Toată lumea după 1990 s-a îngrămădit la facultăţile de economie şi drept, fugind de Politehnică, Industrie alimentară sau Agronomie. Astăzi, cei care numără banii şi PIB-ul, contabilii şi economiştii, şi cei care te reprezintă dacă te cerţi la numărarea banilor şi la semnarea contractelor, avocaţii, conduc ţara.
Dar ce să conduci, că nu mai produci. Industria a ajuns la doar 19% din PIB, deficitele pe chimie, pe medicamente, în industria agroalimentară sunt enorme şi cresc imediat ce intră în economie mai mulţi bani. Cum intră? Prin deficit bugetar şi datorii.
O demonstrează corelaţia incredibil de strânsă între deficitul bugetar şi deficitul de cont curent, adică deficitul extern. Iar în 2024 situaţia devine acută, în condiţiile în care stimulul fiscal uriaş, estimat la 25 miliarde de euro, adică 7% din PIB, nu va aduce nici măcar o creştere economică de 1% din PIB.
Guvernul şi-a construit bugetul pe o creştere economică de 3,2% (!!), şi când colo pe primele şase luni creşterea este de doar 0,8%. Şi aceasta în condiţiile în care cheltuielile bugetare au crescut cu 21% pe primele şase luni, dublu faţă de estimări. Aceşti bani suplimentari s-au dus în salarii (plus 23% cheltuielile de personal), bunuri şi servicii (plus 25%) şi – singura evoluţie pozitivă - cheltuieli de capital, adică investiţii – plus 95%.
Ce te faci însă că în lipsa producţiei interne suficiente, banii mai mulţi la salarii se duc în importuri de carne, de panificaţie, de lactate sau de legume, banii mai mulţi la bunuri şi servicii se duc pe medicamente sau aparatură din import, iar banii mai mulţi de la cheltuieli de capital se duc pe importuri de materiale de construcţii, unde iarăşi avem deficit.
Deci în loc ca aşa cum scrie la manual un leu în plus la deficit bugetar să devină un stimul pentru economie şi să accelereze creşterea, acel leu se duce afară şi irigă economiile altor ţări.
Profesorul Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, a spus ieri la emisiunea ZF Live că spune că această judecată nu este corectă, că „nu poate brutarul să scoată mai multe pâini azi, dacă sunt mai mulţi bani pe piaţă, dacă cererea este mai mare, pentru că tot un cuptor are”.
Este adevărat că producţia depinde de nivelul capacităţii de producţie, că nu se poate adapta oferta la cerere peste noapte.
Dar dacă te uiţi istoric la evoluţia economiei, se vede limpede că de fiecare dată când a crescut deficitul bugetar, imediat a crescut şi deficitul de cont curent, adică deficitul extern. Adică incapacitatea economiei de a-şi mări oferta de bunuri şi servicii odată ce se manifestă cerere suplimentară pe piaţă durează de decenii, nu este vorba de un an. De fapt aici e cheia.
Iată pe ultimii zece ani. În anii 2014-2015, când economia venea după şocul crizei din perioada 2009-2010, deficitul bugetar era la 1,4%-1,7% din PIB, în timp ce deficitul de curent era la 0,7%-1,2% din PIB. Între anii 2016-2017, ambii indicatori sau mutat între 2% şi 3% din PIB. A fost o perioadă când România îndeplinea criteriile de aderare la zona euro, dar nu se ştie cine n-a vrut să aplicăm în acea perioadă la intrarea în zona euro.
Imediat ce frâiele deficitului bugetar au fost lărgite, automat a crescut şi deficitul extern. A venit, e adevărat, şi pandemia, şi România şi-a majorat în doi ani datoria publică cu 15% din PIB.
În 2024, deficitul bugetar este estimat că se va duce la 7% din PIB, iar deficitul de cont curent tot la 7%. Procent la procent merg, umăr la umăr. Deficitele bugetare se însumează pur şi simplu în datorie publică: în 2014 România avea datorie publică de 38% din PIB iar astăzi este la 52% din PIB. Iar deficitele externe se însumează pur şi simplu în datorie externă: în 2014 România avea o datorie externă de 94 mld. euro iar astăzi este de 177 mld. euro.
Toţi se întreabă de ce nu strânge România taxe la nivelul Uniunii Europene, de ce avem 27% din PIB taxe faţă de 37% media UE şi venituri la bugetul consolidat de 33% din PIB faţă de 43% media UE.
Şi asta de decenii. Ni se tot spune de gapul de TVA, de evaziune, de lipsa digitalizării.
Dar de unde să strângi taxe dacă nu produci? Dacă orice ban suplimentar care intră în economie merge pe importuri? Cum să fii la media UE la taxe dacă la 20 milioane populaţie România are doar 5 milioane de salariaţi, deci doar un sfert din populaţie, în timp ce în Germania, Franţa, Polonia, Cehia sau Ungaria jumătate din populaţie este salariată? Cehia şi Ungaria au tot 5 milioane de salariaţi, la 10 milioane populaţie.
Întâi este producţia, bunul sau serviciul, adică inginerul, apoi vine Fiscul, adică economistul. Dacă nu produci ce să numeri? Tot măsurăm PIB per capita, la puterea de cumpărare sau curentă. Dar unde este Consiliul Industrial să măsoare producţia de automobile, ciment, de oţel, de făină, de carne de porc sau de cartofi pe cap de locuitor? Cât vom mai putea să ne menţinem pe linia de plutire doar prin datorii suplimentare şi prin achitarea datoriilor cu alte datorii?
De ce prin lege avem Consiliul Fiscal, avem Consiliul de Macrostabilitate, dar nu avem Consiliu Industrial, Consiliu Agricol, Consiliu de Construcţii sau Consiliu de IT? Ce să măsori, ce să calculezi, ce contracte să scrii dacă nu produci?
