale.
Acest nou volum semnat de Alexandru M. Tănase, Phd, Mihai Rădoi, SCRIERI. ECONOMICE. FINANCIARE. ISTORICE ŞI AMINTIRI a fost publicat la Tipografia Centrală, Chişinău, în 2026 cu ISBN 978-5-88554-540-2 are 164 pagini (inclusiv o bogată Bibliografie Selectivă şi un util Index p.164-173), cu majoritatea textelor publicate în limba română în intervalul 2023 - 2026, în revistele: „Ziarul Financiar” (Bucureşti), „Revista Magazin Istoric” (Bucureşti), Revista „Timpul” Iaşi, „Profit” (Chişinău), „Historia” (Bucureşti), „Observatorul Cultural”. Unele articole publicate în străinătate sunt prezentate atât în limba română, cât şi în limba engleză. De asemenea, cuprinsul este prezentat în afară de limba română şi în limba engleză.
Prefaţa acestui nou volum este semnată de un bancher foarte cunoscut şi apreciat, D-l Ionuţ Pătrăhau, Vice-Preşedinte al RZB Romania din ianuarie 2026 şi fost Prim-Vice-Preşedinte al uneia dintre marile bănci româneşti şi anume al Băncii Transilvania între 2002 - 2009). În scurta sa Prefaţă, Ionuţ Pătrăhau menţionează că „volumul de faţă ascunde în spatele unei analize a evoluţiei economiei româneşti o combinaţie fericită, seducătoare şi pe alocuri emoţionantă de adevăruri istorice deosebit de interesante”. Subscriem întru-totul unei asemenea concluzii.
Mai mult, cred că diversitatea temelor cuprinse în acest volum merită subliniată în primul rând. Teme de mare interes în prezent cum ar fi evoluţia îngrijorătoare a datoriei externe a României (în creştere la EUR 232,7 miliarde la 30 iunie 2026 sau mai mult de 60% din PIB-ul ţării) şi riscurile inerente, ar trebui să preocupe Guvernele ţării (oficiale sau interimare), Ministerul Finanţelor Publice şi/sau alte organisme de stat abilitate în acest sens. Evoluţia necontrolată a acestei implică riscuri deosebit de mari pentru întreaga naţiune.
În acelaşi timp, as vrea să reliefez dedicarea celor doi autori asupra studierii unor corelaţii macro-economice. Studiul inflaţiei şi imperativul păstrării independenţei băncilor centrale (inclusiv a BNR) sunt de asemenea teme prioritare. Evoluţia preţurilor (inflaţia) şi a dobânzilor bancare într-un context internaţional deosebit de tulbure provocat de agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina din 2022, precum şi consecinţele sociale nefavorabile asupra unor pături largi ale populaţiei sunt aduse în prim plan. Mai nou, conflictele din Orientul Mijlociu şi incertitudinile pe care acestea le provoacă, sunt factori majori în evoluţia necontrolată a preţurilor (mai ales a preţului ţiţeiului) ca urmare a distrugerilor lăsate în urmă de războaie care durează de ani de zile şi/sau pentru care nu există nici o perspectivă clară de încheiere paşnică, în ciuda promisiunilor electorale ferme ale unor politicienii de primă anvergură.
Concomitent, aş aprecia profesionalismul celor doi autori care au abordat probleme de importanţă majoră într-un limbaj accesibil, fără descrieri sofisticate şi faptul că au avut curajul să aprecieze fenomenele exact în momentul desfăşurării lor, prin abordarea temelor fundamentale cum ar fi: contextul istoric, regional şi monetar, evoluţia fenomenului inflaţionist; paritatea puterilor de cumpărare în tranziţie; reglementarea sectorului financiar-bancar şi a echilibrelor macro-economice; analiza efectelor asupra economiilor naţionale şi globale.
