Toată lumea aşteaptă de două luni bugetul pe 2026, care după toate datele va fi adoptat abia în martie şi va intra în vigoare la 1 aprilie. Cel mai probabil, guvernului îi convine situaţia pentru că pur şi simplu face ajustările de care se vorbeşte prin regula cheltuirii pe luna 1/12 din totalul anului trecut. Dată fiind inflaţia de 10% an la an, aşa a găsit metoda îngheţării de cheltuieli, cel puţin pentru primele două luni nebugetate.
Se fac diverse calcule – ajunge sau nu creşterea TVA din vară pentru reducerea deficitului la 6% sau la 6,5% din PIB? Experţi interni şi internaţionali, cu CFA sau fără – inclusiv de la bănci de prim rang în lume, calculează contabil cum şi de unde mai trebuie să mai tăiem, de unde să vină venituri suplimentare, ca să ne încadrăm în deficitele pe care să le accepte pieţele, vestitele „pieţe“, despre care nimeni nu mai spune acum că erau în colaps în 2008-2009 dacă nu le salvau guvernele, cu bani publici.
Ce se uită totuşi în aceste calcule contabile, de tip Patul lui Procust? Că puterea unei ţări sau a unei economii provine din crearea de valoare adăugată din nimic sau aproape nimic, prin creativitate şi ambiţie antreprenorială, prin investiţii şi punerea în valoarea a resurselor - naturale, de capital şi umane. Aşa se produc banii pentru taxe.
Unde era UIPath în urmă cu 12 ani? La venituri de 1 milion de dolari cu 10 angajaţi. Unde este astăzi? La o capitalizare de 7 miliarde de dolari cu 4.000 de angajaţi, din care 2.000 în România, şi venituri anuale de 1,4 miliarde de dolari.
Unde erau Autonom, Dedeman, Altex, Fan Courier, Cristim şi Electroalfa care se listează în aceste zile la bursă? Erau de 10 sau de 20 de ori mai mici. Creează condiţii, investeşte în educaţie, în facultăţi de informatică sau de business de top, în infrastructură şi natalitate, da, în natalitate – şi ai creştere economică şi ce taxa.
Când colo, ce a făcut acest guvern? A atacat în primul rând pe cei mai slabi - copii, bătrâni, mame şi bolnavi, adică bursele elevilor, indemnizaţiile mamelor, pensiile vârstnicilor şi de la 1 februarie bolnavii – prin anularea plăţii pentru prima zi de concediu medical.
Păi asta este puterea unei societăţi şi a unei economii care şi-a dublat PIB-ul în ultimii zece ani? Să se întoarcă atunci când este nevoie de o ajustare chiar către cei mai slabi? Către copii şi mame, către educaţie? Către viitor? Când atâţia bani sunt aruncaţi de către primari precum cel din sectorul 3 pe trotuare şi borduri de care nu era nevoie?
De ce atrag marile centre financiare şi de business ale lumii, Londra, Paris, New York, cei mai buni oameni, cei mai educaţi? Pentru că ştiu că aceştia vor produce cea mai mare valoare. De ce acceptă Germania şi Vestul riscurile atragerii de forţă de muncă tânără de altă religie din spaţii din afara UE? Pentru că natalitatea este în scădere şi e nevoie de absorbţie de forţă de muncă. Şi atunci România ce face când în 2025 s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 70 de ani?
Societatea, atunci când simte o agresiune, automat reacţionează şi îşi amână funcţiile de bază. Se spune acum că în 2026 va veni cea mai puţin generoasă generaţie din istorie pentru copiii care intră în clasa a noua. Dar de ce este aşa de puţin numeroasă? Pentru că în 2011 s-au născut doar 196.000 de copii, cu 12% mai puţin faţă de 2009. Aceasta a fost consecinţa tăierii salariilor şi a creşterii brutale a taxelor în 2010.
Societatea, economia au nevoie de încredere, de un plan de viitor. Capitalul acumulat în economie în aceşti ani, faptul că măcar marile oraşe au ajuns la un PIB per capita la nivelul Europei de Vest pot constitui de acum încolo un motor de creştere şi de încredere pentru toată ţara.
După cum spune un studiu publicat ieri de Roland Berger, Bucureştiul şi alte şapte judeţe au ajuns la jumătate din PIB-ul ţării. Iar în ultimii cinci ani diferenţa între marile centre de business şi restul ţării a crescut în loc să se estompeze. Între 2020 şi 2025 avem o creştere a PIB per capita pe ţară de la 11.000 euro la aproape 20.000 euro, deci de 81%, dar PIB per capita în Bucureşti creşte de la 28.000 euro la 58.000 euro PIB/capita, adică cu 107%, conform Comisiei Naţionale de Prognoză.
Urmează în clasament Cluj, cu aproape 30.000 euro PIB per capita în 2025, faţă de 16.000 euro în 2020, deci o creştere de 90%, tot peste creşterea medie. Timiş este la aproape 25.000 euro PIB/capita, faţă de 14.000 euro în 2020, cu o creştere de 80%. Pe de altă parte, judeţele cu PIB/capita sub 10.000 de euro, Botoşani, Vaslui şi Giurgiu, au crescut mai încet decât media pe ţară, doar cu 60-80%.
Interesant, cu cât este mai ridicat PIB/capita, cu cât nivelul de creştere în ultimii cinci ani este mai rapid. Ce înseamnă asta? Că se produce un efect de magnetism – centrul creşte mai rapid decât periferia. Este ceea ce se întâmplă de fapt şi în lume, istoric, de secole cu Occidentul versus restul lumii.
Cu Constanţa (23.000 euro PIB/capita, plus 80% în cinci ani), Gorj (23.000 euro, plus 109%) Prahova (22.000 euro, plus 80%), Braşov (22.000 euro, plus 70%) se termină judeţele cu peste 20.000 de euro PIB per capita. Gorj a crescut bine pentru că în ultimii cinci ani producţia de energie bazată pe mult hulitul cărbune din Valea Jiului a crescut substanţial ca urmare a preţurilor foarte mari la electricitate.
Interesant este că nici Iaşi, nici Craiova, aflate cam la circa 15.000 de euro PIB per capita în 2025, nu sunt peste media naţională de 20.000 de euro.
Aşa că misiunea acestor clustere urbane care sunt la mare distanţă de restul ţării va deveni de acum esenţială. Va trebui să fie Noul Vest pentru economia românească, adică o sursă de investiţii, de programe de finanţare şi de educaţie, clasică sau antreprenorială. Aşa cum a fost Occidentul începând din 2000, când milioane de români au putut pleca să lucreze în străinătate şi companiile străine au investit local, aşa va trebuie să fie pentru următorii 20 de ani, până când România va atinge 40.000 de euro PIB per capita, nivelul mediu de astăzi al UE, marile centre urbane pentru mediul rural şi oraşele mai mici din apropiere.
Pentru asta e nevoie de circulaţia mai rapidă a mărfurilor, a oamenilor, a capitalului şi a serviciilor, iar noile autostrăzi spre Moldova, finalizarea centurii A0 şi Sibiu – Piteşti, vor asigura această respiraţie, vor fi marile artere pentru a asigura capilaritatea investiţională de care are nevoie mediul rural şi micile oraşe pentru a creşte prin investiţii.
