Dacă ar fi să o luăm matematic, creşterea ROBOR-ului la 3 luni de la 5,31% la 7,31%, adică cu 30% într-o săptămână este mai mare şi mai de impact decât creşterea cursului valutar cu 2,7%, de la 4,9775 lei/euro la 5,1165 lei/euro.
Dar creşterea cursului are un impact mediatic mai mare.
ROBOR-ul direct şi apoi IRCC-ul - calculat pe baza ROBOR-ului - sunt indicatorii de referinţă pentru creditele în lei luate de populaţie şi companii. Acum, 70% din finanţarea din România este în lei şi 30% în valută. În criza anterioară raportul a fost invers, şi pentru că creşterea cursului valutar a fost mai mare de 30% în decurs de 3 luni, impactul i-a lovit în plin pe cei care aveau credite în valută.
Dacă nu ar fi fost alegerile şi războiul la cuţite dintre cele două tabere - George Simion şi Nicuşor Dan -, creşterea cursului valutar ar fi fost chiar salutată de piaţă, pentru că de mult se aştepta creşterea cursului.
De doi ani cursul a stat la 4,977 lei pentru un euro, iar în ultimii 5 ani a crescut cu numai 4%, deşi am sărit dintr-o criză în alta- Covid, război, creşterea preţurilor la energie, a inflaţiei şi apoi a dobânzilor, deteriorarea deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, şi nu în ultimul rând creşterea deficitului bugetar la nişte niveluri total nesustenabile care a adus majorarea fără precedent a datoriei publice.
În urmă cu zece zile, chiar guvernatorul BNR spunea că această stabilitate a cursului a fost principala ancoră folosită de Banca Naţională pentru stabilitatea financiară a României, dar că menţinerea acestei stabilităţi pentru o perioadă atât de lungă s-ar putea să nu mai fie aşa bună. De fapt BNR se pregătea, pregătea piaţa pentru creşterea cursului valutar peste 5 lei pentru un euro, dar sigur nu aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută.
Acum tabăra lui Nicuşor Dan dă vina pe George Simion pentru această creştere a cursului, tabăra lui George Simion dă vina pe Ciolacu pentru că a declanşat creşterea accelerată a cursului prin demisia lui şi, mai mult, anunţă că vor să-i taie capul lui Isărescu pentru toată istoria lui de “duşman” al poporului dacă vor prelua puterea la Cotroceni şi în Parlament.
Dar dincolo de această creştere a cursului de numai 2,8% care, repet, nu înseamnă mai nimic dacă ne raportăm la ultimii 5 ani (şi mai ales la ultimii 2 ani) şi mai ales că această creştere era previzionată/aşteptată, problema e că am intrat într-o zonă extrem de tensionată şi este pentru prima dată după 2008/2009 când suntem în bătaia pieţelor şi a celor care pariază acum pe o creştere mai mare.
După cum arată ostilităţile, BNR apără nivelul de 5,2 lei pentru un euro cu preţul vânzării de valută - câteva miliarde de euro - şi reducerii lichidităţilor în lei din piaţa monetară interbancară, cu impact direct în creşterea dobânzilor. Dacă piaţa îşi va menţine presiunea pe curs, BNR se va va muta mai sus cu nivelul pe care îl apără.
Problema este că la nivelul guvernamental am intrat într-o stare de incertitudine, care este de-abia la început, nu are cine să gestioneze programul de reducere bugetară convenit cu Bruxelles-ul – reduceri de cheltuieli sau majorări de taxe şi impozite, nu se mai ocupă nimeni de PNRR, tot aparatul guvernamental aşteaptă să vadă cine preia puterea, iar în final totul de vede în execuţia bugetară şi în dobânzile în creştere pe care trebuie să le plătească pentru a face rost de bani ca să susţină cheltuielile.
Riscul la adresa României a crescut substanţial, iar reducerea ratingului şi aruncarea noastră în categoria “junk” pare să fie doar o chestiune de săptămâni. Deja reducerea ratingului este inclusă în preţul dobânzilor la care se tranzacţioneaza România.
Înainte ca reducerea ratingului sa fie vreo conspiraţie - că lumea aşa crede -problema e că situaţia bugetară s-a deteriorat, economia este în pierdere de viteză, companiile au făcut trei paşi înapoi, investiţiile noi se reduc, angajările sunt puse pe hold.
Dacă nu luăm banii europeni din PNRR, dacă programele cu UE sunt oprite, aşa cum se discută, dacă nu mai intră miliardele de euro- zeci de miliarde de euro de la UE – s-ar putea să ne trezim cu economia într-un “hard landing”, ceea ce va lovi în plin businessul din România. Fără banii de la UE piaţa se va restrânge substanţial şi va deveni foarte, foarte scumpă.
Dacă Ciolacu nu a făcut decât să împrumute România la nişte sume fără precedent şi să arunce cu bani în dreapta şi în stânga fără nici un rezultat politic, Simion şi AUR nu au niciun plan economic decât acela să naţionalizeze pachetul majoritar de la Petrom, adică să îl ia OMV-lui. Nu am înţeles cine vine în loc şi cu ce bani. Dar şi aceste afirmaţii, chiar dacă sunt făcute pentru publicul care crede că străinii ne fură ţara şi trebuie să-i dăm afară, pentru marketingul politic arată un anume fel de a pune problema.
Noi, fără UE, fără bănci, fără băncile străine, fără investitorii străini care au investiţii directe sau vin şi finanţează datoria României, nu putem rezista.
Putem rezista dacă vrem să ne restrângem şi să pierdem ce am câştigat până acum în ultimii 25 de ani, când am redus decalajul faţă de UE la numai 20%, de la 50%.
Toată lumea se uită cu admiraţie la Viktor Orban, la retorica lui politică, dar se uită mai puţin la realizările lui economice, pentru că fără banii de la UE Ungaria scade, scade puterea de cumpărare a populaţiei, iar remaghiarizarea economiei şi a businessului nu ştiu dacă a adus vreun mare benefiu în afară de acela că a transferat banii către gaşca de la putere.
De bine de rău, cu banii de la UE, cu banii multinaţionalelor, cu banii băncilor, cu banii capitalului românesc care a acumulat nişte resurse foarte bune în ultimul deceniu, cu banii acumulaţi/ strânşi de români din creşterea salariilor, din toate sursele văzute şi nevăzute, România a crescut, ce-i drept inegal, dar a crescut.
Să nu pierdem, să nu dăm cu piciorul la ce am câştigat, mai ales că schimbările geopolitice nu ne ajută.
Situaţia complicată din punct de vedere bugetar şi economic va fi aceeaşi indiferent de cine vine la putere.
Acum vom vedea cât de reziliente sunt companiile, businessul şi economia în faţa crizei guvernamentale şi schimbărilor sociale şi politice.
