Opinii

Soluţiile de astăzi, aplicate peste 9 ani

Opinie Radu Oprea

Soluţiile de astăzi, aplicate peste 9 ani

Autor: Radu Oprea

28.11.2020, 15:00 310

Toţi liberalii asumaţi, inclusiv Preşedintele Republicii, s-au prezentat, cu mic cu mare, mai puţin Oros săracul, care a luat COVID, la marele eveniment de lansare a Programului Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă. Evenimentul marchează, mai mult decât orice, faptul că liberalii admit că vor trece 9 ani până când România îşi va reveni. Altminteri, momentul este o trecere în revistă tristă a tuturor motivelor pentru care liberalii nu merită votaţi nicicum pe 6 decembrie.

În primul rând, pentru că au această ignoranţă latentă care nu le permite să proceseze limba română. Asemeni unor semianalfabeţi mascaţi, care se feresc de cuvinte simple, pentru a-şi masca incompetenţa, liberalii lui Orban s-au încăpăţânat să preia cuvântul ”rezilienţă” în fiţuica lor politică, asta în ciuda faptului că, în conformitate cu dicţionarul nostru, rezilienţa se referă la ”proprietatea unui metal sau aliaj de a rezista la şocuri.” Dacă nu mă credeţi, cercetaţi dexonline.ro şi vă veţi convinge. În engleză, cuvântul merge uns pentru contextul folosit de cancelariile europene, pentru a exprima aşteptările UE de la un astfel de plan, câtă vreme dicţionarul Oxford, ediţia 2005, oferă drept primă explicaţie pentru termenul resilience ”abilitatea oamenilor sau a lucrurilor de a se simţi mai bine, imediat după ce au experimentat ceva neplăcut, precum şocul sau accidentarea fizică.” Din dorinţa lor eternă de a părea mai culţi decât sunt, oamenii lui Orban au luat de-a gata ideea de rezilienţă pentru a o scălda într-o lume a metaforei politice totale.

Dar cine se mai uită la semantică în aceste zile tulburi, când liberalii tocmai au descătuşat zeci de câini cu covrigi în coadă pe toate canalele de ştiri şi posturile TV ? Planul pentru redresare şi rezilienţă, ce-o mai însemna şi asta, caută exploatarea unor soluţii şi oportunităţi care, conform PNL, vor duce la revenirea sistemului medical şi economic, producând, nu-i aşa, mii de km de noi drumuri, poduri şi promisiuni electorale. Nici sistemul de educaţie nu va fi scutit de beneficii, ne spun liberalii. Chiar Raluca Turcan, cea care ne-a anunţat că cei mici nici măşti nu merită la şcoală, a promovat, ieri, soluţia binefăcătoare a unor investiţii masive în domeniul educaţiei.

Tote aceste lucruri extraordinare se vor întâmpla peste 9 ani. Nu, nu-i o glumă, deşi aşa pare. Liberalii României de astăzi, o ţară cu sistemul sanitar pe marginea prăpastiei, fără educaţie de masă gratuită şi cu o economie în pragul decesului, se mândresc cu posibilitatea accesării unor fonduri europene care-şi vor produce efectele peste un deceniu.

Şi poate nici atunci. Pentru că cele 80 de miliarde care ne sunt fluturate pe la nas ţin de abilitatea României de cofinanţare şi de o sumedenie de alte mecanisme birocratice care vor face ca majoritatea acestor sume să rămână acolo de unde am aflat despre el. Într-o decizie pe hârtie a unei Uniuni, care are disponibilitatea de a ne da, dar care nu ne va băga şi în traistă.

Lăsând orice fel de spirit de glumă la o parte, soluţia liberală pentru cei care umplu morgile, pentru bolnavii uitaţi pe holurile spitalelor, pentru medicii îmbolnăviţi pe capete, pentru colapsul economic în care suntem, pentru cei 900.000 de copii care astăzi nu au unde să facă şcoală online, nici cu ce, nici cu cine, este reprezentată de investiţii strategice pe o durată de 9 ani. 9 ani! Adică, guvernul Orban, în frunte cu principalul lui girant, au tupeul să ne spună că nu au capacitatea de a creiona bugetul pentru 2021, dar sunt suficient de vizionari încât să creioneze viitorul României pentru următoarea decadă. Este ca şi când, aceşti propagandişti de meserie, aceşti diletanţi pierduţi prin palatele lor, ne-ar spune că nu ştiu a guverna, dar că au o vrăjitoare potentă, cu un glob de cristal pe măsură, care le oferă soluţii sub formă de ghicitori. Nici măcar presiunea campaniei electorale nu mai sperie aceşti guvernanţi de ocazie, al căror singur talent este abilitatea de a spune că vor face mâine. Orice. Mâine de toate şi nimic azi.

 

           

 
AFACERI DE LA ZERO