Este o avalanşă de lozinci despre cum trebuie să arate restructurarea bugetară ca România să se încadreze în programul stabilit cu Comisia Europeană de reducere treptată a deficitului, însă în niciun comunicat, luare de poziţie, discuţii sau ce or fi fost zilele acestea la Cotroceni nimeni nu spune ceea ce este cel mai important: nu ai cum să strângi taxe de la o ţară care importă mult mai mult decât produce.
Când creşti cheltuielile bugetului general consolidat cu aproape 20% cum a fost anul trecut – din care cheltuielile de personal au crescut cu 24%, până la 30 miliarde de euro, pensiile cu 17%, până la 55 miliarde de euro, iar cheltuielile de bunuri şi servicii cu 20%, până la 19 miliarde de euro – şi creşterea ta economică scade de la 2,1% în 2023 la doar 0,8% în 2024, ce înseamnă?
Înseamnă că degeaba ai aruncat cu bani în economie şi ai dat peste cap deficitul bugetar până la 8,5% din PIB dacă cererea agregată s-a dus spre bunuri şi servicii din import. Deci ai pus pe piaţă aproape 20 de miliarde de euro cerere suplimentară, ca să obţii ce? Un deficit comercial de 33 de miliarde de euro, mai mare cu 15% faţă de anul anterior. Pentru că nu ai producţie locală, orice ban suplimentar se duce spre import. Şi asta cu toate că eşti ca ţară în top 3 din UE la producţia de cereale, la înzestrarea cu păduri, petrol şi gaze, deci materii prime.
Spre exemplu, când ai o creştere a valorii adăugate brute – cea pe care se bazează PIB-ul din care mănâncă toată lumea, adică întreprinderile, angajaţii şi statul - de zece ori mai mare în retail decât în industria alimentară în ultimii 10 ani, aşa cum arată datele Institutului Naţional de Statistică, ce înseamnă?
Că înaintezi de fapt pe un drum structural greşit, în care economia supravieţuieşte doar pe bază de împrumuturi publice şi private care alimentează cererea din import.
Valoarea adăugată din industria alimentară a crescut cu doar 30% în perioada 2012 -2022, de când sunt ultimele date disponibile, de la 30 mld. lei la 39 mld. lei, în timp ce valoarea adăugată din comerţ a crescut cu 300%, de la 21 mld. lei la 87 mld. lei. Ce înseamnă comerţ fără producţie? Înseamnă datorii, şi în primul rând datorie externă, pentru importuri.
Datoria externă a crescut de la 183 miliarde de euro în decembrie 2023 la 203 miliarde de euro în decembrie 2024, iar datoria publică a crescut de la 157 mld. euro (echivalent lei şi valută) la 193 mld. euro, adică cu 36 miliarde de euro.
Deci România, publică şi privată, nu supravieţuieşte decât dacă se împrumută zilnic cu 20% mai mult decât anul trecut. Câte cheltuieli să scazi, ce taxe să creşti, când este clar că de fapt este o problemă de model?
Poate că scazi febra cu un antitermic, dar infecţia din organism, ce faci cu ea? Ce ne spun aceste date despre economia românească? Ce ne spune faptul că la 20 de milioane de locuitori avem doar 5 milioane de angajaţi, iar Ungaria sau Cehia au 5 milioane de angajaţi, dar la 10 milioane de locuitori?
Oare întâmplător cei mai mari antreprenori din România sunt în primul rând comercianţi şi mai apoi industriaşi? Este timpul pentru o schimbare de direcţie dacă vrem ca cele trei oportunităţi istorice pe care le are România în următorii cinci-zece ani: aderarea la Schengen, aderarea la OECD şi finalizarea axelor de autostradă nord-sud şi est-vest, să aducă prosperitate locală şi să împingă ţara de la 20.000 de euro PIB per capita la 40.000 de euro PIB per capita cât este media din zona euro.
Japonia, Coreea de Sud, China, Polonia - ţările care au reuşit să accelereze creşterea în câteva decenii - au avut o reţetă simplă: exporturi.
România are cea mai redusă intensitate a exporturilor din Uniunea Europeană. La aproape 100 de miliarde de euro exporturi, avem doar 25% din PIB, pe când Ungaria are 150 mld euro exporturi la o populaţie şi un PIB la jumătate faţă de România, iar Polonia are 350 mld. euro exporturi, cu o pondere în PIB de 45%.
Găsirea unor soluţii pe termen scurt pentru deficit, să tai de aici sau de acolo – acestea sunt doar paliative. Economia românească are nevoie de producţie, de servicii cu valoarea adăugată, de mobilizarea investiţiilor străine şi autohtone pentru a creşte şi a aduce prosperitate locuitorilor acestei ţări.
Apropo, ştie cineva că în 2024 capitalul social subscris de către investitorii străini a fost de doar 600 milioane de euro, de trei ori mai redus decat în 2022 şi că cele 5 miliarde de euro investiţii străine au fost de fapt profituri reinvestite şi împrumuturi intrafirmă, care conform metodologiei FMI intră tot la capitolul investiţii străine directe? Şi în acelaşi timp veniturile repatriate de către investitorii străini au fost de 12 miliarde de euro în 2024? Dar cine să mai citească balanţa de plăţi publicată de Banca Naţională şi să gândească eventual măsuri pentru a reversa aceste trenduri?
Aşa că de unde taxe şi contribuţii dacă nu ai investiţii şi producţie, ci, mai mult, ai repatrieri? De unde? Cum spunea Moromete când venea fonciirea: „De unde să-ţi dau dacă n-am? N-am!“
