PSD-ul lui Liviu Dragnea, cu noul program de guvernare, pe care noul premier Mihai Tudose va trebui să-l implementeze, a bulversat mediul de afaceri din România.
După câte îmi amintesc, niciodată nu a existat o reacţie atât de violentă din partea organizaţiilor celor mai puternice companii din România şi a celor mai puternici antreprenori români la adresa unor intenţii economice ale Guvernului.
În nici 24 de ore de la anunţarea intenţiei de introducere a - impozitului pe cifra de afaceri care să înlocuiască impozitul pe profit, a taxei de solidaritate pe venit – un impozit progresiv mascat, pentru cei care câştigă mai mult de 10 salarii minime pe economie, creşterea accelerată a salariului minim pe economie – de la 1.450 de lei brut la 2.000 de lei şi la 2.300 de lei pentru absolvenţii cu studii superioare în 2018 plus creşterile din următorii ani, impozitarea suplimentară a resurselor naturale – petrol, gaze etc. sau impozitul suplimentar pe produsele care afectează sănătatea – zahărul sau băuturile carbogazoase, spre exemplu - toate marile organizaţii au fost la aceeaşi masă: Coaliţia pentru Dezvoltarea României, AMCHAM – investitorii americani, Camera de Comerţ Germană – investitorii germani, Camera de Comerţ Franceză – investitorii francezi, RBL şi AOAR – investitorii români.
Toate măsurile de mai sus vor arunca în aer bugetele companiilor, în special ale multinaţionalelor, dar nu numai.
Multinaţionalele deţin 49% din cifra de afaceri din România (1.178 mld. lei, adică 260 mld. euro în 2015, pe 2016 încă nu au apărut datele) şi angajează peste 1,2 milioane de oameni în 37.000 de companii.
Companiile româneşti deţin 47% din cifra de afaceri totală, cu peste 2 milioane de angajaţi în 433.000 de companii.
La o pondere mai mare în business, profitul total (profituri minus pierderi) raportat de multinaţionale (de care se leagă Liviu Dragnea) a fost de 9 miliarde de lei, în timp ce companiile româneşti au raportat un profit de 27 de miliarde de lei, de trei ori mai mult.
PSD vrea să revoluţioneze sistemul fiscal cu impozitul pe cifra de afaceri, care va afecta firmele cu cifre de afaceri mari, dar care raportează câştiguri mici sau pierdere sau taxa de solidaritate, de fapt impozitul progresiv pe venituri. Creşterea salariului minim cu 37% şi cu 58% pentru cei cu studii superioare va trebui să fie acomodată de companii.
Firmele şi directorii vor fi cei mai afectaţi şi de aceea îşi exprimă nemulţumirea la unison.
Pe de altă parte, creşterea salariului minim va mişca cel puţin 1,6 – 1,7 milioane de salarii din economie, având în vedere că o treime din salariaţi (1,4 milioane) sunt plătiţi la acest nivel, iar pe cale de consecinţă se vor mişca şi salariile care sunt în jurul acestui nivel.
La 2.000 de lei brut, salariul net este de 1.435 lei, iar la 2.300 de lei salariul net este de 1.634 lei.
În acest moment salariul mediu net în România este de 2.300 de lei.
Salariaţii vor fi cei mai fericiţi de majorarea salariului minim, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimii 5 ani când a crescut de la 700 de lei la 1.450 de lei brut, în timp ce firmele, acţionarii şi directorii vor urâ PSD-ul.
Dacă nu este forţată de piaţă, de plecări de oameni, de noi investiţii, de măsuri administrative, nicio companie nu majorează salariile de la sine.
Salariaţii, care sunt plătiţi cu un nivel sub media naţională, aplaudă măsurile PSD cu ambele mâini.
La polul opus, cei 250.000 care vor trebui să plătească taxa de solidaritate înjură non-stop, ceea ce ei denumesc “ciuma roşie”.
Impozitul pe cifra de afaceri îi afectează pe cei cu cifre mari şi marje mici (cel puţin cele raportate oficial) şi mai puţin microîntreprinderile care oricum plătesc acum un impozit similar de 1-2%.
Cu noul impozit, Dacia Renault, cea mai mare companie din România, ar trebui să plătească mai mult decât plăteşte impozit pe profit acum. La o cifră de afaceri de 20,7 miliarde de lei pe 2016, 1% impozit pe profit înseamnă 200 de milioane de lei.
În 2016 Dacia Renault a raportat un profit de 457 milioane de lei, ceea ce va însemnă că va trebui să plătească un impozit pe profit de 77 milioane de lei (16%).
