Guvernul României vrea să intervină pentru salvarea economiei, dar nu ştie cum să împartă puţinii bani pe care-i are, între febleţea sa - chiaburimea bugetofagă şi copilul vitreg - sectorul privat. Prima mutare pe care a făcut-o, şi anume, renunţarea la introducerea şomajului tehnic în administraţie, confirmă ataşamentul acestuia faţă de bugetari. Măsurile pe care guvernul le va lua în zilele următoare vor schimba probabil arhitectura întregii economii !
În dulcea băşcălie românească circulă expresia:„Ce nu vrei să faci azi, lasă pe mâine, căci poate nu mai este necesar!”. Cam aşa a procedat şi actualul guvern când a fost vorba de introducerea şomajului tehnic, în administraţia publică. A amânat zile la rând, după care a declarat,sus şi tare, că măsura nu mai este necesară, făcând şah-mat pe toţi cei care sperau la o împărţire echitabilă a costurilor crizei.
Şi iată că, şi acest guvern îşi continuă, ca de altfel toate guvernele anterioare, relaţia de love cu administraţia publică, mergând braţ la braţ, păstrând intacte delectabilele salarii bugetofage din acest domeniu.
Probabil actualii guvernanţi n-au auzit nici măcar strigătul Madonnei:„Covid-19-The Great Equalizer” pentru a înţelege adâncile schimbări generate de contextul epidemiologic actual!
Pe mine, unul, iniţial, mai-că-era să mă convingă actualul guvern că intenţionează să-şi scoată pietricica din pantof înainte de a pleca la drum, dar, ulterior, am înţeles că m-am înşelat profund. Deşi subiectul a stârnit multă pasiune pe mai multe canale de comunicare, peste acesta s-a lăsat o linişte totală. Întrebarea lui Moromete devine foarte actuală: ,,politica cui o faceţi voi?” Toate ideile despre intervenţia statului pot fi distilate într-un mesaj unicat: bani, bani, bani! Problema la care nu găsim răspunsul corect este: dacă ai aceşti bani sau eşti nevoit să te împrumuţi? Dar dacă te împrumuţi, la ce costuri te împrumuţi?
Capacitatea de a acţiona a guvernului în această criză este îngreunată de faptul că trebuie să finanţeze un imens aparat bugetar, în faţa căruia a dovedit o atitudine defensivă, de compromis. Deci statul are de ales, ori continuă finanţarea sectorului bugetar care aduce o valoare adaugată discutabilă societăţii în raport cu cheltuielile (aproximativ 10 miliarde de euro anual), ori sprijină sectorul privat. Această criză putea să mărească gradul de luciditate guvernamentală astfel încât deciziile să iasă din ceaţa derutei şi să fie mult mai raţionale, chiar carteziene.
Prin măsurile luate de actualul guvern, prin incoerenţa de care a dat dovadă, a menţinut angajaţii statului pe nivelurile anterioare ale Piramidei lui Maslow, în timp ce lucrătorii de la privat au decăzut cel puţin un nivel, determinându-i pe aceştia din urmă, să dorească să se prelingă de la privat la stat. Poate cel mai emblematic caz despre compromis este cazul companiei Tarom. Companie abonată veşnic la subvenţii de la stat care în această perioadă a zburat foarte puţin, dar ce să vezi?! Veniturile angajaţilor au rămas intacte!
De asemenea, nu poate fi neglijat faptul că statul mai are în portofoliu peste 1000 de companii unde este acţionar, cu o dependenţă morbidă de finanţarea de la buget. Pe bună dreptate se întreba un prieten, director într-o companie privată, dacă statul ar naţionaliza (Doamne fereşte!) toate companiile, ar avea acelaşi comportament ?
Este lesne de înţeles că statul a intrat în această criză slăbit de o coterie de dependenţi aparţinând guvernelor anterioare, secătuit şi supt până la ultima picatură de politicile castroiste-guevariste, ducând bugetul pe o cale smintitoare. Creşterea economică forţată, iresponsabilă, obţinută cu fragilităţi enorme create în zona deficitelor, va marca pentru mulţi ani de aici încolo mediul economic şi social din ţară.
Implicarea statului în economie se va face în acord cu posibilităţile financiare pe care le are, mai ales că România este sub procedura de deficit excesiv introdus de Comisia Europeană înainte de a apare criza coronavirus.
Deficitul bugetar era imens şi fără criza COVID19 necesitând împrumuturi de circa 20 de miliarde de euro. Cineva poate să spună: mărim deficitul pentru a finanţa toate activităţile! Ideea ar fi bună, dacă ar avea cine să finanţeze acest deficit, mai ales după scăderea raitingului de ţară, operat cu câteva zile în urmă de Moody s. Finanţarea deficitului nu trebuie să semene cu o schemă Ponzi. Un deficit mare ne poate pune în situaţia „România pe caiet” ,aruncându-ne în zona de unde greu putem obţine împrumuturi în condiţii rezonabile. Şi mai trebuie luat în calcul un aspect foarte important: la un moment dat banii se vor termina!
