Bucureştiul a terminat aseară un test istoric. Găzduirea a patru meciuri de la Campionatul European de fotbal. Este pentru prima dată când România are ocazia să participe ca gazdă, chiar şi parţială, la un eveniment sportiv de top.
Să organizezi un Campionat Mondial de fotbal, un Campionat European, o Olimpiadă, un Grand Slam sau un circuit de Formula 1 este o ştampilă pentru buna funcţionare a unei ţări. Aproape ca un examen de intrare în OECD - grupul celor mai dezvoltate ţări ale lumii - organizaţie din care România încă nu face parte. Intrarea Chinei în rândul marilor puteri economice ale lumii a fost consfinţită de organizarea Olimpiadei din 2008, iar Grecia şi Brazilia, cu toate dificultăţile ulterioare provocate inclusiv de creşterea datoriei publice pentru dezvoltarea infrastructurii sportive, au făcut un mare pas înainte prin găzduirea olimpiadelor.
Chiar în condiţiile adverse prezente, organizarea celor patru meciuri de la Campionatul European a pus o ştampilă de trecere şi pentru România în rândul ţărilor care sunt capabile să organizeze un eveniment sportiv de anvergură.
Problema este însă că, aşa cum a spus-o magistral Maiorescu la 1870, suntem în continuare victima formei fără fond. Importăm instituţii, organizare, plăcuţe şi garduri de parcare, bilete speciale la VIP, dar uităm de unde a plecat totul: de la un joc.
Din păcate organizatorii au uitat definiţia fericirii: dă-i unui copil o minge să se joace cu ea. De frică, organizatorii din România s-au gândit numai la aspectele de securitate şi logistice ale operaţiunii, uitând să aloce energie şi pricepere sărbătorii propriu-zise. Prilejul de a avea la Bucureşti mii de fani, întrecerea sportivă din teren - mai ales cum a fost cea de luni seară când fentele magice ale Mbappé au fost răpuse ca într-un basm de „bestiile“ din Alpi (ce nedrept că fotbalul se joaca pe goluri -)) - nu a fost deloc folosit pentru a celebra fotbalul, sportul şi mişcarea în general.
Sau măcar pentru a celebra înţelegerea dintre ţări şi naţiuni pe care o aduce întrecerea sportivă în general.
În loc să vedem mii de copii în Bucureşti şi în ţară bucurându-se pe un teren de fotbal, oricum ar fi fost el, am văzut doar mii de jandarmi şi de poliţişti.
S-a spus că fan zone-urile nu au putut fi organizate din cauza situaţiei sanitare, dar două porţi pe gazonul parcării din piaţa Alba Iulia, unde a funcţionat foarte bine centrul medical de testare, puteau fi puse, dovadă fiind că unii turişti chiar l-au folosit ca atare cu mingile proprii.
În loc să avem defilarea şcolilor sportive de fotbal din Bucureşti pe Calea Victoriei, am avut defilarea jandarmilor încapsulaţi ca nişte ţestoase ninja, mai numeroşi decât grupurile de suporteri. Este de fapt explicabil dacă ne uităm la bugetul alocat Ministerului de Interne (20 mld. lei în 2021) versus Ministerul Sportului (500 mil. lei), de 40 de ori mai mare.
România se scufundă la nivel sportiv pe an ce trece, corelat cu reducerea bazei de selecţie. Şcolile sportive municipale, inimile care absorbeau copii talentaţi şi îi pompau mai departe spre performanţă, se sufocă în lipsă de finanţare, iar neglijarea sportului în şcoli şi licee nu mai este un caz izolat, ci se generalizează.
Au fost construite 3-4 stadioane noi cu sute de milioane de euro, dar sunt şcoli în mijlocul Bucureştiului care nu au o minge de handbal sau de fotbal. Până la urmă, ce nevoie avem să ne ducem să îi vedem pe alţii cum joacă pe stadioanele noastre, dacă noi nu jucăm?
Un astfel de eveniment trebuie să fie o încununare a unei activităţi care să pornească de la bază. Doar ca să ne uităm cum urcă alţii rachetele NASA către Lună e frumos, dar e şi mai frumos dacă faci şi tu măcar nasturii de la combinezonul astronautului. Altfel, lipsa de miză se va vedea rapid în lipsa de interes.
Erodarea sportului de masă a săpat deja şi la interesul pentru o asemenea competiţie, care dacă s-ar fi desfăşurat acum 30 de ani în România, când magazinele erau goale, iar stadioanele erau pline de zeci de mii de suporteri în toată ţara, ar fi fost cu adevărat o sărbătoare naţională.
Apropo, iată că se poate juca fotbal şi fără să apară Gigi Becali la Ştirile „sportive“ de la Pro Tv.
