Dacă citim programele economice şi cifrele „promise” ale celor două „mari” partide politice, PSD şi PNL pentru alegerile din decembrie, România pare o ţară prea mică pentru ceea ce vor să facă liderii acestora dacă ajung la putere.
- Investiţii în economie de 404 mld. lei (90 mld. euro) promise de PSD în patru ani, fără să mai vorbim de investiţiile private care vin în plus, versus „numai” 24 mld. euro de la PNL
- Scăderea TVA la 18% din 2018, de la 20% acum (PSD), faţă de scăderea TVA la 16% din 2019 (PNL)
- Opt spitale regionale (PNL), faţă de opt spitale plus unul (PSD)
- Dublarea salariilor medicilor (PNL), versus salariul minim la medici de 1.200 de euro (PSD)
- Cinci autostrăzi (PSD) şi cam tot atâtea PNL
- Reducerea birocraţiei la jumătate (PNL); deja PSD a redus a birocraţia prin eliminarea a 102 taxe
- La crearea unui sistem naţional de irigaţii şi la construcţia canalului Siret-Bărăgan cele două partide s-au înţeles
- Crearea a 850.000 de noi locuri de muncă în patru ani (PSD); PNL nu a avansat nicio cifră sau nu am citit-o eu
- Impozit zero pentru salarii mai mici de 2.000 de lei (PSD)
- Un fond suveran cu 40 de mld. lei active, dar care să atragă bani suplimentari de 25 mld. lei prin obligaţiuni, fonduri care să fie investite în autostrăzi, spitale, sistemul de irigaţii şi reindustrializarea României (PSD), versus un fond român de dezvoltare urbană şi rurală, de 11 mld. euro, plus complementar o Bancă de dezvoltare, cu un capital de 200 mil. euro, dar cu investiţii de 1 mld. euro (PNL)
- O creştere economică de minimum 5,5-6% pe an în următorii patru ani (PSD)
Când citeşti astfel de programe economice, cred că ar trebui să plecăm din ţară şi să ne întoarcem în 2020, într-o altă ţară, cu salarii duble, cu autostrăzi, nu una, ci cinci, cu drumuri judeţene nou-nouţe, cu un sistem de sănătate state-of-art, cu un sistem educaţional al secolului XXI şi cu o economie unde capitalul privat românesc va fi în frunte.
Până la urmă hârtiile suportă orice, ca la construcţia unui buget, înainte de execuţia lui, când trebuie să se confrunte cu realitatea din teren.
Nu ştiu dacă vreun lider politic care cere votul românilor pe 11 decembrie s-a uitat peste suplimentul nostru ZF 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană: Ce am câştigat, ce am pierdut, unde suntem, încotro mergem?
În 10 ani, între 2006 şi 2016, cu investiţii străine de 35 mld. euro, cu un sold pozitiv de la Bruxelles de 25 mld. euro, cu investiţii româneşti de 20 mld. euro, cu datorii de 100 mld. euro, economia României de-abia a crescut, de la 100 mld. euro la 170 mld. euro, salariul mediu s-a dublat, de la 300 de euro la 450 de euro, iar deficitul de pensii a adunat aproape 20 mld. euro.
În ultimii trei ani, economia României a crescut prin măsuri fiscale (reducerea TVA), majorări salariale, din care dublarea salariului minim până la 1.250 de lei a avut contribuţia cea mai mare din scăderea dobânzilor, din scăderea preţului la petrol şi un dolar slab. Economia a crescut mai puţin din investiţii şi din noi locuri de muncă. Faţă de căderea din criză, când economia a pierdut 700.000 de locuri de muncă, în ultimii trei ani de creştere s-au recuperat numai 400.000.
Salariul mediu net a ajuns la 2.000 de lei. PSD vrea ca peste patru ani un milion de români să aibă un venit de 1.000 de euro (4.500 de lei) brut pe lună. Probabil că nici liderii PSD nu ştiu că în acest moment numai 250.000 de români câştigă peste 1.000 de euro pe lună, cei mai mulţi salariaţi din România (70% din 4,7 mil. angajaţi, câţi sunt acum) câştigând sub salariul mediu pe economie. Ca un miliond e români să câştige 1.000 de euro pe lună, ar trebui să fie o altă economie.
Niciun lider politic sau economist din partea partidelor care prezint în fiecare seară la televiziuni ideile şi cifrele lor nu-şi pune problema unei încetiniri a creşterii economice în următorii patru ani. De asemenea, nimeni nu discută că bugetul României s-ar putea să fie de austeritate şi să nu mai poată susţine alte reduceri de taxe sau majorări de salarii, ci dimpotrivă. Toată lumea vede numai roz în faţa ochilor, fără să se gândească la faptul că investiţiile, atât cele străine, cât şi cele româneşti sunt realizate la minim, chiar dacă finanţarea lor are cel mai scăzut cost din istorie.
Ce se va întâmpla când dobânzile la lei vor creşte pentru că inflaţia va reveni în teritoriul pozitiv? Ce se va întâmpla când preţul la benzină va creşte din nou pentru că dolarul va deveni mai puternic? Ce se va întâmpla când preţul la importuri va creşte, mai ales la produsele din China, deoarece cursul dolarului a crescut?
Toate aceste lucruri vor tăia din consum şi ulterior din creşterea economică.
Dar vorba preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, aceste programe de investiţii au două mari probleme: prima, companiile româneşti nu sunt pregătite, nu au logistica necesară de a ţine pasul cu ceea ce vrea să facă PSD şi a doua, nu există forţă de muncă suficientă în ţară care să susţină aceste proiecte. Măcar aici Liviu Dragnea este realist.
