Victoria lui Nicuşor Dan este o victorie care apără, o victorie a unei defensive, nu o victorie a unei ofensive, a unei acţiuni care să vină să schimbe ceea ce trebuie schimbat, la presiunea oamenilor.
Dacă în locul lui George Simion era un candidat mai bine pregătit, cu o meserie clară, cu o carieră solidă şi fără derapajele de violenţă verbală ale acestui tânăr politician, situaţia ar fi fost mult mai complicată.
Nicuşor Dan a venit să apere in extremis alunecarea neaşteptată a României într-o nebuloasă, într-o situaţie pe care puţini ar fi aşteptat-o, dar în care a fost împinsă cu o energie teribilă.
Nicuşor Dan a venit pe ultima sută de metri, mai mult din proprie iniţiativă, să apere un status quo pe care acum este chemat de fapt să îl răstoarne dacă vrea să rămână credibil ca independent reformator.
Această energie teribilă, care era gata să măture România, nu se va disipa uşor. Nemulţumirea multor oameni a ajuns la un paroxism, la un moment critic, şi a fost uşor de exploatat pe 24 noiembrie de un personaj care a pus pe masă soluţii magice în anumite formate bine studiate, dar care aveau in spate pericole extreme.
Curtea Constituţională a împiedicat inaintea atunci în extremis o quasi-lovitură de stat, adică cucerirea puterii prin mijloace frauduloase în alegeri, iar apoi judecătorii Biroului Electoral Central au avut un rol esenţial.
Aplicarea legii a salvat România. Dar aceasta nu înseamnă că energia nemulţumirii multor oameni nu trebuie luată în considerare.
Schimbarea va dura enorm şi va fi foarte complicată. Oamenii din partidele istorice nu se gândesc acum decât cum să se ascundă în spatele noului preşedinte, iar partidul creat de Nicuşor Dan acum 10 ani nu a dat dovadă de maturitate şi competenţă până în prezent.
E o victorie aşa cum te bucuri că erai să cazi într-o groapă şi nu ai mai căzut sau cum te bucuri atunci când găseşti ceva ce ai pierdut, dar nu că ai câştigat ceva.
Era de neimaginat pentru România un alt rezultat astăzi şi ţara ar fi pierdut enorm. Dar câştigul real nu a venit încă. Va veni prin construcţie, prin determinare şi prin implicare. Va veni atunci când angajaţii statului vor lucra pentru societate cu adevărat şi nu invers. De la un om poate porni totul, dar mecanismul rămâne blocat dacă presiunea pentru schimbare nu este asumată de cât mai mulţi actori ai societăţii şi economiei.
Dacă majoritatea care ştie şi poate va sta „la cutie” ca până acum, cu greu va veni dezvoltarea şi progresul.
