Preţul la energie electrică din România este printre cele mai mari din Uniunea Europeană în pofida subvenţiilor de miliarde de euro în energie verde din ultimul deceniu şi în pofida bogatelor resurse locale hidrografice, de gaz şi petrol.
Companiile din energie sunt cele mai profitabile din economie şi sunt o ţintă de joburi pe care se bat toţi politicienii de la vârf.
Dar faţă de ţările vecine precum Ungaria, Polonia sau Cehia, companiile locale din energie nu au reuşit să se extindă internaţional.
Se mulţumesc cu piaţa internă.
Fie că managementul local nu are suficientă expertiză sau ambiţie, fie că statul spoliază firmele de profituri şi nu au bani de investiţii, cert este că firmele româneşti sunt mult mai mici faţă de firme din regiune din ţări care nu au resursele de petrol, gaze şi hidro ale României.
MOL Group din Ungaria, profilat pe petrol, gaze şi rafinare, dintr-o ţară cu PIB la jumătate faţă de al României, are afaceri de 30 miliarde de euro pe an, este extins în toată regiunea. OMV Petrom are 7 miliarde de euro pe an venituri, iar Romgaz are 1,7 miliarde de euro.
MVM din Ungaria, profilat pe energie electrică, are 13 miliarde de euro afaceri şi la fel este extinsă şi se extinde în regiune. Electrica are 1,8 miliarde de euro cifră de afaceri doar. România extrage 10 mld. metri cubi de gaze anual, Ungaria doar 1 miliard de metri cubi, iar la ţiţei România este al treilea producător din UE, cu aproape 3 milioane de tone, dublu faţă de Ungaria.
Ale noastre, Romgaz, Electrica, nu sunt în regiune şi stau pe gânduri dacă să investească sau nu şi în altceva decât activitatea de bază.
Singurii câştigători ai acestui context – preţuri mari la energie, profit mare pentru jucătorii din energie – încep să se profileze firmele de servicii, integrare, echipamente şi eventual de producţie pentru marii jucători din energie. Companii precum Electroalfa, Grup EM (fosta Electromontaj), Simtel, AJ Brand sau Enevo au ajuns la afaceri de sute de milioane de euro fiecare şi au construit deja portofolii solide la nivel internaţional, după cum s-au prezentat în aceste zile la ZF Power Summit.
Electroalfa, care se va lista la bursă de săptămâna viitoare, şi-a majorat cifra de afaceri de trei ori în ultimii cinci ani, până spre 160 milioane de euro, are deja 20% din business din exporturi şi proiecte internaţionale şi vrea să ajungă la 50%.
Grup EM, format în jurul Electromontaj, este specializat în construcţii şi montaj energetic, are business de circa 200 milioane de euro, prezent cu activităţi în Olanda, Finlanda, Polonia, Bulgaria sau Emiratele Arabe Unite.
Simtel, un grup fondat de ingineri absolvenţi de Automatică şi Electronică specializat iniţial pe automatizări şi care a prins „trenul” solarelor, este deja în Germania, Ungaria, Republica Moldova şi se pregăteşte de lansarea pe alte pieţe externe. Compania s-a listat la bursă, are în spate sprijinul puternicului grup Dedeman şi a ajuns la afaceri de circa 150 mil. euro.
AJ Brand, specializat în construcţia de parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, a instalat până acum 7000 de MW în România, Spania, Portugalia sau Italia şi se va duce spre afaceri de 300 milioane de euro în 2026, conform fondatorului, Adrian Stan.
Enevo, un grup de inginerie specializat pe construcţia de parcuri fotovoltaice, eoliene, de capacităţi de stocare, staţii de înaltă tensiune dar şi protecţia cyber a infrastructurii critice, estimează afaceri de 350 milioane de euro în 2026 şi nu exclude să ajungă la 1 miliard de euro până în 2030.
Pe lângă aceste companii, Electrogroup, Electroglobal sau Energobit sunt jucători deja puternici în sector, actori ai unor tranzacţii de sute de milioane de euro. Mai vin în pluton Parapet sau Waldevar, la fel cu ambiţii şi chiar realizări la nivel internaţional.
Până să iasă companiile locale din energie pe pieţele internaţionale, iată că expertiza românească în inginerie îşi găseşte în aceşti contractori interni ai lor forţa de ieşire la extern. Aceste firme ies precum de sub o carapace constituită de moştenitorii fostelor regii Renel şi SNP, care au rămas ca nişte cloşti doar să-şi apere teritoriul, în timp ce vulturii precum MOL, CEZ, MVM sau PPC (Grecia) merg la vânătoare la nivel internaţional.
De obicei, întâi merg în străinătate jucătorii mari care dau de lucru în spate contractorilor şi astfel îşi asigură şi aceştia din urmă extinderea. În cazul acesta, este altfel. Contractorii s-au dus la extern şi probabil este în acest moment sectorul cu firme româneşti care au cea mai puternică amprentă la extern.
Cei mari, Romgaz, Electrica, OMV Petrom, Transgaz sau Transelectrica, ar trebui să ia aminte chiar la jucătorii pe care i-au crescut ei, cărora le-au dat business şi i-au hrănit şi i-au adus în situaţia de a răzbi şi pe alte pieţe, că pot să-şi asume obiective mai mari. Câteodată, orgoliul e un combustibil cu capacitate de aprindere mai mare decât ţiţeiul, după cum au dovedit vecinii noştri de la vest.