În acest context, statul trebuie să intervină pentru salvarea economiei, la care se mai adaugă amputarea veniturilor la buget ca urmare a frânării consumului şi a modificării comportamentului consumatorului. Încercarea de a ne compara cu alte economii puternice (SUA, Germania), „că aşa fac alţii”, este nulă şi neavenită.
Printre cele mai interesante concluzii care s-au perindat prin media, referitoare la criza actuală, sunt cele enumerate de profesorul Valentin Lazea: (1) nu se suspendă legile economice, (2) nu există prânz gratuit, (3) nimeni să nu-şi închipuie că va sta acasă şi va primi bani gratis, fără muncă! Statul, în calitate de cel mai mare agent economic, trebuie să se implice în sprijinul firmelor private prin mai multe modalităţi: acordarea de subvenţii, garantarea unor împrumuturi, acordarea unor împrumuturi fără dobândă, sau chiar intrarea în acţionariatul unor firme. Prin intrarea în acţionariatul unor firme, statul aduce un plus de bonitate şi de bancabilitate.
Statul nu trebuie să uite că uneori, în procesul de formare a actualei clase de capitalişti, a jucat rolul „fraierului util” lăsându-se „păcălit” în marile privatizări (strategice), cedându-şi activele pe sume insignifiante.
Statul trebuie să manifeste o precauţie maximă întrucât va începe, probabil, şi o campanie de lobby dirijată de marii baroni locali, susţinând fiecare firme, din propriul interes, de clan sau de partid. Ar fi bine ca de această dată factorii mioritici să nu intervină în această activitate vitală pentru economia naţională! Bine ar fi să se conştientizeze faptul că nu s-a deschis borcanul cu miere la banii publici.
Domeniile care sunt în situaţia de „black out”: turism, HoReCa, se impune a fi în centrul atenţiei guvernului, având în vedere că aceste domenii au avut cel mai mult de suferit. Şi mai presus de toate, guvernul e dator să intervină în acest an şi pentru contracararea efectelor secetei din sud-estul ţării, ceea ce înseamnă încă o cheltuială suplimentară.
Se pot elabora programe pentru atragerea românilor plecaţi în pribegie economică, la mii de kilometri de casă.
Profilarea firmelor care trebuie ajutate trebuie făcută cu multă obiectivitate, iar funcţionarii publici implicaţi în această campanie, trebuie să coboare cu picioarele pe pământ şi să nu mai zâmbească suveran celor care le bat la uşă! Implicarea în economie trebuie să aibă ca slogan „too big to fail” (prea mare pentru a cade) cât şi „we don t leave anyone behind”(noi nu lăsăm pe nimeni în urmă).
Este vital să se înţeleagă de către toţi actorii vieţii economice că, orice formă de stimulent adusă de stat în economie trebuie plătită, iar cei care cred că vor primi bonificaţii fără număr, se înşală! Statul nu va coloniza economia şi nici nu o va transforma în falanster! Principiile capitalismului şi cele ale economiei de piaţă rămân în picioare şi nici nu vom asista la o expansiune a statului în economie în detrimentul liberei initiative! Trebuie recalibrat întregul sistem de acordare a contractelor cu statul, firmele răsfăţate, abonate permanent la acest tip de contracte trebuie să-şi ia adio!
Cea mai inteligentă opţiune pe care o are la dispoziţie guvernul, pentru a face rost de mai mulţi bani, este să restructureze sectorul bugetar, abia atunci îi vor rămâne suficienţi bani pentru implicarea în economie.
Cum însă probabil, fiind într-o logică binară, dacă să facă restructurarea sau nu, le propun să folosească metoda „Algebrei Morale”a lui Benjamin Franklin („Vizionar”- Cum luăm deciziile care contează cel mai mult, autor Steven Johnson, Editura Publica,2019, p.21) care constă în scrierea argumentelor pro şi contra pe două coloane, fiecare argument primind un coeficient de ponderare în funcţie de greutatea sa. Argumentele care au acelaşi indice de ponderare, dar se află în coloane diferite, sunt eliminate până când se observă care coloană este mai lungă, înclinând spre luarea deciziei.
Trebuie să înceteze retorica defetistă la adresa statului, dar nici nu putem trece la glamorizarea acestuia.
Dacă statul vine cu banii, mediul privat trebuie să vină cu proiecte antreprenoriale, în concordanţă cu transformările ce au loc în stilul de viaţă al consumatorilor!
Să-i urăm statului bun venit în economie, nu şi bun rămas!
Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.
