Opinii

România nu are o problemă legată de bani. Problema este că îşi risipeşte banii în dreapta şi-n stânga, fără să „atace“ cauzele

România nu are o problemă legată de bani. Problema este că îşi risipeşte banii în dreapta şi-n stânga, fără să „atace“ cauzele

Autor: Claudiu Doltu

11.12.2012, 00:05 1251

"România nu are o problemă legată de bani." O asemenea afirmaţie ar putea stârni multe reacţii de respingere. "Numai cine aruncă cu banii în stânga şi în dreapta!"

"Poate doar hoţii şi îmbuibaţii să gândească aşa!" Da, reacţii fireşti. Însă, la fel de firesc este să ne întrebăm şi care sunt cauzele lipsei de bani. Mai firesc este să ne întrebăm ce se poate face pentru ca lucrurile să fie altfel?

De ce oamenii în unele ţări trăiesc mai bine decât în altele? Altfel spus, de ce standardul de viaţă diferă între ţări? Economiştii răspund relativ simplu: standardul de viaţă depinde de productivitate (de cantitatea de bunuri şi servicii produse de un lucrător într-o perioadă de timp).

Mai departe, productivitatea depinde de investiţii. Investiţiile depind de acumulările de capital, iar acestea, la rândul lor, depind de economisire. Cum economisirea la nivelul unei ţări este ceea ce rămâne după ce gospodăriile îşi acoperă consumul plus diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile sectorului public este uşor de înţeles de ce standardul de viaţă în România este nemulţumitor în raport cu aspiraţiile multora dintre noi.

Dar, ce se poate face ca de acum încolo să ne fie mai bine şi nu mai rău? Care sunt fundamentele creşterii economice pe termen lung pe care putem construi cu speranţa că într-o zi va fi mai bine? Ca şi alte ţări care au prosperat şi unde oamenii trăiesc mai bine, România are aceste fundamente. Atât doar că noi le-am ignorat poate prea mult timp. În fond, ele sunt vizibile: deschiderea economiei (sau comerţul), poziţia geografică şi instituţiile.

În ultimii ani şi probabil şi în anii care urmează, creşterea economică în România a fost explicată, şi probabil va fi, în principal de exporturi. Chiar dacă nu putem exclude faptul că exporturile româneşti sunt expuse unui risc determinat de concentrarea într-un singur spaţiu economic (cel al Uniunii Europene), nimic nu împiedică întreprinzătorii români să exploreze posibilitatea găsirii şi a altor pieţe în Estul sau în Sud-Estul Europei? Cu siguranţă, în timp, în măsura în care rentele (acum mari) asigurate de relaţii privilegiate de afaceri cu statul vor scădea, stimulentele de a căuta profituri pe alte pieţe vor fi mai puternice.

Continuarea restructurării, a privatizării şi reducerea costurilor pentru afaceri în mod nediscriminatoriu pentru întreprinzătorii autohtoni şi cei străini vor impulsiona comerţul. Este evident acum că privatizarea fabricilor de autoturisme de la Piteşti şi Craiova a generat amplificarea semnificativă a relaţiilor comerciale în cadrul industriei auto (inclusiv componente şi piese) şi asigurarea posibilităţii pentru zeci de mii de lucrători de a avea locuri de muncă şi salarii. În această industrie sunt prezenţi şi foarte mulţi întreprinzători români, nu doar mari companii multinaţionale.

Poziţia geografică nu ne dezavantajează. Chiar dacă suntem la "graniţa de Est" a Uniunii Europene, guvernele pot decide o compoziţie a cheltuielilor publice astfel încât să genereze un minim de infrastructură critică. Infrastructura finanţată din bani publici nu înseamnă neapărat doar coridorul IV sau coridorul IX european rutier sau feroviar, ci şi sistemul juridic, sau sistemul de educaţie sau sistemul de sănătate.

Nu se poate spune că în orice condiţii cheltuielile publice în sine sprijină creşterea economică pe termen lung (de exemplu, cheltuielile de tipul sapă şanţul-astupă şanţul). Dar, există suficiente evidenţe care confirmă faptul că ceea ce contează este, în primul rând, compoziţia cheltuielilor publice (stocul uriaş de cunoştinţe în acest sens acumulat de Banca Mondială poate fi utilizat). Unele cheltuieli publice în infrastructură potenţează activităţi economice private şi de aici apar câştiguri de productivitate. România poate transforma dezavantajul infrastructurii precare în oportunităţi de afaceri pentru investitorii români şi străini.

În ceea ce priveşte al treilea fundament al creşterii economice pe termen lung - instituţiile - România poate să internalizeze una dintre "lecţiile" ultimilor 60 de ani şi anume, că ţările care depăşesc mai repede şi cu costuri mai mici perioadele de recesiune au instituţii flexibile (preţuri, contracte în special pe piaţa muncii, etc.).

Pentru România este esenţial să continue să întărească proprietatea privată, care nu se referă doar la proprietăţile naţionalizate şi să continue modernizarea sistemului administraţiei publice. Rezolvarea acestui din urmă aspect poate, pe de o parte, să reducă incertitudinea în mediul de afaceri şi să reducă semnificativ costurile desfăşurării afacerilor iar, pe de altă parte, poate să permită cetăţenilor să beneficieze de servicii publice de calitate.

Valorificarea acestor fundamente ale creşterii economice pe termen lung presupune o schimbare semnificativă în exercitarea administrării ţării de către guvern. Aproape totul depinde de decizii politice - a accepta creşterea gradului de deschidere a ţării sau a tergiversa, or de compoziţia cheltuielilor publice.

Opţiunea finanţării cheltuielilor publice prin îndatorare este sever limitată de însăşi dimensiunea deficitului bugetar. De ce? Cu cât deficitul ar fi mai mare, cu atât ratele dobânzii pentru împrumuturi ar fi mai mari. În această situaţie, pentru ca investiţiile publice să se justifice, ele ar trebui să producă randamente mai mari decât rata dobânzii împrumutului. Soluţia este totuşi la îndemână. Ea presupune concentrarea atenţiei spre valorificarea celor trei fundamente pe care deja le avem.

În plus, o asemenea opţiune ar muta multe din energiile risipite atât de mult timp spre identificarea răului în simptome de genul "nu avem bani" spre soluţionarea cauzelor care ne fac să nu avem bani.

Claudiu Doltu - secretar de stat în Ministerul Finanţelor

AFACERI DE LA ZERO