Opinii

Şcoala din România este făcută să scoată absolvenţi care să lucreze numai la stat sau în multinaţionale şi mai puţin în economia reală

Şcoala din România este făcută să scoată absolvenţi care să lucreze numai la stat sau în multinaţionale şi mai puţin în economia reală

Autor: Cristian Hostiuc

26.06.2020, 19:20 2627

Mohammad Murad, de profesie medic, proprietarul grupului Phoenicia şi unul dintre cei mai mari investitori în industria hotelieră din România (Hotel Phoenicia, Lido, Phoenicia Resort, Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic din Neptun, Royal din Mamaia), a spus la emisiunea ZF/CEC Bank Investiţi în România! că şcoala din România scoate absolvenţi care să lucreze la stat sau în multinaţionale şi mai puţin pentru economia reală, pentru companiile care se luptă să construiască ceva şi să facă lucruri.

Ce ţară are o şcoală care îşi pregăteşte absolvenţii pentru business? Libanul, acolo te duci să lucrezi la stat doar dacă nu ai găsit altceva de făcut în business. În România, cei care termină o şcoală fac totul să găsească un post la stat sau într-o multinaţională.

Ironic este că, deşi şcoala de stat ar trebui să pregătească absolvenţi în primul rând pentru cei care plătesc cele mai multe taxe şi impozite, care ulterior se întorc către şcoală, în România situaţia este total invers. Companiile româneşti au 2,5 milioane de angajaţi, multinaţionalele, 1,2 milioane, în companiile de stat lucrează 0,2 milioane, iar la stat, angajaţi plătiţi din buget, adică din taxe şi impozite plătite de ceilalţi, lucrează 1,2 milioane. Interesant este că în cazul firmelor româneşti, deşi au o pondere de 44% din business, faţă de 52% cât au multinaţionalele şi 4% cât au firmele de stat, profitul net din care statul îşi ia taxele este mai mare.

Conform ediţiei a cincea a analizei Capitalul privat românesc, realizat în acest an de ZF împreună cu Bilka Steel, o companie românească, în 2018 companiile private româneşti au raportat un rezultat net (profit minus pierderi) de 52 de miliarde de lei, în creştere cu 27%, în timp ce companiile străine au raportat un rezultat net de 30 de miliarde de lei, în creştere cu 15%, iar companiile de stat au avut un rezultat net de 3 miliarde de lei, în scădere cu 40%.

Pentru companiile româneşti, educaţia forţei de muncă nu a reprezentat o prioritate de-a lungul ultimilor 20 de ani. Şi nici nu s-au implicat în a vedea ce face şcoala românească şi cum pregăteşte următoarele generaţii. De partea cealaltă, de când au intrat mai puternic în România după anul 2000, multinaţionalele au venit cu o strategie clară de a intra în facultăţi şi şcoli, de a recruta cei mai buni absolvenţi, dar mai mult decât atât, de a-i atrage în companiile internaţionale pe studenţi încă din primul an de facultate.

Companiile româneşti nu au făcut acest lucru şi au pierdut. Bineînţeles că sunt şi excepţii, dar companiile antreprenoriale româneşti care s-au implicat în şcoală pot fi numărate pe degete.

Companiile româneşti sunt mult mai expuse la crize, la schimbările din piaţă, iar acest lucru îi face pe angajaţi să trăiască tot timpul sub ameninţarea că firma unde lucrează se închide. Asta ca să nu mai vorbim de neclaritatea contractelor de angajare, munca la negru şi salariile mai mici.

Indiferent de cine a fost la putere, toate guvernele şi toate partidele s-au implicat mai mult să-şi asigure liniştea celor peste 1 milion de angajaţi de la stat şi a celor 5 milioane de pensionari. Multinaţionalele au beneficiat de o protecţie venită din afară, dar şi internă, pentru că România avea nevoie de investiţii străine pentru a ieşi din criza anilor ‘90 şi a încerca să ajungă din urmă celelalte ţări comuniste (Polonia, Ungaria), să reducă decalajul faţă de ţările din vest.

Companiile româneşti au rămas cu ce au rămas.

În România, toată politica statului nu încurajează ca atitudine, nu ca taxe, businessul privat, respectul pentru cei care construiesc ceva, creează ceva din care se fac angajări.

Dacă statul nu încurajează businessul privat, nici absolvenţii nu-şi propun să intre în economia reală, să construiască ceva.

În acest condiţii este greu de supravieţuit pentru investitorii români, indiferent de numele acestora. Dar nefiind uniţi, nu reuşesc să aibă o voce comună care să stea pe picior de egalitate cu cea a multinaţionalelor sau cu sindicatele de la stat. 

Această opinie a apărut prima dată în Business Magazine.

AFACERI DE LA ZERO