Opinii

"România lucrului bine făcut" e o utopie fără legi noi şi bune

"România lucrului bine făcut" e o utopie fără legi...

Autor: Dragoş Dragoteanu

19.11.2014, 13:01 608

Principalele cauze ale coruptiei sunt saracia si legile proaste. Saracia nu poate fi diminuata imediat. In schimb, legile pot si trebuie modificate urgent, mai ales in administratia publica si in economie. Ele au fost sursa raului care au iritat romanii si i-au scos masiv la vot.

Recentele alegeri au demonstrat clar ca legea electorala este complet depasita si interpretabila. Ea este o singura lege, dar avem mii de alte legi. BEC spunea ca se pot infiinta sectii noi in strainatate. Guvernul nu era de acord sau nu a vrut sa faca ceea ce legea ii permitea. A interpretat-o in favoarea lui. Ca s-a intors ca un bumerang impotriva puterii este alta discutie. Pana cand Curtea Constitutionala s-ar fi pronuntat pe acest subiect, intr-un fel sau in altul, alegerile treceau. Acest caz concret, recent "descoperit", a aratat ca Parlamentul are cel mai mult de lucru.

In opinia mea, de aici incepe mandatul "neamtului". De la necesitatea obiectiva si urgenta de schimbare a unor legi vitale pentru viitorul Romaniei. Doua probleme esentiale influenteaza negativ relatia cetatean-stat: administratia publica si economia. In justitie exista deja doua coduri noi care se aplica deja: Codul Civil si Codul Penal, ambele date pe vremea ministrului justitiei Catalin Predoiu. Pentru ca nu ma lovesc zilnic de legile din educatie si sanatate, alte doua aspecte prioritare pentru romani,  las specialistii sa-si spuna parerea in eventuale comentarii.

Ca antreprenor, de 25 de ani, saptamanal, invat pe nervii, banii si timpul meu ceva nou. M-am saturat! Probabil si voi, cei care lucrati in domenii care au tangenta cu administratia publica si cu institutiile statului care tin de economie, traiti aceleasi experiente. Aproape orice functionar serios care isi face datoria, si nu sunt putini, cand apare o problema de birocratie, raspunde invariabil:"... asta e legea, nu am ce sa fac!'. Majoritatea bugetarilor nu sunt rau intentionati. Ei stiu ca actualele legi sunt proaste, incomplete sau depasite de vremuri. Dar, le-a convenit haosul legislativ.

Intre 2004 si 2008, primul ministru de atunci - Calin Popescu Tariceanu, in loc sa diminueze birocratia ca liberal ce se pretinde a fi, a marit aparatul bugetar cu vreo 250.000 de oameni. Economia duduia datorita investitiilor masive straine si acest lucru a trecut neobservat pana in 2008, cand a inceput criza. Astazi suntem in fata unui nou inceput. Nu sunt adeptul concedierilor masive din sistemul de stat, dar sunt pentru eficientizarea acestui aparat, cu raspunderi punctuale, pentru ca sunt multe de schimbat. Acest semnal trebuie dat imediat de la guvernanti, ca sa arate ca au invatat ceva si, mai ales, vor sa miste ceva in favoarea oamenilor.

Legea parteneriatului public privat nu este aplicabila. Nu exista o lege a patrimoniului statului, lege in care sa fie inventariate toate proprietatile statului si prin care sa fie clarificata situatia juridica a celor cu probleme. Gata! A trecut un sfert de secol de cand suntem paraleli cu eficienta in multe domenii economice care ar putea genera venituri imense la bugetul statului. In domeniul licitatiilor, sunt inca multe lacune legislative care favorizeaza firmele clientelare, ale tuturor partidelor. Coruptia si sferele de influenta s-au bazat pe aceste legi! Nu mai este timp de pierdut, daca vrem sa evoluam ca tara.

Statul este cel mai prost administrator, dar acest lucru nu ar trebui sa ne bucure. Din contra! Clasa politica, printr-o noua mentalitate in favoarea cetatenilor, poate si este obligata sa faca ceea ce trebuie pentru ca interesele statului sa corespunda asteptarilor populatiei. Si ele nu sunt putine. Sunt atat de multe oportunitati pe care Romania le-a ocolit sau amanat, incat am ajuns prizonierii propriei delasari. Intr-o competitie economica teribila, in opinia mea, Romania nu-si mai poate permite "luxul" de a rata sansa relansarii in Uniunea Europeana.

Cu atat mai mult cu cat bugetul Romaniei sufera de la an la an. Ce-o sa facem cand statul n-o sa se mai poata imprumuta. Abia atunci ne apucam de treaba? Asteptam sa ajungem la fundul sacului? "Romania lucrului bine facut" ne da posibiliatea sa ajungem la o crestere de 5% din PIB, numai prin legi noi.

Dragoş Dragoteanu, întreprinzător, deţine firma de intermediere pe piaţa imobiliară Euroest

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO