Nimeni nu se aştepta ca în prima conferinţă de presă a noului premier să fie anunţate economiile pentru echilibrarea bugetului începând de la bursele copiilor. Nici un cuvânt despre cei 50.000 de funcţionari în plus din administraţiile locale apăruţi în ultimii zece ani, aşa cum a arătat Ziarul Financiar. Normal, doar avem un premier politician provenit din această zonă pe care trebuie să o protejeze.
În programul de guvernare, este doar pomenit pe traseu un punct la „Analiza sistemului de burse: 1. Bursele trebuie să reflecte în mod adecvat două lucruri: suportul pentru condiţii socioeconomice dificile şi/sau pentru excelenţă educaţională”, inclus în cadrul unor „Măsuri de eficientizare economico-financiară”, despre care însă se spune că „Pot fi discutate după depăşirea crizei economico-financiare”.
Iată însă că momentul a venit înainte şi ca soluţie pentru depăşirea „crizei economico-financiare”.
Tot aici, se mai spune, la punctul 2: „Bugetul trebuie dimensionat pornindu-se de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin noua legislaţie (Legea 198/2023) a unor angajamente nesustenabile. Dimensionarea se va face prin raportare la practici europene şi la condiţiile de sustenabilitate pe care şi le permite ţara”.
Condiţiile „pe care şi le permite ţara”. „Ţara” nu-şi permite să-şi crească copiii? Atunci la ce mai serveşte tot acest program de guvernare, toate negocierile, PNRR-ul, Uniunea Europeană, NATO şi restul? Pentru ce buget şi PIB, dacă la sfârşitul zilei tăiem de la copii?
Că meritul este doar la puţini, cum spune noul preşedinte? Dar nu vede nimeni că deja meritul unui copil din această „ţară care nu-şi permite burse” este pur şi simplu că există? Când natalitatea a ajuns în această „ţară care nu-şi permite burse” pentru copii şi studenţi, la minimul ultimilor 80 de ani, noi ce facem? Ne gândim că importăm sri-lankezi şi nepalezi ca să rezolvăm problema forţei de muncă?
Oare nu ne dăm seama că fiecare copil care se naşte astăzi, care merge la şcoală, care dă bacul, care ajunge şi la facultate este de nepreţuit din simplul fapt că nu-i mai avem? Nu vede nimeni că în 2024 s-au născut 148.000 de copii, faţă de 221.000 în 2005 şi 314.000 în 1990? Pentru cine facem autostrăzi, spitale, stadioane dacă din urmă se înjumătăţeşte numărul de copii şi tineri dintr-o generaţie? Pentru cine acest PIB?!
Dă-le bursă de merit, de merit că există, LA TOŢI COPIII din această ţară, d-le Preşedinte!
Întrebarea este însă, având în vedere toate discuţiile anterioare de când a venit acest nou ministru psiholog la educaţie: nu cumva acest atac la bursele elevilor de la stat face parte dintr-un plan mai larg, de destabilizare a şcolilor şi a actului educaţional?
Spre exemplu, unul din pilonii învăţământului actual, aşa cum este el, criticat sau nu, este examenul de admitere în liceu.
Iar de când a venit acest ministru psiholog, examenul de capacitate la română şi matematică prin care se alocă copiii către licee - poate unul din cele mai transparente, democratice şi mai bine organizate examene la nivel naţional din România – este tot mai atacat. Că e doar la română şi matematică, că nu formează „competenţe”, că fiecare liceu ar trebui să fie lăsat să-şi organizeze propriul concurs.
Se vede de la distanţă că sunt o serie de centre de putere tot mai frustrate că nu au control pe acest examen, unde fiecare copil îşi măsoară puterile indiferent cine este tata, mama şi câţi bani au aceştia în conturi. Dar conturile au început să mormăie pe la colţuri: copiii noştri de ce nu pot ajunge la liceele de top din Bucureşti şi din marile oraşe, unde se intră cu 9.50 sau cu 9.80? Ce este cu atâta română şi matematică? Nu ne trebuie „competenţe?” Şcoala să formeze angajaţi, nu visători. La ce ne trebuie atâta teorie? Ce facem cu ea „în câmpul muncii”? Parcă aşa sunau lozincile şi înainte de 1989, când aproape nici nu existau licee teoretice în România şi aproape toate erau „industriale”?
La un moment dat, trebuie spus: nu acumulează în conturi cei care iau cele mai bune note la şcoală, dar conturile vor avea totdeauna un dinte faţă de cei de top la carte. Ori îi contrează, cum s-a întâmplat cu mulţi din mediul de business faţă de actualul preşedinte când era primar, acuzând-ul că distruge business-ul în Bucureşti, iar acum se gudură pe lângă el şi obţin poziţii de vicepremieri, ori caută să-i folosească. Dar cine a fost printre ultimii la şcoală niciodată nu va iubi cartea în sine şi va pune problema mereu – „la ce ne foloseşte”? Unde sunt „competenţele”? Ce face educaţia pentru „piaţa muncii”?
La ce ne foloseşte „Floare Albastră”? Dar oare poezia în general, ne formează vreo competenţă pentru munca la birou sau într-un magazin?
Indiferent ce regim a fost în această ţară, la liceele şi universităţile de vârf au fost formaţi oamenii care au dus mai departe România. Iar asta s-a întâmplat pentru că a fost pusă pe primul loc cunoaşterea. Educaţia se face pentru cunoaştere, nu pentru „competenţe” sau ce cuvinte mai sunt la modă astăzi în lumea celor care în loc să se gândească la condiţii mai bune pentru elevi, să nu mai înveţe în două sau trei schimburi, să aibă bazine de înot, mingi de fotbal, săli de mese, săli de pictură şi de concert la şcoală, stau în consfătuiri nocturne cu ong-işti care încearcă să deturneze politicile de învăţământ în propriul lor folos, zăpăcind întregul corp şcolar.
Să nu scrii un singur cuvânt în programul de guvernare despre necesitatea de a îmbunătăţi infrastructura şcolară şi să accepţi cu seninătate, ba mai mult să şi sprijini tăierea burselor pentru copii şi studenţi? Ce fel de ministru al învăţământului este acesta? Ce planuri are cu România? Profesorii de matematică, de ştiinţe, acceptă astfel de non-sensuri? Poate că în psihologie o teorie de astăzi devine mâine caducă, dar în matematică teorema lui Pitagora e în veci valabilă.
Pe undeva poate este de înţeles acum şi de ce sunt atâţia miniştri fără CV-uri puternice în guvernul actual, cu doctorate la facultăţi prestigioase sau cu cariere solide bazate pe învăţătură şi diplome. Să nu incomodeze cu prea multă ştiinţă. Ce atâta învăţat doar pentru ideea de a şti, de descoperi şi de cunoaşte? Planurile sunt altele. Şi atunci, normal, au început cu tăierea burselor elevilor şi studenţilor. Şi normal, pentru aceste politici ce scut mai bun îşi găseau decât un olimpic la matematică?
