România se pregăteşte să atingă în 2026 o bornă istorică, şi anume un nivel al Produsului Intern Brut (PIB) de 400 de miliarde de euro. Sigur că valorile nominale, în sine, în economie nu înseamnă foarte mult dacă nu sunt comparate cu trecutul sau, pe orizontală, cu alte ţări sau, şi mai relevant în cazul PIB-ului, cu valoarea per capita.
De asemenea, din cauza fluctuaţiilor de curs valutar, a inflaţiei şi a diferenţelor de putere de cumpărare, unii economişti preferă să analizeze PIB-ul calculat la paritatea puterii de cumpărare. Însă şi valoarea absolută are rostul ei, pentru că oferă o imagine rapidă asupra puterii unei economii, reflectă capacitatea de creştere, dinamica, potenţialul de a face business, de a dezvolta o afacere în acea ţară, dar şi poziţia ţării pur şi simplu în lume.
Cu un PIB în valoare absolută de 400 de miliarde de euro, România va fi în 2026 peste ţări precum Cehia (360 mld. euro) sau Portugalia (300 mld. euro), iar Ungaria (210 mld. euro) este lăsată de mult în urmă. România are şi avantajul populaţiei aici. Cu acest avantaj, mai e nevoie de 5-7 ani nevoie ca să depăşim Austria, care astăzi are un PIB de circa 500 de miliarde de euro, dar stagnează.
Iar nivelul PIB-ului unei ţări contează mult mai ales acum, într-o lume tot mai tranzacţională, în care cei mari nu mai vor să stea de vorbă decât cu cei mari, iar naţiunile mici şi medii ajung mai greu la masa deciziilor.
Iată, Polonia, care va atinge 1.000 de miliarde de euro PIB în 2026, adică un trilion de euro, urmează să fie invitată în G20, grupul celor mai puternice ţări din lume, tocmai pentru că a intrat în top 20 mondial ca PIB. Are cât avea China în 2000, pentru ca astăzi să fie la 20.000 miliarde de euro, adică 17% din PIB-ul lumii.
În pofida norilor care s-au adunat asupra economiei româneşti în 2025 şi încă persistă în 2026, recursul la dinamica din anii apropiaţi este un izvor de optimism. Astfel, România a adăugat 100 de miliarde de euro la PIB într-un timp record, între 2023 şi 2026, în doar trei ani. Anterior, a fost nevoie de cinci ani, perioada 2018–2023, pentru a trece de la 200 de miliarde de euro la 300 de miliarde de euro PIB. Iar trecerea de la 100 de miliarde de euro la 200 de miliarde de euro PIB s-a făcut în 12 ani, între 2006 şi 2018.
Accelerarea dinamicii arată capacitatea companiilor locale, cu capital românesc sau multinaţionale, de a menţine un ritm de creştere ridicat al cifrei de afaceri şi al valorii adăugate, chiar şi în condiţiile trecerii la afaceri de sute de milioane de euro.
În pofida încetinirii vânzărilor din ultimele şase luni, totuşi, trebuie spus că firmele locale vin după un deceniu de creştere excepţional, cum în puţine ţări din regiune şi chiar din lume s-a văzut. Iar în această perioadă au avut capacitatea de a-şi forma capital.
Nimeni nu mai spune acum că în cei doi ani ai pandemiei datoria publică, al cărei nivel a devenit o povară în prezent, a crescut cu 15% din PIB, iar o mare parte din bani au mers pentru companii în mod direct. Nu au fost falimente în acea perioadă, implicarea statului a funcţionat, iar acum, când dobânzile la datoria publică au ajuns să reprezinte 50 de miliarde de lei (10 miliarde de euro), poate că ar trebui reamintit că sectorul de business a beneficiat de intervenţii directe din bani publici de cel puţin 10% din PIB în acei ani, adică 20 de miliarde de euro.
Poate că ar trebui făcut un raport totuşi asupra acelei perioade: unde s-au dus exact banii care au umflat datoria publică de la 35% din PIB în decembrie 2019 la 50% din PIB în decembrie 2021?
Forţa economiei dată de măsura celor 400 de miliarde de euro PIB va trebui însă se se vadă altfel în următorii ani.
Avem, în primul rând, creşterea disparităţilor regionale – judeţe care în ultimii 10 ani au avut o creştere de PIB per capita sub medie faţă de Bucureşti şi alte judeţe care au crescut peste medie. Aici trebuie neapărat găsite soluţii pentru reversarea acestui trend. Capilarizarea creşterii economice şi măcar frânarea acestei tendinţe de forţă centripetă, forţa care se opune celei centrifuge şi adună resursele la centru, este următoarea misiune. Apoi, evaluarea investiţiilor publice, în condiţiile în care acestea ar trebui să aducă mult aşteptatul dinamism, trecerea iarăşi la o creştere economică de 3-4% pe an, necesară pentru recuperarea decalajelor.
Şi, bineînţeles, preocuparea pentru sustenabilitatea datoriei publice. Am pus tot mai rapid încă 100 de miliarde de euro la PIB, în 15 ani, în 5 ani şi în 3 ani, însă cu ce preţ? Al unei datorii publice permanent în creştere, care la început „producea” mai mult PIB decât în prezent dar acum „produce” din ce în ce mai puţin.
Când aveam 100 de miliarde de euro PIB, în 2006, datoria publică era de 12% din PIB, adică 12 miliarde de euro.
Ne-am dus la 200 miliarde de euro PIB în 2018, dar am crescut şi datoria publică la 35% din PIB, deci la 70 miliarde de euro. Ca să adăugăm 100 mld. euro la PIB, am adăugat la datorie 58 miliarde de euro. Deci 1 euro datorie publică suplimentară ne-a adus 1,72 euro PIB (100/58). Nu a fost rău.
Când am atins 300 miliarde de euro PIB în 2023, datoria publică a ajuns la 50%, deci 150 miliarde de euro. Am adăugat 80 mld. euro la datorie ca să adăugăm la PIB 100 mld. euro. Deci fiecare 1 euro datorie publică suplimentară ne-a adus 1,25 euro PIB în perioada 2018-2023. Mai prost decât în perioada anterioară, dar încă bine, sustenabil.
Astăzi, la 400 miliarde de euro PIB avem aproape 60% din PIB datorie publică, deci 240 miliarde de euro. Ca să adăugăm 100 mld. euro PIB în perioada 2023-2026, am crescut datoria publică cu încă 90 miliarde de euro. Deci în ultimii trei ani fiecare 1 euro datorie publică suplimentară ne-a adus doar 1,11 euro PIB. Gâfâim. Dacă ajungem ca la 1 euro suplimentar datorie să aducem la PIB mai puţin de 1 euro, atunci va fi grav. Ori accelerăm dinamica pe acelaşi euro împrumutat, ori nu ne mai împrumutăm şi scădem stocul datoriei.
Cheia este să alergi mai repede decât benzina pe care o foloseşti. Să obţii mai mult decât ai cheltuit.
Deocamdată, însă, borna de 400 miliarde de euro trebuie salutată. Despre restul, mai vorbim.
