România închide PNRR la 31 august 2026, mai mult cu plusuri decât cu minusuri, cu toate criticile din ultimele zile privind neadoptarea legii salarizării. Cea mai importantă realizare este finalizarea autostrăzii A7 între Bucureşti şi Bacău, care va fi dată în folosinţă până la sfârşitul acestei luni, drumul până la Paşcani urmând să fie finalizat până la 31 decembrie 2026.
Atunci ar merita să se facă o mare sărbătoare, o mare horă a unirii la Paşcani, pentru că, în sfârşit, Moldova, care şi-a cedat capitala la Unirea Principatelor către Bucureşti, primeşte prima mare investiţie în infrastructură după 1990.
Este un eveniment la fel de important ca cel din anii ’60, când liderul de atunci al statului român, Gheorghe Gheorghiu-Dej, de fel din Bârlad, a decis să construiască un mare combinat siderurgic la Galaţi şi un complex petrochimic la Oneşti, precum şi sute de întreprinderi în amonte şi în aval de aceste capacităţi industriale care au contribuit la industrializarea acestei zone vitregite istoric.
Din păcate, PNRR nu a fost suficient dezbătut la nivelul societăţii româneşti înainte de adoptare şi de aceea ratează multe ţinte. În primul rând, la nivel conceptual, ar fi fost mai nimerit să fie adresate obiective de investiţii foarte mari, precum încălzirea din Bucureşti, cu Termoenergetica şi Electrocentrale, şi din alte oraşe mari ale ţării, Gara de Nord, Portul Constanţa, construirea a măcar 10 campusuri şcolare moderne, dar nu duale, cum au fost prinse în program, ci de genul liceelor private de top din Capitală, precum sunt Şcoala Americană sau şcoala turcă – Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti.
În loc de asta, s-au cheltuit sute de milioane de euro pe bănci şcolare de multe ori incomode, fiind schimbate chiar şi acolo unde nu era necesar să fie înlocuit mobilierul şcolar.
Per total însă, PNRR a fost un boost pentru economie şi a fost un antrenament pentru administraţie, care, târâş-grăpiş, a trebuit să se mişte ca să luăm aceşti bani. Astfel, în primele 6 luni din 2026 s-au încasat din PNRR 12 miliarde de lei de la UE, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar în tot anul 2025 s-au încasat 23 de miliarde de lei.
Pentru comparaţie, din fonduri europene au fost făcute decontări de 40 de miliarde de lei în 2025 faţă de 23 de miliarde de lei în 2024.
În 2023 au fost 1,9 miliarde de lei atraşi din PNRR, iar în 2022 au fost 200 de milioane de lei.
Filosofia de a sparge PNRR în sute de programe poate că a avut ca intenţie capilarizarea acestor finanţări la nivelul întregii ţări, însă a complicat mult „viaţa” autorităţilor locale sau a diverselor organisme responsabile şi treaba s-a blocat.
Din păcate, un domeniu unde ar fi fost bună o mai mare absorbţie este cel al sănătăţii, unde, dintr-o listă de 40 de spitale care ar fi trebuit modernizate sau la care ar fi trebuit realizate corpuri noi, au rămas doar 6. Spitalele regionale de la Iaşi, Craiova şi Cluj sunt în întârziere, în condiţiile în care capacitatea statului român de a şi face lucruri, nu numai de a da legi, s-a diminuat foarte mult în ultimele decenii.
Una dintre companiile care ar fi putut fi puse la treabă mai mult şi care a avut în ultimii ani o capacitate bună de a construi, şi anume Compania Naţională de Investiţii, a fost implicată insuficient în construcţia de obiective civile. Ar fi trebuit să i se dea ca misiune realizarea de campusuri şcolare moderne, pe modelul şcolilor private, şi, de asemenea, extinderea cât mai mult a spaţiilor şcolare în Bucureşti şi în marile oraşe, unde copiii încă învaţă în mai multe schimburi.
Din păcate, niciun ministru al învăţământului nu iese din paradigma că nu este responsabil de construcţia de şcoli, ci doar de începerea anului şcolar şi de alte probleme, cum a fost tăierea burselor şcolare, aşa cum a fost cazul ministrului Daniel David.
La nivel european, unele state au mers mai bine, altele mai puţin bine, însă persistă aceeaşi idee că banii ar fi trebuit să se îndrepte în primul rând către mari proiecte de infrastructură pe care statele singure au dificultăţi să le realizeze.
Astfel, se pune pentru prima dată problema unui nou procedeu pe care Ziarul Financiar l-a pus pe masă de mult, şi anume ca, pentru marile proiecte de infrastructură, statele să cedeze o parte a suveranităţii şi să se ocupe Comisia Europeană în mod direct, de exemplu, de o cale ferată europeană de la Calais, în extremitatea vestică, la Constanţa, în extremitatea estică.
Pentru România, cel mai important este să fie foarte bine analizat de ce, în această perioadă, cu fonduri europene duble – fonduri de coeziune şi fonduri PNRR –, creşterea economică a încetinit în loc să accelereze.
Aceasta este miza pentru următoarea decadă şi pentru următorul exerciţiu financiar al UE.
