Poate că cel mai mare contrast dintre România aşa-zis corporatistă a celor care îşi iau affogato - cafea cu îngheţată, pentru cei care nu ştiu-) – pe Calea Victoriei la Velocita sau berea kraft la Zăganu şi România care rămâne în urmă nu este între Calea Victoriei şi comuna Adunaţii Copăceni, de exemplu, ci între Calea Victoriei şi ...Calea Victoriei.
Probabil că nu este zi în care să nu cadă din vechile clădiri – una din două clădiri de pe Calea Victoriei are faţadele în ruină - bucăţi din tencuială. Ultima dată duminică 12 aprilie în jurul orei 18.00. Calea Victoriei 95, blocul cu brandul provocator de fashion Porc la parter. (foto 1,2) De fapt, şi blocul care găzduieşte „Mecca” corporatiştilor, gelateria Velocita, era până de curând într-o stare de maximă degradare, dar între timp au apărut nişte schele.
Foto 1. Pe trotuar, urma caramizilor sparte
Foto 2. O fatada pericol public
Nu-i nimic, blocul de pe colţ (foto 3), vizavi de strada care duce în Piaţa Amzei, stă mărturie a incapacităţii administrative a Capitalei de a reconsolida sutele de clădiri istorice din centru care au nevoie de renovare. Sigur că nu poţi să ai pretenţii ca totul să fie perfect, că îţi trebuie mii de miliarde să fie totul lună în toate oraşele şi comunele României, că la 100 de metri mai încolo israelienii de la Hagag au investit zeci de milioane de euro pentru a transforma Palatul Ştirbey într-un magazin fashion de lux.
Foto 3. Cladirea de pe colt vizavi de Velocita, o fatada in semi-ruina
Însă parcă prea mare e contrastul. Şi nu mai e vorba doar de un disconfort vizual. E deja o ameninţare fizică, e periculos pentru oamenii care merg pe trotuare. Păi în curând deschizi Calea Victoriei pentru pietoni şi se discută să fie permanent pietonală, cel puţin bucata între Bulevardul Dacia şi Palatul Regal, dar te poţi aştepta oricând să-ţi cadă o cărămidă în cap? Păi dacă în „buricul” Bucureştiului, în centrul centrului, e aşa, ce să mai spui de restul Capitalei şi al altor oraşe? Unde e minusul, ce ne lipseşte?
Vrem prea mult şi nu suntem atenţi la ce lăsăm în urmă? Nu ne interesează vechiul decât atunci când ne cade în cap? Cum vine trecutul din urmă şi îţi aminteşte de unde vii; alo, vezi că ceea ce ţi se pare că ai realizat nu este decât un pospai. Ai dat cu vopsea peste putreziciune, ţi se pare azi că e frumos, că eşti în trend, dar când colo dacă nu eşti atent te trezeşti cu capul spart.
Scriam în 2020, în editorialul „Ce vreau de la noul primar”:
„România a fost şi este condusă de oameni pe care nu îi vezi plimbându-se în centrul oraşului şi atunci nu are cum să îi deranjeze acest peisaj urban neprietenos. Ei cunosc mai bine trotuarele de la Zurich sau Monte Carlo. Nu mai vorbim de spaţii verzi, de parcări de biciclete, de benzi unice pentru autobuze, de mobilier urban sau câte un mini teren de baschet la fiecare cvartal de blocuri”.
Actualul preşedinte al României a cucerit primăria Capitalei pe ideea reîmprietenirii dintre oameni şi oraş iar noul primar afirmă că îi va continua politicile. Însă dacă ridici privirea pe Calea Victoriei, pe Bulevardul Elisabeta, de Calea Moşilor ce să mai spui – e dezastru în continuare. Nu vezi progres sau foarte puţin. La doi paşi, clădirea cu magazinul de fashion COS (foto 4 şi 5) este la fel de ruinată, cel puţin faţada, iar oamenii sunt avertizaţi să nu treacă prin apropierea pereţilor pentru că e periculos.
