În vara anului 2020, preşedintele Iohannis spunea cu emfază: Avem la dispoziţie în următorii opt ani 80 de miliarde de euro din fonduri structurale, din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alte fonduri de la Uniunea Europeană. Ne vor da banii afară din casă.
Astăzi mai avem 3 luni până când mai pot fi folosiţi banii din PNRR, avem doar 10 miliarde de euro luaţi din cele 30 de miliarde de euro puse la dispoziţie şi nici nu ştim practic ce am făcut cu banii.
Abia săptămâna trecută premierul demis prin moţiune de cenzură Ilie Bolojan a cerut situaţia celor 5.500 de proiecte finanţate prin PNRR, în excel (!). Şi cu toţi banii care trebuia să curgă peste România, am avut deficit bugetar de 8,5% din PIB în 2024 şi de 7,5% în 2025. Iar în 2025 a trebuit să majorăm TVA, să tăiem bursele elevilor, să punem CAS la pensii şi la indemnizaţiile mamelor în concediu de maternitate, să taxăm prima zi de concediu medical.
Că nu sunt bani. Că nu avem creştere economică. Păi nu trebuia să fie bani? Nu era vorba că avem 80 miliarde de euro pe care nu ştiam pe ce o să-i cheltuim mai întâi? Nu trebuia să avem redresare economică şi deci creştere economică prin absorbţia banilor europeni în economie?
Ce să mai înţeleagă un om simplu? Cum ai dacă nu ai? Cum ai dacă îi iei şi nu-i dai? Nu poţi la nesfârşit să arunci în capul oamenilor că sunt vinovaţi. După 20 de ani de la aderarea la UE, este de presupus că ar exista cât de cât o ştiinţă a absorbţiei banilor de la UE.
Cine a scris acest minunat program PNRR de se încheie şi Gara de Nord e la fel de jalnică precum în 2020, Aeroportul Otopeni a ajuns aproape o autogară, iar o soluţie pentru modernizarea încălzirii centralizate în aşa-zisul cel mai bogat oraş al ţării, Bucureşti, nu a putut fi găsită?
Despre starea generală a căii ferate, cu viteze medii mai mici decât în 1989, ce să mai vorbim? Noroc cu câteva vagoane şi locomotive modernizate, dar abia în 2026.
Că au avansat lucrările de autostrăzi în vitregita Moldovă, pe A7, cu bani din PNRR. Foarte bine, dar puteau foarte bine să vină aceşti bani şi din aşa-numitul POIM – programul naţional pentru infrastructură mare.
Banii aceştia din PNRR, în loc să meargă exact acolo unde avea dificultăţi statul să se angajeze – strict pe marile programe de infrastructură - au fost împrăştiaţi în mii de proiecte al căror impact iată că nu se vede aproape deloc în economie. Exact ca şi cum ai da mâncare la găini din avion. O risipă, cheltuieli nenecesare – spre exemplu mobilier şcolar în şcoli şi licee unde acum elevii se plâng că noile bănci sunt de fapt prea mici, incomode şi cele vechi erau în stare bună. Sute de milioane de euro aruncate fără ca nimeni să răspundă. Piste de biciclete între comunele din Bărăgan, instalaţii nefuncţionale de colectare separată pentru deşeuri.
Acum se desfăşoară la Bruxelles şi Strasbourg negocieri formidabile între Parlamentul European şi Comisia Europeană privind următorul exerciţiu bugetar european. Până şi Comisia şi-a dat seama că împărţind banii în sute de programe şi zeci de autorităţi, efectele nu se văd suficient. Nici acum nu-şi dă seama Bruxelles-ul că, dacă vrea eficienţă, ar trebui să-şi asume în mod direct lucrări de infrastructură. Cine să facă un high-speed train, un tren de mare viteză, de la Calais la Constanţa, de la extremitatea vestică la cea estică a continentului, dacă nu direct Comisia Europeană?
Aşa cum în ţară spre exemplu nu judeţele îşi fac bucăţile de autostradă ci guvernul se ocupă, la fel Comisia ar trebui să-şi asume marile proiecte de infrastructură, inclusiv protecţie specială pentru marii producători de oţel, de îngrăşăminte, rafinării - activele strategice industriale, de la un capăt la altul al UE. Nu pierde doar România când se închid Sidex şi Şantierul Naval Mangalia, pierde fiecare european.
Iar la limită, de ce să nu laşi chiar statelor libertatea de a folosi banii din fondurile europene acolo unde consideră că au cea mai mare nevoie, măcar în parte. Până când va dura această neîncredere? Nu poţi la nesfârşit să pui condiţii. Cel mai bine ştie direct omul ce face cu banii dacă ţi-i cere cu împrumut. Nu poţi intra în casa lui să-i spui câtă făină să consume la mămăligă. Ori îl ajuţi, ori nu.
Că altfel se va ajunge din nou şi din nou la situaţii precum cea din România din aceşti ultimii 4-5 ani, când aparent trebuia să te scalzi în bani şi să fii pe excedent bugetar, nu pe deficit. PNRR este o lecţie a cheltuirii banilor fără efecte în economie, aşa cum am avertizat de fapt în martie 2021:
Ce este PNRR pentru România, care are deja dificultăţi majore în atragerea fondurilor europene, mai ales pentru infrastructură: e ca şi cum dintr-odată materia de examene s-ar dubla şi perioada de sesiune s-ar înjumătăţi
https://www.zf.ro/opinii/sorin-paslaru-zf-pnrr-romania-dificultati-majore-atragerea-19942925
„Întrebarea este însă, având experienţa celor 14 ani de absorbţie a fondurilor europene, în ce măsură vor putea aceşti bani cu adevărat să schimbe ţara în condiţiile în care mecanismul anterior, aşa cum a funcţionat, nu a adus rezultate concrete, spre exemplu în infrastructură, sănătate şi educaţie.
După 14 ani de la aderare, în care în România au intrat sume nete de zeci de miliarde de euro de la UE, cel puţin pe hârtie, nu avem o autostradă de la est la vest completă şi una de la nord la sud sau o cale ferată terminată pe aceste axe, şi nici spitale şi şcoli noi la standarde occidentale” scriam atunci.
Unde sunt spitalele, unde sunt şcolile, unde este autostrada şi linia de cale ferată de mare viteză de la est la vest şi de la nord la sud? Unde sunt? Nu sunt. Măcar să ne dea voie să ne achităm dobânzile la credite cu banii ăştia.
