Partea bună a funcţionării de luni întregi a actualului guvern fără mandat este că, în sfârşit, guvernul provizoriu se ocupă în principal de ceea ce este mandatat să facă, adică să administreze ţara pe baza legilor existente şi nu să legifereze prin ordonanţe de urgenţă, aşa cum au făcut toate guvernele de după 1989 în mod abuziv.
Conform Constituţiei şi normelor statului de drept asimilate de România după 1990, puterea în stat are trei ramuri: puterea legislativă, adică Parlamentul, puterea executivă sau administrativă, adică guvernul, şi puterea judecătorească, prin Înalta Curte şi restul sistemului judiciar plus Ministerul Public prin parchete.
Şi guvernul este izvor de drept, însă poate modifica legile doar prin ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă (OUG). Restul legislaţiei având ca sursă guvernul constă în hotărâri de guvern, memorandumuri sau acorduri, iar la nivelul ministerelor, prin ordine de ministru sau norme de aplicare a unor legi. Şi consiliile locale pot emite hotărâri, care sunt încadrate tot ca izvor de legislaţie în general.
Însă puterea legislativă cu adevărat aparţine Parlamentului, care emite legile pe baza cărora guvernul şi restul admistraţiei centrale şi locale trebuie să guverneze şi să administreze.
Printr-un abuz de putere acceptat de toate partidele şi guvernările de după 1990, de-a lungul timpului toate guvernele şi-au exercitat puterea prin ordonanţe de urgenţă fără ca ele să fie cu adevărat necesare, ci doar pentru că le-a fost mai uşor să-şi impună politica odată numite de către parlament.
Altfel ar fi trebuit ca proiectele de legi să treacă de Parlament, unde de fiecare dată timpul de dezbatere este mai lung, iar opiniile pot deveni contrare chiar şi în cadrul partidelor sau coaliţiilor.
Guvernele au abuzat de aceste ordonanţe de urgenţă în pofida paragrafelor din Constituţie unde se precizează că OUG pot fi date doar în situaţii de urgenţă.
De fapt, gândirea celor care au structurat în acest fel puterile statului a fost corectă. Este nevoie de dezbatere şi puncte de vedere diferite pentru ca o lege să fie bună. De foarte multe ori s-a dovedit că ordonanţe de urgenţă adoptate în pripă au trebuit să fie modificate şi răsmodificate pentru că nu au cuprins toate aspectele în impactul lor.
Iată că în sfârşit, prin faptul că a fost demis, acest guvern are şi timpul, şi posibilitatea de a se apleca asupra misiunii sale principale: de a administra treburile ţării pe baza legilor date de Parlament.
Nimic nu împiedică actualul guvern să accelereze construcţia de autostrăzi, să aplice mai rapid legea ajutoarelor de stat din pachetul de relansare economică aprobat la începutul acestui an pentru a avea mai rapid creştere sau să treacă în sfârşit la eficientizarea întreprinderilor de stat, un subiect care după un an se dovedeşte că a fost uitat.
Guvernele s-au învăţat, prost, ca de fiecare dată când apare o situaţie să vină cu o ordonanţă de urgenţă şi nu să administreze cât mai eficient pe baza legislaţiei anterioare, dată în Parlament.
Nu mai vorbeşte nimeni acum de restructurarea aparatului administrativ, de limitarea cheltuielilor cu bugetarii, de eficientizarea actului de guvernare. Dimpotrivă, deşi până în urmă cu 2-3 luni se vorbea doar de necesitatea de a face economii, guvernul actual insistă pentru creşterea salariilor demnitarilor în mod substanţial, şi nu pentru medici şi profesori, categoriile de bugetari cu adevărat aflate în linia întâi şi defavorizate de-a lungul timpului în grila salarială.
De unde sunt bani pentru creşterea salariilor preşedintelui, premierului, miniştrilor şi parlamentarilor, dacă până acum trei luni şi tot anul 2025
s-a vorbit doar de necesitatea tăierilor şi restructurărilor?
Nedeprins prin echipele sale să evalueze în mod concret cum poate fi eficientizată activitatea guvernamentală, guvernul a ieşit în urmă cu câtva timp cu o analiză a numărului de bugetari în care datele se băteau cap în cap şi până la urmă a fost lăsată baltă acţiunea.
Şi toţi miniştrii oftează că nu au posibilitatea de a da ordonanţe de urgenţă, activitatea lor favorită dinainte. Numai de câte ori s-a tot sucit începerea anului şcolar, ba înainte de 15 septembrie, ba după 15 septembrie, prin OUG. La fel şi desfiinţarea trimestrelor sau a tezelor. Fiecare vrea să îşi lase amprenta prin schimbări legislative, dar puţini pleacă de la obiective concrete şi apoi să arate drumul parcurs până la ele. S-a îmbunătăţit calitatea educaţiei prin renunţarea la trimestre şi la teze sau nu?
Atingerea obiectivelor necesare României în drumul său spre o economie dezvoltată se poate face şi cu legislaţia actuală.
Modernizarea Gării de Nord şi creşterea vitezei pe calea ferată nu au nevoie de OUG. Când a fost premierul Bolojan ultima dată în Gara de Nord sau aeroportul Otopeni să vadă cam cum arată aceste două puncte cheie pentru România, care se vrea membră a OECD în curând?
Iar dacă tinerii de azi vor o altfel de Românie, atunci trebuie să afle că nu o pot avea dacă nu se bagă la bătaie, la mijloc.
La mijloc înseamnă să ajungi să faci legile în Parlament. Însă cohortele de studenţi de la facultăţile de drept visează să fie la margine, în avocatură. Pentru un om al dreptului, scopul principal ar trebui să fie acela de a contribui prin schimbarea legilor la o societate şi economie mai bune, la un viitor mai bun. Iar dacă nu, măcar să le aplice ca judecători sau să facă curăţenie în societate ca procurori.
Oricâţi bani ar face avocaţii în firmele de avocatură de care sunt fascinaţi tinerii studenţi la drept, satisfacţia de a participa la crearea unei legi bune pentru ţară este incomensurabilă, precum şi aceea de a împărţi dreptatea ca judecător sau de a şti că participi la binele public ca procuror.
Cei de pe stânga, de pe dreapta care vin să susţină un punct de vedere sau altul sunt la margine, nu la centru. La centru sunt cei care fac legile, parlamentarii, şi cei care le aplică, adică judecătorii.
Este păcat că astăzi nu avem în Parlament cei mai buni jurişti ai României, mulţi dintre ei avocaţi de prestigiu şi profesori la drept, este păcat că nu avem foşti bancheri de calibru, antreprenori care şi-a făcut exitul, tineri specialişti care vor să schimbe România, nu doar domeniul lor de activitate sau firma la care lucrează sau pe care o conduc.
Sunt foşti şefi de bancă care stau câte două luni pe barcă în Oceanul Pacific sau Indian. Foarte bine. Însă şi lipsa lor de implicare contează atunci când judecă ţara şi direcţia în care merge.
Cu toată lipsa de încredere a oamenilor în politicieni şi parlamentari, în Parlament se fac legile şi cei care au creat ceva în această ţară sunt datori să nu lase România să alunece.
Înaintaşii acestei ţări, oameni puternici, au ştiut mereu că legile sunt motorul care duc România înainte. Păcat că doar în astfel de momente, precum situaţia din 2026 de blocaj, oamenii îşi amintesc că în Parlament se fac de fapt legile după care funcţionează statul, societatea şi economia.
