La 24 de ani de la vânzarea pe nimic (70 mil. dolari) către indieno-britanicii lui Lakshmi Mittal, întoarcerea Sidex sub control local şi punerea sa pe picioare ar fi un eveniment extraordinar. Că tot sunt funeraliile lui Ion Iliescu în aceste zile, sub mandatul căruia a fost dat în 2001 Sidex anglo-indienilor, pe filiera Tony Blair.
Chiar în condiţiile preţurilor mari la energie, nu se poate ca unul din cei mai mari producători de oţel din această zonă a Europei să nu aibă un viitor. România are nevoie de autostrăzi, de maşini, de nave, de poduri, de acoperişuri pentru locuinţe, de panouri pentru centre logistice şi fabrici.
Potrivit ultimelor informaţii, fostul Sidex, aflat acum în proprietatea indiano-britanicilor de la Alliance/familia Gupta, ar avea nevoie de 50 milioane de euro capital de lucru în următoarele trei săptămâni pentru a reîncepe producţia la singurul furnal rămas în funcţiune. Furnalul este oprit de două săptămâni.
Actualul acţionar a promis să vină cu 160 milioane de euro în următoarele şase luni, dar de bani este nevoie astăzi, nu peste şase luni. Dacă nu vine cu banii, atunci să cedeze controlul. Nu fuge nimeni în spate cu combinatul de la Galaţi. Mai ales că sunt mari semne de întrebare cum de în ultimii opt din zece combinatul a fost pe pierderi, indiferent de condiţiile de pe piaţă. Cum să ai pierderi şi la 8 miliarde de lei cifră de afaceri cât a avut în 2022? În 2024, Sidexul a avut venituri de doar 2,1 miliarde de lei şi pierderi de 1,6 miliarde de lei, mai mult decât jumătate din cifra de afaceri. A fost acest subiect pe ordinea de zi vreodată în discuţiile româno-britanice? Înalte surse oficiale britanice spun că nu, românii nu au ridicat niciodată problema: ce se întâmplă cu Liberty Galaţi?
Parcă România privatizase Sidex ca să scape de pierderi.
Potrivit administratorului concordator, Remus Borza, sunt discuţii cu şase mari antreprenori locali mai mult sau mai puţin apropiaţi de Sidex. Capitalul privat românesc rulează anual 300 miliarde de euro, adică jumătate din cifra de afaceri totală din economie de 600 miliarde de euro, şi încasează dividende anuale de 15 miliarde de euro. Dintr-o dată, după 20 de ani de la privatizări şi de când au început să vină investiţiile străine, capitalul privat românesc are forţa, poate avea sutele de milioane necesare pentru a prelua un obiectiv industrial de importanţă naţională pentru România.
Abia acum vine marea sa încercare. Ce folos să ai Hidroelectrica sau Romgaz cu profituri de sute de milioane de euro sau chiar miliarde şi să nu ai industrie? Cu energie nu faci maşini şi nici echipamente cu care să faci lactate sau pâine. Cu energie faci oţel, faci aluminiu, faci îngrăşăminte chimice.
Când Trump pune taxe vamale de 100% la oţel şi aluminiu şi încearcă toate soluţiile pentru a sprijini producţia industrială locală, România îşi poate permite să închidă cel mai mare producător de oţel din sud-estul Europei?
Mulţi spun: ne îndreptăm spre o economie a serviciilor. E adevărat. Dar serviciile se învârt în jurul industriei, în jurul producţiei. Dacă nu produci, nu ai ce să vinzi, nu ai unde utiliza softurile de CRM şi ERP, nu ai ce transporta, nu ai servicii de HR, nu ai hoteluri sau restaurante, nu ai logistică.
Din 27 de CAEN-uri industriale, 25 de CAEN-uri sunt dominate de capital străin, axa economiei. Doar industria mobilei şi industria alimentară sunt dominate de capitalul privat românesc. Nu putem pune valoare peste resursele locale, nu putem folosi independenţa energetică a României pentru a face oţel sau îngrăşăminte?
Nu este în avantajul întregii Uniuni Europene să producă mai mult oţel? De ce este lăsată la latitudinea statelor supravieţuirea celor mai puternice companii industriale? Sidexul este european odată cu a fi o întreprindere românească.
Dacă sunt soluţii pentru Thyssen Krupp şi pentru Ilva, atunci să fie şi pentru Sidex. Germanii dau ajutoare de sute de milioane de euro, italienii tocmai au anunţat pentru Ilva Torino, cel mai mare producător de oţel din Italia, un ajutor de 200 milioane de euro. Este o greşeală strategică lăsarea la nivelul statelor a soluţiilor de continuare a activităţii a acestor combinate. Este necesară o soluţie europeană. Nu vrem o reţea de trenuri de mare viteză între capitalele Europei? Şi cu ce o facem? Din carton?