„Introducerea” semnată de cei doi autori se constituie într-o retrospectivă a ultimilor aproape patru decenii de evoluţii tumultoase din istoria modernă a lumii, vizând schimbările fundamentale care au produs şi produc modificări majore în viaţa de zi cu zi a oamenilor. În ceea ce priveşte partea pozitivă menţionăm că autorii consemnează câteva realizări fundamentale: România a devenit membră NATO la 29 martie 2004, iar de la 1 ianuarie 2007 România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene (UE), una dintre cele mai mari pieţe de desfacere din lume şi un puternic organism politic şi economic al Europei dezvoltate. Cu bune şi rele, România a rămas în ultimii 30 de ani o zonă de stabilitate geopolitică, fapt confirmat recent de agenţiile internaţionale de rating Fitch şi Moody’s. Acest volum care reuneşte articole, studii şi prezentări de interes actual sub titlu generic de Scrieri scoate la iveală abordarea ştiinţifică a celor doi autori a căror valoare este incontestabil justificată. Se remarcă, în primul rând, informarea şi cunoaşterea ştiinţifică multiplă asupra activităţii financiar-bancare.
În redactarea acestui al treilea volum, autorii au beneficiat de comentariile şi sugestiile unui mare număr de economişti, lucrători în domeniul bancar, profesori, studenţi, pensionari şi alte persoane cu experienţă largă în acest domeniu atât din ţară, cât şi din străinătate. Autorii au folosit publicaţii şi alte informaţii publice elaborate de diverse organisme financiare internaţionale, precum şi de către autorităţi româneşti şi străine. Este impresionantă diversitatea tematică, în cadrul căreia remarcăm: creşterile anuale ale Produsului Intern Brut (PIB) şi dezvăluirea factorilor/surselor de creştere, care, trebuie spus, în ultimele decenii s-au bazat pe consum (şi nu pe producţie) şi au fost finanţate riscant prin datorii externe substanţiale, conform datelor publicate de băncile centrale şi Uniunea Europeană.
Schimbările istorice/politice/economice/monetare, aşa cum subliniază cei doi autori în Introducere lor la acest nou volum influenţează inevitabil evoluţia omenirii: criza energetică fără precedent, războiul de agresiune împotriva Ucrainei dezlănţuit în februarie 2022 şi altele. Toate acestea au avut şi vor avea în continuare repercusiuni dramatice pe termen scurt, mediu şi lung asupra tuturor ţărilor, inclusiv a celor dezvoltate.
Observăm însă că, în volumul actual, aria preocupărilor autorilor se extinde şi în zona perspectivelor istorice şi culturale ale unora dintre subiectele abordate, cum ar fi locuri istorice din Anglia sau despre oamenii din Câmpia Bărăganului în ultimele trei secole. O ultimă parte a cărţii este dedicată unor amintiri emoţionante de familie ale unuia dintre cei doi autori, pe care familie am avut plăcerea să o cunosc în parte.
Toate articolele şi studiile propuse cititorilor avizaţi, şi nu numai, subliniază puterea creatoare a opiniilor şi teoriilor expuse într-o autentică forţă de prezentare coerentă, relevantă şi clară. Aceste calităţi şi încă altele pe care cititorul sigur le va identifica fac din acest al treilea volum un instrument de cunoaştere pentru noile generaţii de studenţi şi/sau pentru practicieni cu experienţă bogată în domeniul financiar-bancar.
Cred că experienţa împărtăşită de autorii acestei noi culegeri de articole reprezintă un suport informaţional complex, actual şi util pentru specialiştii din sectorul financiar-bancar şi generaţiile viitoare de studenţi în acest domeniu.
Aşa cum am menţionat şi în cazul celor două Prefeţe semnate la volumele intitulate Finanţe şi Chestiuni Monetare Actuale, sper, împreună cu autorii, ca generaţiile viitoare de specialişti şi/sau studenţi să folosească datele şi informaţiile prezentate de autori în mod laborios, ştiinţific şi profesional şi chiar să dezvolte pe mai departe ideile conţinute în această nouă carte.
Dr. Radu Graţian GHEŢEA este Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Române a Băncilor şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al Libra Bank.