Pe măsură ce România înaintează fără un Guvern numit de Parlament, riscurile economice, de securitate şi geopolitice devin tot mai mari. Nu mai e de glumă.
Contextul internaţional este tot mai complicat. Preţul barilului de petrol a depăşit 100 de dolari ca urmare a reizbucnirii conflictului din Iran. Banca Centrală Europeană a „amendat” ieri pieţele financiare cu o majorare a dobânzii de referinţă de la 2,25% la 2,5%, într-o mişcare care a surprins analiştii.
Orice creştere a dobânzilor la centru înseamnă de fapt la margine, cum este România, o creştere dublă sau triplă.
Cheltuielile cu dobânzile ale României sunt deja foarte mari, spre 3% din PIB, iar când America se împrumută la 10 ani la 4,95%, poţi să iei uşor în calcul că periferia trebuie să se împrumute la 7-8%. Treaba nu e bună.
Singurul factor stabil în acest tablou este nivelul bun al execuţiei bugetare, care ne arată un deficit de 2,34% din PIB la şapte luni faţă de 4% anul anterior.
Chestiunea e că de fiecare dată cele mai multe cheltuieli se fac pe final de an, aşa că încadrarea în 6% ar fi o realizare uriaşă. Probabil va fi de 6,5% din PIB deficitul anul acesta, faţă de 7,6% anul trecut şi 8,7% în 2024.
PIB-ul a fost în scădere pe primele şase luni, cu 0,7%, şi era de aşteptat, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Întrebarea este dacă în trimestrul III vom avea de a face cu o oarecare revenire.
Problema este că această revenire depinde foarte mult de sentimentul companiilor şi al oamenilor faţă de viitor.
Iar lipsa de leadership la nivel înalt se va răzbuna şi se răzbună. Dacă oamenii văd în faţa lor un lider capabil să-i treacă prin furtună vor strânge din dinţi. Din acest punct de vedere, din păcate actualul leadership al României începe să-şi erodeze masiv încrederea.
Chiar dacă va fi numit un premier în următoarele 2-3 săptămâni, din păcate această lungă perioadă în care nu s-a întâmplat nimic şi în care oamenii aproape că s-au învăţat să nu mai aibă aşteptări va costa mult.
Pe de altă parte, aruncând cu critici în neştire, mulţi uită că avem astăzi la conducere un om salvator, care ne-a ţinut din a derapa către o situaţie pe care nimeni n-ar mai fi putut să o controleze.
De aceea, cu toată evidenta lipsă de fermitate, mai trebuie dat credit încă.
Este prea riscant să fie contestată acum soluţia pe care toţi o vedeau salvatoare în urmă cu an şi jumătate. Din păcate, nici măcar consilierii preşedintelui nu sunt în stare să iasă public şi să-l susţină astăzi.
Aproape că nu mai există nicio voce de nicăieri care să ofere totuşi explicaţii şi credibilitate.
Este foarte adevărat însă că mediul politic românesc, dominat de oameni care fac din cariera politică o sursă de îmbogăţire, este atât de mlăştinos, încât scufundă pe oricine.
Ca în orice construcţie, se vor cere sacrificii. Cineva trebuie să accepte şi să facă un pas lateral.
Interesele din jurul României cu privire la formarea acestui guvern sunt uriaşe, cum nu au fost niciodată. Devine tot mai transparentă lupta între influenţa de peste ocean şi cea a UE, iar România trebuie să le „joace” pe amândouă ca şi cum ar merge pe o sârmă între doi zgârie-nori.
Pe de o parte avem securitatea oferită de parteneriatul cu SUA şi umbrela americană, pe de altă parte avem fondurile de la Uniunea Europeană. Nu poţi să întorci spatele niciuneia dintre aceste puteri.
Chestiunea este că s-a ajuns în etapa în care aproape că se joacă cu cuţitele pe masă, cum este cazul Nuclearelectrica, unde interesele americane sunt vădit afectate.
Pe de altă parte, cei care vorbesc de dependenţa de finanţările UE ar trebui să îşi amintească şi de finanţarea deficitului bugetar de către băncile anglo-americane, care tocmai au fost în vizită în România. 75% din subscrierile de eurobonduri sunt făcute pe piaţa americană şi britanică de către fonduri de investiţii, de pensii sau bănci din aceste spaţii.
Deci, per total, n-ai ce să-i faci, tot anglo-saxonii conduc lumea financiară, având şi cea mai puternică forţă armată.
Întorcându-ne la situaţia economică, un mare atu este astăzi dinamismul antreprenoriatului autohton. În condiţiile în care investiţiile străine încep să intre în inerţie – din ţară ies anual venituri din investiţii străine directe, adică profituri şi dividende, de 12 - 13 miliarde de euro, însă vine capital nou de numai 2 - 3 mld. de euro pe an - este rândul antreprenoriatului autohton să treacă la accelerarea investiţiilor.
România anului 2026 are capital, cum nu avea România anului 2009. Acest capital este amortizorul acestei situaţii mai complicate şi va fi declanşatorul următorului val de creştere economică.
Antreprenorii practic sunt chemaţi chiar în aceste condiţii de ceaţă totală în politică să dea mesajele de încredere necesare pentru perioada următoare. Avem şi capital, avem şi cunoştinţe, avem şi curaj.
România a trecut prin perioade şi mai dificile. Când leadershipul politic lipseşte, leadershipul de business este chemat să-l înlocuiască.
