Opinii

RO-mânia

RO-mânia

Autor: Eduard Dinu

01.11.2015, 17:25 505

În epoca în care se construiesc autostrăzi pentru ca omul să se deplaseze ÎN SIGURANŢĂ şi cu viteză între două localităţi pentru a-şi revedea prietenii, a dezvolta o afacere sau a merge la munte, există o ţară pe planetă în care se închid autostrăzi. Nu pentru că ar avea prea multe ci pentru că au fost inaugurate în grabă, din motive electorale, fără a respecta norme minimale de siguranţă în construcţii.

În epoca în care lucrările edilitare beneficiază de termene din ce în ce mai mari de garanţie, căci progresul tehnologic a generat materiale şi tehnologii superioare celor existente acum câtiva zeci de ani, există o ţară în a cărei capitală o groapă făcută în carosabil, cu scopul unei cârpeli edilitare desigur, înghite viaţa unui poliţist aflat în misiune. Într-una din cele 1.500 de misiuni urgente ale unui ministru dilatat la propriu de importanţa misiunii sale patriotice pe care o trâmbiţează cu emfază în ochii electoratului băştinaş.

În epoca în care normele statuate au ca scop siguranţa cetăţeanului şi protejarea vieţii sale, există o ţară în care riscul să nu te mai întorci viu acasă de la un concert desfăşurat în mijlocul celui mai mare oraş al său chiar există. Politicul se declară consternat de toate aceste tragedii umane care s-au succedat cu repeziune în numai câteva zile - un fel de lebădă neagră cum ar zice Taleb de parcă cetăţeanul de rând este vinovat şi nu managementul dezastruos al acestei ţări.

În centrul istoric al Bucureştiului sunt zeci şi sute de localuri ale căror etaje stau să se prabuşească, pe ale căror străduţe nu încape în caz de urgenţă nici cea mai mică salvare sau maşină de pompieri, încât mirarea Preşedintelui vis a vis de tristul eveniment petrecut vineri nu poate proveni decât din faptul că nu cunoaşte Bucureştiul....

Nu există desigur un spaţiu ideal pe planeta Pământ în care siguranţa, prosperitatea şi fericirea omului de rând să-şi fi dat mâna. Cu atât mai puţin în ţara în care „Legenda Meşterului Manole” este mereu actuală: autostrăzi care se surpă, gropi care înghit oameni şi cluburi în care ard sute de concetăţeni. Pildele aşa zis pozitive învăţate în orele de istorie cu „otrăvirea fântânilor şi părjolirea lanurilor de cereale” îşi arată efectul peste ani...

Prof. Dr. Eduard Dinu – A.S.E. Bucureşti

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO