Pe când trenurile din România merg mai încet decât în 1990 şi nu există niciun plan serios de investiţii măcar într-o linie de mare viteză dacă nu într-o reţea, mai la vest se desfăşoară o adevărată bătălie pentru controlul unei companii de construcţii de trenuri din mare viteză din Spania cu implicaţii globale.
Spania a blocat o ofertă de preluare în valoare de peste 600 milioane de euro a producătorului de trenuri de mare viteză Talgo făcută de către consorţiul Ganz-Mavag, motivând că Ungaria este o ţară cu politică pro rusă.
Ganz-Mavag, scrie Financial Times, este controlat de un vehicul de investiţii deţinut compania ungară de stat Magyar-Vagon, despre care spaniolii afirmă că la rândul ei are în spate cea mai mare companie din Ungaria, grupul petrochimic MOL. Ungurii neagă vreo legătură.
Acum, este greu de făcut lumină în toate aceste subterane geopolitice. Ce rămâne însă este faptul că teoria că naţionalitatea capitalului nu are importanţă şi că să dăm odată tot la oricine orice că administrează oricum mai bine ca noi, teorie care ni s-a cântat mulţi ani şi pe care şi astăzi unii o recită, nu prea stă în picioare.
Ungurii au politica şi companiile lor cu MOL sau cu OTP Bank, spaniolii cu companiile lor, francezii cu ale lor şi la fel e valabil nu numai în Europa ci peste tot în lume. De exemplu, chiar în aceste zile banca italiană UniCredit a provocat nelinişte pe piaţa financiar-bancară din Germania prin achiziţia neaşteptată de pe bursă a unui pachet de 9% din acţiunile Commerzbank.
Teoretic, toată lumea vorbeşte în UE despre piaţă unică şi necesitatea „adâncirii” acesteia, dar când vine întrebarea cine e şeful şi cine are controlul, cine deţine pe cine, atunci cei care au ceva de apărat, cum sunt oricare din ţările de la vest de România, încep să mârâie.
Noi nu mai mârâim de mult la nimic. Culmea, de câtva timp tot se pun pe masă nişte date statistice care spun că PIB per capita la puterea de cumpărare este mai mare în România decât în Ungaria, Portugalia sau chiar Grecia! Haida de! Oare nu ar fi o idee bună să ajustăm aceste date cu viteza trenurilor de călători sau de marfă, cu felul cum arată gara din Budapesta sau din Lisabona, cum arată aeroporturile din aceste oraşe, faţă de gara sau aeroportul din Bucureşti?
Adică noi i-am depăşit pe unguri dar companiile ungare fac raiduri prin Europa unde sunt în stare să facă oferte de sute de milioane de euro pentru tehnologii pentru trenuri de mare viteză? Oare nimeni nu-şi dă seama că lupta cea mai mare în lume este pentru tehnologie şi că statele au interesul să protejeze avansul tehnologic şi axele economiei?
Nicăieri nu se vede mai bine decât în transport pe cale ferată şi în energie interesul şi capacitatea unui stat de a-şi proteja activele strategice. Noi pentru cine avem legislaţie superprotecţionistă? Pentru notari, pentru avocaţi şi pentru contabili, unde orice firmă străină care vrea să desfăşoare afaceri în România trebuie să fie în parteneriat cu avocaţii şi contabilii locali.
Şi vin avocaţii şi spun: să fie libertate a comerţului şi a investiţiilor! Ca să avem ce vinde şi ce cumpăra. Dar nu la noi, în domeniul nostru, al avocaţilor -). Aici trebuie să fim protejaţi, avem oameni cu calificări înalte, nu se poate. Dar în energie, în industrie, în cale ferată nu sunt oameni cu calificări înalte? Care sunt companiile industriale strategice pentru România care trebuie apărate în faţa unei preluări ostile cum fac spaniolii cu Talgo, care deţine tehnologia de schimbare din mers a distanţei dintre osii? Această tehnologie se dovedeşte crucială acum pentru a putea trece mai rapid din Ucraina în Polonia sau România cu trenurile, având în vedere că în tot spaţiul rusesc şi extra-rusesc distanţa dintre osii este mai mare decât în Europa.
Spania la rândul său, vrând să fie mai bine apărată de-a lungul vremurilor, are acest ecartament diferit şi de aici tehnologia pe care o deţine Talgo.
Detaliile - cine, unde cum decide ce să facă astfel încât să îşi protejeze resursele, valorile, oamenii, companiile - aproape că nu mai contează. Contează că lume forţele naţionale transpuse în interese economice nu dau niciun semn de regres, aşa cum ni s-a tot spus în anii 90 şi 2000, ci dimpotrivă, sunt în mare avânt. Cu toate costurile aferente. Una se vorbeşte în conferinţe, alta se face în spatele uşilor închise.
