Cea mai mare diferenţă pe care o percep astăzi oamenii între modul în care sunt trataţi atunci când au de rezolvat o problemă cu statul faţă de ceea ce experimentează când merg la o firmă privată este că se izbesc de o altfel de atitudine, de procese de multe ori ilogice şi chiar de nepăsare.
Atitudinea de neînţelegere sau chiar de dispreţ, lipsa de logică şi ridicatul din umeri - aproape toţi cei care au de-a face cu statul afirmă că o experimentează.
Dar organizaţiile arată precum liderii săi. Începând de sus se transmite în straturile de mijloc şi apoi în cele de execuţie viziunea şi modul de funcţionare.
Când directorul general de la Unilever sau Procter & Gamble, mari producători de bunuri de larg consum, are în program în fiecare an să meargă câteva zile să stea să petreacă în bucătăria familiilor consumatorilor pentru a vedea cum sunt folosite produsele companiilor pe care le conduc, ce înseamnă?
Că zi şi noapte liderul acelei organizaţii se gândeşte la îmbunătăţirea produsului astfel încât oamenii să meargă a doua zi la supermarket să cumpere brandul respectiv.
Cum facem să transpunem în aceeaşi măsură această grijă a liderilor din organizaţii din sectorul public pentru modul în care produsul organizaţiei, serviciul public, funcţionează?
Aşa cum actualul preşedinte a ales să ia calea aceasta a implicării în sectorul public dar nu s a întâmplat prea repede să ajungă la putere şi abia după opt ani de încercări a reuşit să se impună la primărie, la fel de mult va dura şi cu acest proces de îmbunătăţire a calităţii serviciului public. E o chestiune de mentalitate, e o chestiune de oameni, dar este şi o chestiune de competenţă. Ca la orice produs sau serviciu din sectorul privat, şi în sectorul public, ca să ajungi să livrezi performanţă, este nevoie de competenţă şi de cunoaştere. Nu e simplu. Cum putem face să selectăm cei mai buni oameni pentru servicii publice de calitate în condiţiile în care toată lumea fuge de acest sector? Aceasta va fi cea mai mare întrebare a perioadei următoare.
Cine vor fi cei pregătiţi să aibă în faţă o carieră cu salariu fix timp de 30 de ani, determinat în urma unei grile naţionale, şi să livreze documentaţie şi decizii de calitate unor politicieni poate de multe ori sub nivelul intelectual al celor pe care îi conduc? Cine sunt cei pregătiţi să îşi asume aceste joburi? Cine este pregătit să aştepte până când sistemul se va curăţa şi ceea ce se întâmplă astăzi în administraţia publică centrală sau locală să înceapă să semene tot mai mult cu ceea ce se întâmplă în sectorul privat?
Se vor schimba lucrurile. Însă doar cu foarte multă determinare şi răbdare. Ideea este să construieşti reţele, începând de la nuclee de patru-cinci oameni competenţi, relevanţi şi bine conectaţi în domeniul lor de activitate care la rândul lor să atragă în jur pe alţii, care să aducă o nouă atmosferă de lucru, profesională.
Unde sunt aceşti oameni bine intenţionaţi şi pregătiţi, care să construiască şi să dea un nou suflu administraţiei?
Dacă vorbeşti spre exemplu cu români care au lucrat pentru sau lucrează pentru ambasadele străine în România îţi vor spune că după 10-15 ani de activitate au nevoie de un an de zile de pauză pentru că au fost supra-solicitaţi.
Sunt companii străine din ţara respectivă care vin şi au tot felul de întrebări şi interese pe piaţa locală, reprezentanţi la vârf ai statului respectiv care vizitează România care trebuie serviţi. Rezumate la orice oră despre ceea ce se întâmplă pe piaţa locală pe diverse teme, în alertă 100% din timpul de lucru. Activitatea unei ambasade, a unei reprezentanţe a unei administraţii centrale din Occident în România este neobosită. Se poate gândi cineva că în ambasadele româneşti din străinătate se desfăşoară acelaşi nivel de intensitate a activităţii? Puţin probabil. Aproape toţi românii care intră în relaţie cu ambasada sau consulatul României din străinătate sunt nemulţumiţi de faptul că nu li se răspunde, că funcţionarii nu sunt disponibili, deşi sunt cu zecile în organigramă. Atitudine dispreţuitoare, contraselecţie, oameni nemulţumiţi. Şi se mai întreabă oamenii de ce diaspora a votat cum a a votat.
La fel ca la alegerea preşedintelui Emil Constantinescu în 1996, când a început o perioadă tulbure dar transformatoare după anchilozarea din perioada 1990-1996, când vechii comunişti controlau de fapt totul în economie şi societate, şi acum este un moment istoric. Trebuie oxigen în administraţie, iar reţelele de partid care au ajuns să fie structura acestei administraţii care lucrează mai puţin pentru binele public şi mai mult pentru binele personal, trebuie sparte. Este vorba de o a doua modernizare a României după cea din anii 90 care a adus aderarea la Uniunea Europeană şi NATO. Altfel nu se poate face saltul la statutul de economie dezvoltată. Este insuficient ce am obţinut până acum. Nu vă amăgiţi. De acum urmează de fapt greul.
