Un discurs perfect. Populist, vibrant. La 42 de ani – vârsta pe care a împlinit-o astăzi - Victor Ponta s-a lansat oficial în cursa prezidenţială.
Alegerile prezidenţiale, se pare, vor fi câştigate în această cheie: o întoarcere spre „românism”, spre valori crezute perene.
Uniunea Europeană, „comuniunea europeană”, „integrarea” nu-şi mai au locul în această campanie electorală, în plină desfăşurare, chiar dacă ea nu a început.
Este într-un fel ciudat.
Ambiguitatea este cheia discursului foarte bun al lui Victor Ponta din această după-amiază. Este socialist, dar şi credincios practicant. Este razbunător, dar şi pregătit să ierte. Ce-a de-a doua unire pe care o predică sloboadă în mulţimi kilograme de adrenalină, dar nimeni nu ştie ce înseamnă.
Norocul lui Victor Ponta este că societatea este nehotarata. Norocul asta i-a însoţit şi pe alţii.
Diferenţa e că acum Ponta a dat tonul. El sau consilierii lui au sesizat oboseala. Au sesizat lehamitea.
România a avut nenorocul de a fi trăit ca parteneră şi membră a UE doar doi ani, cumva, aşezaţi. Apoi a venit criza. Obosiţi, nedreptăţiţi, ne întoarcem în bârlog.
Nu este rău ca oamenii politici fac proiecte pentru ca „ţara să fie mândră de ea”.
Poblema este ce fac după aia, pentru că sunt primii vinovaţi de starea ei de azi.
Discursul lui Victor Ponta din această după-amiază a fost unul foarte bun. Pe un asemenea discurs, în vremuri de criză, patrioţii se înscriau pe liste ca să meargă la război.
Noi nu suntem în război cu nimeni, asta-i teaba. Nici macar cu trecutul imediat. Ponta nu candidează la preşedinţie venit din celulele Jilavei, este unul dintre stâlpii sistemului pe care adoratorii de pe stadion îl vituperează.
Faptul că Ponta este strănepotul unui preot din Ardeal care a cerut cetăţenia română - într-un trecut neprecizat de candidatul PSD – este laudabil. Dar irelevant pentru o naţiune cu identitate de mult structurată, cum îi place dlui Ponta să creadă.
Pe scurt: un discurs bun şi populist în spatele căruia se vor alinia toate celelalte discursuri.
Vom fi mâncat, la sfârşit, atâta dragoste de ţară încât, cu sigurantă, vom umple toate spitalele patriei.