Foto 4. Ocoliti zona, dar nu si magazinul
Foto 5. Pericolul vine de sus
Ai spera că măcar măsurile de protecţie să fie mai bune, treaba să fie luată în serios. Să existe o procedură bine pusă la punct în astfel de situaţii. Suni la Poliţia Locală să anunţi pericolul, treci a doua zi şi ce vezi: două benzi galbene legate de o trotinetă pe trotuar într-o improvizaţie (foto 6) care îţi dă măsura organizării administraţiei publice locale sau centrale din această ţară.
Foto 6. Procedurile Politiei locale la sesizarea pericolului: trotineta cu benzi galbene
Improvizaţie, ignorare a realităţii până când ajunge să provoace tragedii, lipsă de proceduri, lipsă de viziune. Lipsă până la urmă de drag de oraş, de drag de Bucureşti, de ai noştri. Te şi miri cum de a putut această ţară să aibă oameni care să facă aceste clădiri, multe din ele bijuterii arhitecturale, pe care astăzi societatea/economia/administraţia românească nu e în stare măcar să le vopsească şi să cureţe faţadele, dar să le reconsolideze.
În anii 2000, când Ziarul Financiar avea sediul într-o clădire aproape de Radisson, căutai să iei o ciorbă duminica – zi de lucru pentru ziarul de luni, dar Calea Victoriei era pustie. Astăzi e o sărbătoare de restaurante şi de terase. E frumos. E frumos, dar e un frumos care acoperă din păcate un putregai. Oare aşa trebuie să fie în această ţară? „Din bube, mucegaiuri şi noroi, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”, spunea poetul Tudor Arghezi.
Unde este minusul totuşi? Fiecare are răspunsul lui. Unul dintre răspunsuri poate fi acesta: atâta timp cât vor fi permise în continuare construcţia de mall-uri în perimetrul central al oraşului, centrul istoric, precum şi spaţiile comerciale în general, vor suferi din lipsa investiţiilor. Toţi banii oamenilor de shopping şi leisure vor merge în aceste mini-oraşe care au privatizat practic străzile. Oricâte fonduri ar pune primăria la dispoziţie pentru renovare, din bugetele locale, naţionale sau europene, capitalul privat nu va investi în renovarea clădirilor istorice dacă nu va avea cum să-şi recupereze din închiriere investiţia. Cine merge şi admiră Bruxelles-ul, Madridul, Viena sau Parisul va vedea că nu sunt în inelul principal al oraşului mall-uri cu parcări uriaşe cum sunt la noi care pur şi simplu absorb ca nişte aspiratoare banii oraşului. Şi atunci, cu vânzări insuficiente, business-urile nu pot plăti chiriile care ar fi necesare ca venituri pentru renovarea şi consolidarea clădirilor istorice.
Ce păcat că un oraş atât de frumos pătimeşte astăzi din cauza lipsei de viziune şi de dragoste până urmă. Ce păcat că artera sa vitală, Calea Victoriei, abia pâlpâie ţinută în viaţă de câţiva antreprenori care dincolo de a vrea business au foamea de oraş şi comunitate. Când ne întoarcem să îngrijim ce-i al nostru, ceea ce ne-a dat nouă sens în această lume? Calea Victoriei e istoria oraşului, a literaturii române. Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Petru Dumitriu, Nicolae Steinhardt au iubit-o şi i-au dat magie în paginile lor. Fiecare oraş mare al lumii are strada sa definitorie. Puţini credeau în puterea de a renaşte a acestui oraş în anii 1998-2000, când îşi făcea loc pe piaţă Ziarul Financiar.
O bijuterie ar fi trebuit să devină Calea Victoriei astăzi într-o Românie care în statistici a depăşit orice aşteptări. Bani sunt, cu atenţie şi dragoste de oraş şi de comunitate va veni şi restul.
