Un „splendid dezastru” ar fi spus, probabil, Zorba Grecu dacă ar fi văzut situaţia actuală a bugetului ţării, stors până la ultima picătură de politicile ultrapopuliste. Ultima lovitură pe care ar putea s-o primească, cea cu majorarea pensiilor cu 40%, ar trimite bugetul direct la ATI, cu şanse minime de resuscitare. Şi recenta majorare, pe ascuns, a salariilor parlamentarilor, cu 15%, se înscrie pe lista actelor de gangsterism salarial, atât de caracteristic mediului bugetar.
În momentul de faţă bugetul consolidat al ţării este supus unei duble agresiuni: pe de o parte criza Covid a generat apariţia unor cheltuieli neplanificate, simultan cu reducerea veniturilor bugetare, iar, pe de altă parte, politicile ultrapopuliste, puternic amprentate de o euforie iraţională, au generat cheltuieli care cu greu pot fi suportate, chiar şi în condiţii economice normale.
După ce foştii guvernanţi s-au folosit de Legea salarizării unice pentru a arunca cu bani în Bugetarul Zen ca în lăutarii de la o nuntă cu manele, acum îşi continuă opera, forţând majorarea pensiilor cu 40%, un procent ales arbitrar, o cocaină cu parfum electoral, demn de economiile bananiere, fără nicio logică economică. Nu trebuie omise nici Regulamentele de sporuri, care sunt modificate zilele acestea, contaminate cu un profund caracter haiducesc, care au generat o canibalizare a bugetului- fiecare muşcă cât poate.
Nu s-a făcut la niciun nivel o analiza pre-mortem a efectelor pe termen lung a acestor decizii.
Câţiva parlamentari, şi nu puţini, au încercat să mărească, în mod discreţionar, nivelul de trai al pensionarilor prin lege, ignorând faptul că doar creşterea economică reală, nu prin consum întreţinut de împrumuturi, poate fi aducătoare de bunăstare.
S-ar putea trage o concluzie pripită, cum că aş fi împotriva majorării pensiilor. Este o eroare, mai ales că mama şi sora mea trăiesc din pensii de aproximativ 1000 lei, ceea ce este o dramă. Nevoile pensionarilor din România depăşesc cu mult ceea ce se încearcă acum să se facă.
Articolul este, de fapt, despre: consecinţele populismului exacerbat care au dus bugetul şi credibilitatea Romaniei în sanţ, dar şi despre ce putem face pentru a depăşi acest impas.
Când s-a propus această gogomanie economică nimeni nu s-a gândit să schiţeze o hartă, în aval, a consecinţelor la nivel macroeconomic: creşterea cursului de schimb, creşterea deficitului peste limita la care mai putem fi credibili, creşterea dobânzilor la care ne împrumutăm de pe pieţele externe.
Bugetul oricum era construit pe venituri exagerat de optimiste, chiar fantasmagonice, şi asta numai pentru a putea justifica cheltuielile aberante, unele lipsite de nicio noimă.
Acum, în plină campanie electorală, tăvălugul promisiunile aberante, fără pic de luciditate economică, şi-a continuat cursa. Opriţi-vă! Chiar nu mai aveţi plăcuţe de frână?
O dovadă de realism, din partea partidelor politice, ar fi reprezentată de faptul că, pe viitor, ţinând cont de nevoia de ajustare a cheltuielilor publice (balul e pe sfârsite, iar nota de plată e pe drum!), vor câştiga partidele care promit că vor tăia cel mai puţin, şi nicidecum partidele care promit că oferă mai mult (nici nu au de unde să ofere, cuferele statului sunt golite!).
Cu bună ştiinţă, prin măsuri care se înscriu pe cotrasensul bunului simţ şi al logicii economice, dar şi cu „ajutorul” crizei pandemice, ne-am săpat o groapă (gaură) bugetară adâncă, iar pentru a ieşi din ea vom fi nevoiţi să uzităm de creşterea şomajului, devalorizarea monedei, restructurare cheltuielior, mărirea taxelor şi impozitelor.
Cred că suntem în faţa unei erorigate economice: bugetul, adică cât colectează statul, aproape că se suprapune cu cât cheltuie adminsitraţia publică, ceea ce înseamnă că bani de investiţii nu vor mai fi. Chiar aş forţa puţin nota, la fiecare leu colectat, sectorul bugetar consumă 90 de bani pentru propria sa existenţă.
Lucrurile nu pot fi lăsate by-default, trebuie intervenit prin aplicarea unei înţelepciuni fiscale care să stopeze deficitele.
Pentru depăşirea acestei situaţii s-ar impune realizarea unui cadastru fiscal naţional– un registru care să conţină în mod real cine deţine proprietăţile imobiliare, activele, titlurile financiare astfel încât administraţiile financiare să intervină cu impozitarea. Scopul acestui cadastru este de de a mări baza de impozitare şi, nu în ultimul rând, de a evita ca cineva să scape nefiscalizat.
Şi creşterea gradului de conformare voluntară a cetăţenilor poate duce la o mai bună plată a impozitelor şi taxelor, ceea ce poate genera reducerea deficitelor.
Colectăm exagerat de puţin din PIB, în jur de 30%. Media europeană este de peste 40%. Să ne imaginăm cum ar arăta în momentul de faţă bugetul României la un nivel al colectării de de 40%, nici nu am mai avea deficit
Tehnologia blockchain, o bază de date nealterabilă, poate fi folosită la înregistrarea cheltuielilor, care ulterior nu mai pot fi modificată în funcţie de populismul momentului. O contabilitate bugetară de tip blockchain, pe partea de cheltuieli, ar fi un pas înainte spre încadrarea în limitele asumate.
O sursă de bani pentru bugetul de stat poate fi reprezentată de reforma instituţiilor inutile prin cea mai dură metodă: shut-down. Şi eliminarea slujbelor redundante din administraţie poate fi o sursă de reducere a cheltuielilor. Dar, pentru aceasta trebuie curaj!
Tiparele de cheltuirea a banului public trebuie schimbate în acord cu contextul pandemic actual. Lipitorismul bugetar trebuie desfiinţat, iar cei care au lotizat administraţia publică trebuie să plece.
Sunt semne evidente că ceva nu merge rotund în dinamica venituri-cheltuieli în structura bugetului.
Respecarea legii privind angajarea cheltuielilor publice, numai prin efectuarea unui studiu de impact şi cu precizarea surselor de finanţare, poate fi primul pas spre o raţionalitate bugetară.
Companiile de stat, bolnavul cronic care atârnă de gâtul bugetului, trebuie restructurate. Culcuşurile bugetare care conţin familii întregi, cu toate neamurile, enclavizate în jurul bugetului, trebuie destructurare. Ospaţul pe bani publici trebuie să ia sfârşit.
O recalibrarea a tuturor salariilor şi pensiilor plătite de la bugetul de stat, în conformitate cu potenţa bugetului. Actualele discrepanţe între nivelurile de salarizare , gen Elveţia vs Somalia, nu fac decât sa întreţină o stare de nemulţumire, şi să crească sila publică, la pachet cu neîncrederea în stat şi autorităţile acestuia.
Eliminarea sultanismului salarial în domeniul bugetar şi terminarea vlădiciei înalt-bugetarului, poate aduce un plus de echilibru în societatea romanească. Iar cei, care de peste şapte luni mimează munca de acasă, trebuie aduşi pe linia de plutire. Şi renunţarea la ideea că Dumnezeu i-a sărutat pe bugetari poate fi benefică pentru menţinerea unei decenţe minime în societate.
Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.
