Suntem în plină criză generată de Pandemia de COVID-19 iar economia şi societatea sunt în fierbere: lumea de azi şi mai ales lumea de mâine nu mai sunt ca lumea de ieri! Pur şi simplu ce făceam ieri nu mai funcţionează şi trebuie să ne adaptăm din mers: schimbarea aceasta a venit prea brusc depăşind capacitatea noastră de adaptare. Poziţionaţi cum trebuie, cu un picior care era deja în mişcare, pentru unii a fost suficient timp să se adapteze. Pentru cei mai mulţi însă nu, şi de aici valul de concedieri, cei aproape 1 milion de oameni care şi-au pierdut locul de muncă. Şi ar fi de înţeles dacă ar fi doar atât. Grav este însă că mulţi au rămas blocaţi în proiect şi încearcă să facă exact ce au făcut şi până acum, prizonieri ai unui trecut care a murit. Mulţi nu realizează că de ieri până azi am fost cu toţii teleportaţi într-un nou univers şi încearcă să înoate pe uscat. Adevărat că existe circumstanţe atenuante, oamenii au investit timp şi energie şi s-au ataşat emoţional de meseria lor, de compania lor, de business-ul lor şi este greu să renunţe la ce făceau. Dar să ne transportăm cu imaginaţia în trecut la momentul apariţiei automobilelor: dar noi producem cea mai bună trăsură din ţară. Nu se poate să nu găsim clienţi! Ha?!
Pe lângă renunţarea la trecut, mai este şi tranziţia către viitor: deprinderea unor noi abilităţi, ieşirea din zona de confort, un nou început, stres şi incertitudine. Transformare digitală, upskill-ing: încă sunt zeci de mii de firme în România care nu au un website! Adaptarea cel puţin - dacă nu schimbarea radicală de-a dreptul - este singura soluţie viabilă: trebuie să îmbrăţişăm viitorul care vine spre noi, şi în fapt, cu cât mai repede cu atât mai bine! Regele a murit!...Trăiască regele!
Ironic şi paradoxal dar exact această criză a arătat ce forţă uriaşă este necesitatea de a ne schimba, atunci când se manifestă ca necesitate: am văzut asta în digitalizarea relaţiei cu autorităţile statului sau în fenomenul work form home. Câţi ani s-au luptat antreprenorii să poată să comunice online cu statul şi ce beneficiu uriaş era acela de a primi dreptul de a lucra de acasă câteva zile pe lună (nu cumva să vrea şi alţii!). Şi totuşi pare că nu am învăţat nimic din această experienţă, încă trebuie să ne împingă cineva sau ceva de la spate, să ne forţeze că să iniţiem o schimbare? Ba ar trebui din contra!
Dar organizaţiile în sine sunt modelate şi concepute să reziste la schimbare, de ce atunci să ne mirăm? Nu mai putem modela organizaţiile pe principiul fişelor de post (o lista fixă de responsabilităţi) şi organigramelor care devin nişte ziduri din interiorul cărora nu mai putem evada, de unde şi rigiditatea şi uriaşa rezistenţă la schimbare a companiilor de azi: eu sunt contabil, ce treabă am eu cu asta şi ce (altceva) pot face? Nu vorbesc aici de raţiunea legală a fişelor de post – care este justificată - ci de raţiunea lor funcţională! Fişele de post au creat o mentalitate de tip: spune-mi ce să fac, diminuând proactivitatea şi iniţiativa! În multe companii, excelenţa în acest sens se măsoară în cât de detaliate sunt fişele de post, în cât de precis sunt enumerate toate responsabilităţile, în câte pagini au ajuns să aibă. Iar oamenii au devenit sclavii acestei mentalităţi aşa că, dacă sistemul se schimbă, mulţi aşteaptă indicaţii de mai sus. Lumea de astăzi este prea dinamică, activităţile din companii ar trebuie regândite pe bază de roluri orientate de obiective. Actul de management trebuie realizat în jurul rolurilor şi în jurul oamenilor făcând din flexibilitate parte a modului în care funcţionăm: nu mai putem opera cu modele organizaţionale vechi de un secol! Agilitatea, adaptabilitatea ar trebui să fie ţesute în fibra fiecărei companii astfel încât schimbarea să ne vină lejer şi natural, fără suferinţă! Pentru că nu este vorba doar de această criză, este vorba de noua normalitate a unei lumi în care schimbarea a devenit singura constantă! Tu eşti pregătit pentru schimbare?
Sorin Faur, Fondator Academia de HR
