Nu ştiu dacă a interesat pe cineva din guvern că producţia industrială a scăzut cu 6% în iunie, cel mai prost rezultat de la criză încoace, sau că în marile economii bate vântul scăderii economice, care a devenit deja o certitudine.
E bine să reamintim că România este o ţară industrială, iar orice scădere sau creştere se vede imediat. Spre exemplu, în Transilvania 40% din economie înseamnă industrie.
În schimb, toată lumea este mulţumită că România a înregistrat în T2/2019 cea mai mare creştere economică trimestrială din UE.
Că la baza acestei creşteri economice consumul câştigă şi mai mult teren, pe fondul pierderii de viteză a industriei, este o altă problemă care este trecută la rubrica diverse.
Noroc că şi-au mai revenit construcţiile, care au un plus de 23%, dar odată ce se termină clădirile de birouri şi ansamblurile rezidenţiale, piaţa va reintra pe minus pentru că lucrările de infrastructură nu pot înainta atât de rapid.
Poate nu este lipsit de interes să reamintim că vânzările de locuinţe au scăzut, iar creditele ipotecare au un minus de 10% la jumătatea anului.
Importurile cresc, chiar dacă ritmul s-a mai redus, ceea ce a făcut ca deficitul de cont curent, indicatorul final la care se uită toate pieţele externe, să ajungă la jumătatea anului la 5 miliarde de euro, cu un sold negativ al balanţei comerciale de 7 miliarde de euro.
Datoria externă a câştigat încă 4 miliarde de euro în greutate în şase luni, ajungând la 103,6 miliarde de euro la jumătatea anului.
60% din această datorie externă este privată, adică noi o facem.
Spre surprinderea inclusiv a BNR, cursul leu/euro, în loc să crească, din cauza înrăutăţirii indicatorilor externi el se apreciază, contribuind şi mai mult la creşterea importurilor şi a deficitului de cont curent.
Aprecierea cursului reduce competitivitatea companiilor care exportă contribuind la înrăutăţirea poziţiei financiare, alături de creşterea salariilor.
În timp ce indicatorii macro, dincolo de creşterea economică şi creşterea consumului, se înrăutăţesc, petrecerile în România sunt pe val.
Guvernul face punţi de vacanţă (la bugetari nici nu contează), iar în companiile private patronii se uită cum pierd zile de muncă şi de încasări.
Litoralul românesc este arhiplin - ceea ce nu este un lucru rău - iar preţurile sunt de occident: nici nu ai unde să-ţi pui un cearşaf gratis de atâtea şezlonguri pline, de la 25 de lei ziua în sus. La Mamaia un şezlong în weekend trece şi de 40 de lei pe zi.
Staţiunile de la munte sunt la fel de pline ca în perioada de iarnă, nici nu mai contează că pierzi ore întregi pe drum.
În timp ce în ţară numărul turiştilor străini a scăzut surprinzător cu 5% la jumătatea anului (poate îşi mai revine cu festivalul George Enescu), litoralul bulgăresc este plin: dacă nu ar fi românii, bulgarii ar da faliment.
În aceste condiţii, cum să nu iubească pieţele financiare România!
