Opinii

Rolul concesiilor strategice în construcţia europeană

Rolul concesiilor strategice în construcţia europeană

Autor: Dan Luca

19.06.2024, 11:22 83

Alegerile europene 2024 confirmă trendul ˝unei mai puţine cooperări europene˝ şi al ˝promovării mai puternice a interesului naţional˝. Mesajele diferă în funcţie de liderii ţărilor membre şi doctrina partidelor aflate la putere, dar constatãm o situaţie nouă la nivel european.

Ne punem desigur întrebarea dacă din punct de vedere practic mai este posibil să mai identificăm un spaţiu comun european pentru a continua dezvoltarea Uniunii Europene? Cum evolueazã relaţionarea dintre “împreună suntem puternici” Vs. “nevoia de concesii la nivelul ţărilor membre”?

Pentru a clarifica stadiul actualului proiect european, analizăm evoluţia a două concepte de-a lungul istoriei europene. Este vorba de cel de pace şi cel de prosperitate, ambele pe o scară cronologicã a anilor 1950, 1990 şi 2020.

După cel de-al Doilea Război Mondial, securitatea europeană s-a bazat pe apartenenţa masei critice a ţărilor din Europa de Vest la NATO. După Războiul Rece, apărarea transatlantică a găsit noi adepţi, ţările din Estul Europei devenind treptat membre ale organizaţiei, părăsind blocul sovietic. Zdruncinată de crize consecutive, în special cea pandemică şi cea provocată de războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a accelerat discuţia despre capacitatea de apărare europeană, independentã sau complementară la NATO.

Dacă ne referim acum la conceptul de prosperitate, anii 1950 au fost fantastici pentru Europa de Vest, relansându-se creşterea economică. După anul 1989, scăpaţi de matricea unor economii planificate, ţările din Est au început reformele în direcţia economiei de piaţă, iar statutul de membru al UE le-a prilejuit o dezvoltare economică enormă. În ciuda decalajelor Nord-Sud şi Vest-Est, UE este acum un continent dezvoltat, deosebit de atractiv pentru migraţia economică mondială.

Pentru a ajunge la actuala contrucţie UE au fost o serie de valori europene respectate, a fost o voinţă politică de a avansa în direcţia Europei unite şi a fost o abordare deschisă, plină de concesii. Concesiile nu au fost doar la nivelul ţărilor membre, ci şi la cel al sectorului de afaceri. Balanţa dintre înverzirea continentului şi competitivitate este un exemplu recent, chiar dacă se încearcă acum abordarea destul de forţată de Green Competitiveness...

Care sunt însă semnalele la mijlocul anului 2024, acum la ceasul alegerilor de noi lideri europeni?

1.    Securitatea şi politica de apărare devin o prioritate strategică pentru Agenda Europeană 2024-2029. Politic, se poate chiar să avea un comisar european pentru apărare.

2.    Competitivitatea revine pe agendã ca prioritate, pentru dezvoltarea economică şi prosperitatea cetăţenilor.

3.    Statul de drept se consolidează ca subiect important, fiind o unealtă de guvernare europeană utilă, atât la nivelul relaţionării cu unele state membre, cât şi pentru poziţionarea globală a UE, mai ales dacă dezvoltă capacitate independentã de apãrare.

4.    Imigraţia este un subiect greu de discutat de cãtre unele ţări, mai ales dacă nu există o abordare europeană a acestui subiect. E practic “elefantul din camerã” când vorbim de cooperarea europeană.

5.    Polarizarea între pro-european şi anti-european se accentuează, iar gândirea şi pregătirea alegerilor 2029 trebuie avută în vedere încă de acum pentru a nu asista în 2029 la un blocaj total şi chiar definitiv al instituţiilor europene.

6.    Relaţionarea dintre politicile europene sectoriale (tehnice, greu de explicat cetăţenilor, chiar nepopulare) şi dezvoltarea economică trebuie comunicată mult mai structurat şi puternic.

7.    Extinderea UE are o fereastră de oportunitate, dar trebuie abordată curajos şi responsabil.

8.    Comunicarea cu cetăţenii este importantă, dar schimbând abordarea populistã, utilizând concepte uşor se înţeles şi analizat precum cel de pace şi prosperitate.

Dr. Dan LUCA este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997. Conferenţiazã la universităţi din Belgia, Italia, Germania şi România, iar cartea să fundamentală este „Mapping the Influencers in EU Policies”.