Chiar şi pentru Renault 163 de milioane de lei, adică 36 de milioane de euro, cât ar fi în plus de plată înseamnă ceva.
Mai mult decât atât, furia tuturor companiilor este că statul ia prin impozite şi taxe, dar dă prea puţin înapoi în ceea ce înseamnă infrastructură, educaţie şi nu în ultimul rând sănătate.
Pe un angajat plătit cu salariul minim pe economie îl interesează mai puţin starea drumurilor şi mai mult creşterea lui salarială. Pe o companie care trebuie să transporte mărfuri, orice oră pierdută pe drum, din cauza infrastructurii, se transformă într-un cost mai ridicat şi o competitivitate mai scăzută.
Victor Ponta a încercat să facă PSD-ul mai plăcut angajaţilor, mai european şi mai prietenos cu mediul de business, în special cu investitorii străini. Ponta a dat multinaţionalelor facilităţi fiscale de peste 1,5 mld. euro, în sensul că nu s-a grăbit cu impozitarea suplimentară pe petrol şi gaze şi a şters posibile datorii rezultate din interpretarea drepturilor de autor, colaborări, ca venituri salariale din IT, consultanţă, farmacie etc.
Dragnea şi noua echipă de conducere – Stănescu, Bădălău, Neacşu etc., venită din cele mai sărace judeţe ale României, a schimbat retorica şi a identificat multinaţionalele ca fiind duşmanii ţării, adică cei care se împotrivesc ca românii să o ducă mai bine folosind arma creşterii salariului minim.
Aproape toţi analiştii din bănci au afirmat că această creştere a salariului minim atât de rapidă, dublarea în 5 ani (2012-2017), nu mai poate fi susţinută, afirmaţie care însă a fost contrazisă de piaţă. Nu numai că nu s-au desfinţat locuri de muncă, ci dimpotrivă, s-au creat 500.000 în plus, de la 4,2 la 4,7 milioane angajaţi.
Prin noile măsuri anunţate, PSD-ul lui Dragnea pune pe poziţii contrare marea majoritate a salariaţilor din România cu angajatorii, directorii şi acţionarii lor, care se împotrivesc creşterii salariului minim, taxelor de solidaritate şi impozitului pe cifra de afaceri.
Din păcate, PSD-ul în afară de creşterea salariului minim pe economie, majorările salariale la stat şi de pensii, plus cele două reduceri de TVA, măsuri care au putut fi luate simplu, prin hotărâri de guvern, altceva nu a făcut în economie, nici investiţii, nici fonduri europene, nici spitale, nici drumuri, nici autostrăzi, nici apă şi canalizare, nici începerea schimbăriilor în educaţie, un domeniul rămas anchilozat în timp, departe de piaţa muncii.
Toate aceste lucruri nu se pot face prin hotărâri de guvern, cineva mai trebuie să mai muncească.
După ce nu au mişcat un centimetru în infrastructură (zona Bucureşti-Ilfov, care are o putere de cumpărare mai mare decât media UE, nu are centura Capitalei, intrările în Bucureşti sunt gâtuite de oriunde ai veni, nu are o sală Polivalentă de 10.000 de locuri, nu are o sală de spectacole, cu toate că festivalul George Enescu este în top 3 la nivel mondial), în educaţie, cele două mari proiecte pe care le vântură în acest moment – Fondul Suveran şi Banca de Dezvoltare sunt numai bune pentru a împărţi nişte bani, 10 mld. euro (PDL şi PNL au împărţit 4 mld. euro cu Fondul Prorietatea), şi a da iluzia că aceste proiecte vor aduce dezvoltarea României.
Niciunul dintre liderii actuali ai PSD, cei din faţă şi cei informali, nu au fost în stare să dezvolte economia la ei în zonă, nunde sunt cele mai dezastruoase rezultae în educaţie, sănătate şi business, nu să dezvolte un Fond Suveran.
Dacă la programul actual al PSD, începând cu impozitul pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritare (impozitul progresiv), au contribuit Florin Georgescu, prim viceguvernator BNR şi Gheorghe Gherghina, fostul tată al bugetului şi actual membru în board-ul BNR, iar programul economic va fi un eşec, iar toate aceste revoluţii şi derapaje fiscale (inclusiv impozitul pe venitul global) vor duce România în zid, eşecul va fi şi al Băncii Naţionale şi nu va mai conta că cei doi sunt la discuţii cu PSD-ul pe persoană fizică, în timpul lor liber. Să nu se ajungă acolo!