Opinii

Sa fim solidari cu Grecia

10.03.2010, 00:00 44

Avem, ca natie, acest talent pacatos de a ne uita prietenii inmomentele lor cele mai grele. Cel mai recent exemplu il reprezintaatitudinea reprezentantilor Romaniei, a opiniei publice romanesti,fata de ceea ce se intampla in Grecia. Nu am auzit inca un cuvantde sprijin, o vorba buna, o imbarbatare adresata grecilor dinpartea vreunui factor de decizie roman in aceste clipe de greacumpana cu care se confrunta confratii nostri ortodocsi.

Mai mult, reflectarea profundei crize pe care o traverseazaGrecia s-a facut si in mass-media romanesti intr-un registruingust, egoist si in buna masura incorect, baleand undeva intrejustitiarul "Asa le trebuie daca au trait mai bine decat isi puteaupermite!" si pedagogicul "Aveti grija, ni se poate intampla sinoua!".

Mai dezamagitor mi se pare insa ca niciuna dintre autoritatileromane nu gaseste de cuviinta sa-si exprime solidaritatea fata decel mai apropiat prieten al nostru la ora actuala, fata de unuldintre cei mai mari investitori straini in Romania, in ultimainstanta fata de un popor de care suntem legati de peste doua miide ani de istorie comuna. Cum au dat de greu, cum uitam tot ce ainsemnat Grecia pentru civilizatia romaneasca de-a lungulsecolelor, uitam cat de mult a contat sprijinul lor pentru intrareanoastra in UE si in organismele transatlantice.

Conducerea BNR bunaoara pare ca uitat ce mult a insemnatcapitalul grecesc pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc,din care detine acum peste o patrime. Uitam ca Alpha Bank a deschiso sucursala in Romania, pe care a numit-o cu modestie BancaBucuresti, intr-o vreme cand nicio mare banca a lumii nu se gandeala noi. Cu totii am uitat cat de mult a contat faptul ca grecii dela EFG Eurobank au cumparat Bancpost intr-o vreme in care nimeni nuvoia sa investeasca in Romania. E atat de greu de rostit o vorba desprijin intr-o aparitie publica a guvernatorului, a altora dintremarii bancheri ai tarii, a guvernantilor actuali?!

Uitam cu prea multa usurinta cat de mult au pretuit banii pecare i-a platit OTE pentru Romtelecom intr-o perioada in careRomania se confrunta cu riscul real al incapacitatii de plata.Uitam ca oamenii de afaceri greci au fost printre primiiinvestitori in sectorul imobiliar romanesc, creand astfel averepentru mii de romani. Uitam cate avantaje a adus consumatoruluiroman intrarea agresiva dar profesionista a Cosmote pe piatatelefoniei mobile, uitam ca bem Coca-Cola de la imbuteliatorulgrec, ca ne cumparam haine din mall si bem cafele "americane" inmare parte tot de la francizori greci.

Unde a disparut prea-fericitul Daniel, intai-statatorulBisericii Ortodoxe romane, biserica al carei cult si a careiistorie deriva din Bizant, deci de la greci?! Muntele Athos? Oamintire stearsa, buna doar in campaniile electorale, de care nelepadam in vremuri de restriste. Cat poate fi de grea o simplabinecuvantare, o rugaciune sincera pentru soarta fratilor intrucredinta greci?!

Am uitat dintr-o data tot ce ne leaga de acest popor care a datlumii marile concepte civilizatoare ale Europei: democratia,urbanitatea, dialogul, matematica si fizica, filozofia si artelefrumoase. Uitam ca ne simtim mai bine ca acasa cu sutele de mii infiecare vara populandu-le plajele, vizitandu-le insulele,admirandu-le sfiosi manastirile Meteorei, ascultand bouzukia, bandouzo si dansand umar la umar cu ei sirtaki. Cat ne costa caMinister al Turismului sau ca premier sa recomandam de exempluagentiilor sa promoveze anul acesta cu prioritate Grecia, pentrua-i sprijini pe greci?! Gesturi marunte, dar care ne pot aduce intimp simpatia intarita a grecilor intr-o Europa in care nu ne putemlauda cu prea multi prieteni.

Departe de mine gandul de a contesta cat de indreptatit economiceste ceea ce se intampla acum in Grecia. E clar ca, la fel ca sinoi, s-au intins mai mult decat le e plapuma, e clar ca buna partedin resursele imprumutate s-au "volatilizat" ori au fost cheltuitepentru a sustine un aparat birocratic excedentar si, probabil, unsistem de protectie sociala prea ofertant pentru puterea economicaa tarii. Nu exista nicio indoiala ca aceste dezechilibre cronicevor trebui ajustate, iar gesturile politice ale guvernului grec mafac sa cred ca masurile se vor pune in practica. Sa nu uitam capremierul Papandreou este a treia generatie de politicieni de varfin familia sa, un om sobru, puternic si scolit la rigoareascandinava. Proaspat numitul responsabil al Trezoreriei statuluieste unul dintre cei mai reputati bancheri de investitii din Grecia- iar rezultatele acestei numiri curajoase nu s-au lasat asteptate:emisiunea de obligatiuni grecesti de joia trecuta a fostsuprasubscrisa de trei ori, in conditiile in care nimeni nu-i dadeavreo sansa.

Iesirea din criza a unei tari presupune promovarea unor oameniresponsabili la conducere, persoane publice care pot coagularesursele de speranta ale tarii si pot mobiliza incredereaneconditionata a partenerilor straini. Din acest punct de vedere,am convingerea ca Grecia a interpretat fara greseala partituracorecta in ultimele saptamani si ca, mergand inainte cu reformele -dureroase dar strict necesare - va invinge. Ce face acum guvernulgrec, cu sindicatele in strada si uneori asediindu-i ministerele,trebuie salutat cu respect si admiratie, trebuie sprijinit! Desi nucunoastem inca pretul acestor reforme, in mod cert putem ghici dejarezultatul.

Pentru grecul de rand vin insa vremuri grele; e datoria noastramorala sa fim alaturi de cei de care ne leaga istoria, proximitateageografica, interdependenta economica si afinitatea culturala. Sanu ne lepadam de Grecia!

Doru Lionachescu este partener principal in cadrulCapital Partners

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO