Ziarele de business ale lumii sunt pline de avertismente privind efectele dure pentru economia mondială, mai ales pentru statele de la periferie, ale creşterilor de dobânzi pe care Statele Unite sunt decise să le facă în lupta cu inflaţia.
Se vorbeşte chiar de o perioadă la fel de complicată precum cea din anii ‘80, când creşterea dobânzilor a pus în genunchi statele în curs de dezvoltare sau subdezvoltate din America Latină şi Africa.
„Creşterea dobânzilor din SUA se răspândeşte cu viteza pandemiei. Josep Borell, ministrul de externe al UE, a avertizat că Fed (Banca Centrală a SUA - n.red.) exportă recesiune într-un mod similar cu cel în care măsurile dure post-2008 promovate de Germania au determinat criza în zona euro. O mare parte din lume este acum în pericol să devină o nouă Grecie”, scrie editorialistul Edward Luce în Financial Times în această săptămână, în opinia „Lumea începe să urască Fed”.
După ani de zile în care au inundat pieţele financiare cu mii de miliarde de dolari şi euro, băncile centrale ridică dobânzile accelerat, iar debitorii – state, companii, persoane fizice - încep să-şi amintească că datoria e datorie şi că e mai bine ca alţii să-ţi fie datori decât să fii dator.
Inclusiv în România, a fost deplâns ani de zile faptul că suntem scoşi de pe pieţele internaţionale, că nu ne mai putem împrumuta. Acum, datoria externă este la 142 miliarde de euro, iar datoria publică la 125 miliarde de euro în echivalent, din care 57 miliarde de euro datorie externă denominată în euro şi dolari, iar restul în lei.
În anii ‘80, România a fost îngenuncheată de serviciul datoriei externe. Al datoriei publice externe, având în vedere că atunci nu se putea împrumuta decât statul din străinătate. Criza petrolului şi criza datoriilor au aruncat în întuneric şi foame România anilor ‘80.
Cu 5%, 6% sau 7% deficit bugetar anual poţi să administrezi o economie. Cum faci când vrei să ai surplus astfel încât să începi să rambursezi din datorie?
Statul s-a împrumutat cu 15% din PIB în 2020 şi 2021 pentru a depăşi criza pandemiei. OK. Nu se putea altfel. Dar imediat cum vii pe creştere ai un plan credibil de frânare a creşterii datorii sau chiar de scădere? Ai un plan de rambursare?
După ani de zile în care li s-a spus românilor ce bine e să te împrumuţi, din discursul public a dispărut tema datoriei şi a dobânzilor, a chibzuinţei şi a planificării financiare pentru a rambursa datoria mai repede. Povara datoriei publice, povara datoriei externe – nu mai tremură nimeni la auzul acestor cuvinte.
Probabil e nevoie de încă o situaţie precum cea din 2010, când echilibrul bugetar a trebuit să fie restabilit prin măsuri dure, pentru a înţelege gravitatea situaţiei.
Pe primele opt luni, cheltuielile statului cu dobânzile au crescut cu 60%, până la 19 miliarde de lei (3,8 mld. euro). Pentru tot anul 2022 cheltuielile publice cu dobânzile sunt estimate la aproape 6 miliarde de euro, faţă de 5 miliarde de euro cheltuielile statului cu investiţiile.
Te împrumuţi ca să te dezvolţi. Dar când cheltuielile cu dobânzile depăşesc cheltuielile cu investiţiile, atunci aceasta nu este decât o cale spre subdezvoltare.
În decembrie 2008, datoria publică a României era de doar 67 miliarde de lei (16 mld. euro), adică 12% din PIB. Astăzi este la aproape la 50% din PIB, adică 125 mld. euro. În criza din 2008-2009, datoria externă raportată la rezerva BNR a fost problema.
Pieţele s-au îndoit de capacitatea României ca ţară de a rambursa datoria externă, nu de solvabilitatea statului, ca în anii ‘80 când a fost declarată voluntar încetarea de plăţi.
Nimeni nu vrea să vadă dobânzi de 10% la euro şi dolar. Deocamdată la lei suntem aproape. Germania se împrumuta la dobânzi negative în septembrie 2021, azi se împrumută la 1,8% pe 10 ani. Italia se împrumuta la 0,5% în septembrie 2021, azi se împrumută la 4,1% la 10 ani, mai scump decât Grecia, care e la 3,5%. Polonia se împrumută azi în zloţi la 5,8%, faţă de 1,8% anul trecut.
Dacă Marea Britanie a ajuns să dea înapoi cu un plan de reducere a taxelor pentru că pieţele l-au considerat necredibil, deşi pieţele iubesc scăderile de taxe, e clar că situaţia este mult mai complicată decât pare la suprafaţă.
Pieţele s-au întors împotriva statelor. În 2008-2009, statele au salvat pieţele. Cine salvează acum statele?
