Opinii

Sorin Pâslaru, ZF: Poate fi vreun lanţ mai scurt şi mai puţin poluant decât cel din propria gradină în bucătărie? Câte miliarde de euro din PNRR merg pentru gospodăriile unde domină auto-consumul?

Sorin Pâslaru, ZF: Poate fi vreun lanţ mai scurt şi mai puţin poluant decât cel din propria gradină în bucătărie? Câte miliarde de euro din PNRR merg pentru gospodăriile unde domină auto-consumul?

Autor: Sorin Pâslaru

17.03.2021, 17:25 1267

Aşa cum este astăzi România, după 30 de ani în care gradul de urbanizare s-a oprit la 54% şi avem cel mai ridicat nivel al autoconsumului, şansa istorică a Planului Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) de 30 mld. euro ar fi consolidarea unui model de gos­po­dărie “verde“, cât mai autosu­fi­cientă dar adusă la standardele de azi.

Comunele din jurul Bucureştiului sunt pline de case ale bucureştenilor care fug de aglomeraţie şi poluare. Pe de altă parte, copiii din aceste sate au ca vis comun plecarea la Bucureşti pentru o slujbă şi o viaţă mai bună.

Situaţia reproduce de fapt dife­renţa dintre România pe jumătate rurală şi Occidentul complet industrializat, inclusiv în agricultură. Trei milioane de români au parte doar de aer curat acasă, în mediul rural– slujbe, asfalt, apă, gaz, şcoală, policlinică, cinematograf, bibliotecă, teren de tenis – nu. Şi atunci pleacă definitiv, pe perioade lungi sau câteva luni pe an la muncă în fabricile, abatoarele sau fermele din Occident.

Iată însă că Uniunea Europeană spune acum: vrem să investim sute de mi­liarde de euro să reducem polu­area, să fim carbon-neutri până în 2050. După două sute de ani de in­dus­trializare, Occidentul vrea iar co­paci şi iarbă verde. Vrea Green-Deal. Păi dacă are cineva în Uniunea Eu­ro­pea­nă copaci şi iarbă verde, atunci aceas­ta este România. Şi poate şi Bulgaria.

În România sunt o treime din exploataţiile agricole de la nivelul Uniunii Europene. Aproape 2 mi­lioane de gospodării din mediul rural încă mai au o vacă, 1-3 porci, 20 de găini, pomi fructiferi şi viţă-de-vie. Milioane de români  - unii dintre ei cu slujbe în oraş - îşi fac gemul, compotul, vinul şi ţuica în gospodăria proprie.

Conform Institutului de Statistică, existau la sfârşitul anului 2017, de când sunt ultimele date disponibile, 1,7 milioane de lucrători pe cont propriu în agricultură, faţă de 2,2 milioane în 2014. Pe hârtie. Pro­ba­bil că majoritatea lucrează, temporar sau pe perioade mai lungi, în străi­nă­tate, având în vedere imposibilitatea de a se întreţine din suprafeţele restrânse de teren de care dispun.

Dar cine este mai carbon-neutră decât o gospodărie ţărănească unde consumul de alimente provine în proporţie de 70-80% din resurse proprii, iar gunoiul aproape că nu există, resturile de mâncare mergând la păsări şi animalele din curte?

Se discută aprins de economie circulară, ce facem cu PET-urile, cu ambalajele de iaurt, ce facem cu plasticul? Cel mai simplu este să nu ajungi să ai nevoie de ele. Şi asta o face gospodăria ţărănească, de nevoie. Dar din ce în ce mai puţin, pentru că financiar nu este deloc sprijinită.

Putem premia pe cel care mănâncă un măr din propriul lui pom? Asta este chiar carbon-neutral. Când ai dus mărul la piaţă, chiar şi la trei kilometri distanţa, deja ai o amprentă de carbon. Dacă tot suntem aici încă în stare să ne procurăm hrana din propriile gospodării pe scară largă, din cauza unor întârzieri istorice, de ce să nu încurajăm şi să premiem auto-consumul?

Poate fi vreun lanţ mai scurt decât cel din propria grădină în bucătărie? Câte miliarde de euro din PNRR merg la gospodăriile unde domină autoconsumul?

Dacă vrem carbon-neutralitate, trebuie să mai umblăm la relaţia  autoconsum din producţie proprie â înapoiere. Dimpotrivă, aceasta ar fi avangarda. Şi culmea este că, aflat la apogeul dezvoltării industriale, în epoca postindustrială, Occidentul se întoarce în timp 200 de ani la epoca producţiei proprii. Italia farmecă lumea cu pastele şi pizza făcute în casă, la greci toţi caută pescăriile unde stau atârnate caracatiţele la soare, iar în Marea Britanie, în micile comunităţi, sunt magazine care vând numai marfă locală.

În România duduie comerţul aşa-zis modern – când modern este în Occident să mănânci mere din propria livadă şi struguri din via ta – care va năpădi şi spaţiul rural în curând. În lipsa sprijinului financiar – cu toate că se clamează peste tot că agricultura este sprijinită, miliarde de euro merg în primul rând la fermele de mii de hectare, la latifundiari – gospodăria agricolă sucombă şi oamenii  cumpără crenvurşti şi brânză de la Profi sau La Doi Paşi aduse şi de la 3-4 sute de kilometri distanţă.

Dacă vrea cu adevărat Uniunea Europeană o economie verde, atunci trebuie să-şi asume sprijinul micii producţii ţărăneşti cu adevărat, cea mai verde şi cea mai puţin poluatoare posibil.

AFACERI DE LA ZERO