Primele date privind consumul pe august, în scădere cu 7% faţă de iulie şi cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, au dat un frison mediului de afaceri, iar economiştii trag cu dinţii acum de o creştere economică pe 2025 în jur de 0,5%, faţă de estimările anterioare de 1,5%-2%.
BNR a afirmat miercuri, în explicaţiile care au însoţit decizia de a menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,5%, că majorarea TVA de la 19% la 21% a fost transmisă „într-o mare măsură“ în preţuri de către retaileri şi producători şi de aceea inflaţia anuală s-a dus spre 10%, mai mult decât se estima.
Şi iată că în faţa unor preţuri mai mari, şi vânzările au scăzut corespunzător. S-ar putea spune că au scăzut chiar mai mult decât era tehnic aşteptat. Câtă influenţă a avut aici atmosfera ca de sfârşit de lume creată de mesajele guvernamentale?
Rămâne de văzut dacă în lunile următoare, confruntaţi cu scăderea consumului, comercianţii se vor replia şi vor contribui la reducerea inflaţiei.
Când ai şi inflaţie mare şi încetinire a economiei, cam eşti cu mâinile legate. Nu poţi să micşorezi dobânzile pentru a relansa economia tocmai din cauza inflaţiei. Trebuie să o laşi să se liniştească. Este aşa numitul fenomen stagflaţie, unul din cele mai periculoase din economie, după cum au arătat într-o conferinţă desfăşurată în această săptămână reprezentanţii CFA România, organizaţia analiştilor financiari certificaţi.
Iar majorarea deficitului bugetar, care în mod normal ar trebui să fie o pârghie de relansare economică, acţionează în sens contrar, susţin economiştii CFA. Adică în loc să fie o măsură anticlică, majorarea deficitului bugetar este o măsură prociclică şi are ca efect frânarea unei economii şi aşa în declin. Deşi este greu de acceptat din punct de vedere teoretic, iată că în ultimii 2-3 ani aşa s-a întâmplat cu economia românească. Deşi şi-a redus rata de creştere ca urmare în primul rând a înrăutăţirii climatului extern, a problemelor din zona euro, partenerul de export tradiţional, creşterea deficitului bugetar a frânat şi mai mult economia în loc să o impulsioneze.
Structura economiei româneşti este de aşa natură încât contrazice manualul. Teoria spune că atunci când o economie este pe creştere, pentru echilibru, guvernul poate micşora deficitul bugetar sau poate trece chiar pe excedent, iar atunci când nivelul creşterii economice se reduce sau economia se îndreaptă chiar spre recesiune, guvernul prin deficit bugetar aruncă bani în economie şi creşte consumul pentru a o readuce pe creştere.
A fost cazul spre exemplu în Polonia la criza financiară din perioada 2008-2009, când prin reducerea taxelor şi deci acceptarea unui deficit bugetar mai mare guvernul polonez a reuşit menţinerea pe creştere, în mod excepţional în Europa în acel moment.
În 2024, deşi a înregistrat un deficit bugetar de 8,6% din PIB, aproape dublu faţă de anul anterior, economia românească a avut o creştere de doar 0,8%, faţă de 2,4% în 2023.
În 2025, deficitul bugetar ar fi trebuit să fie de 7% din PIB, dar iată că la rectificare s-a acceptat că se va duce spre 8,4% din PIB, foarte aproape de nivelul de anul trecut. Iar creşterea economică? Pe primele şase luni a fost de 0,3% faţă de anul trecut, poate va fi stagnare sau 0,5% pe tot anul, oricum sub anul trecut. Şi iarăşi avem această situaţie paradoxală: majorăm deficitul bugetar, adică în economie intră 4-6 mld. euro suplimentari cât reprezintă 1-1,5% din PIB, însă creşterea economică frânează în loc să accelereze.
Deci în condiţiile în care sectorul privat restrânge cheltuielile – rata de economisire privată fiind la unul din cele mai înalte niveluri istoric – orice ban adus de stat pe piaţă în bunuri şi servicii, în salarii şi pensii, în investiţii, nu aduce creştere economică, ci dimpotrivă, contribuie la frânarea economiei.
Din 2014 încoace, în fiecare an depozitele populaţiei şi firmelor în bănci cresc cu 5-6 mld. euro peste credite, astfel încât au ajuns acum la un nivel de 130 mld. euro, la un stoc al creditelor populaţiei şi companiilor de 70 mld. euro.
Aici este cea mai grea întrebare pentru economie: de ce nu răspunde la stimuli clasici? De ce când cheltuie statul bani mai mulţi nu antrenează creştere economică? E simplu de spus: pentru că alimentează conturile de valoare adăugată ale altor economii, prin importuri. Dar cum facem să ieşim din această situaţie? Ce propuneri sunt? Ce scenarii? Ce pârghii trebuie acţionate?
După ce am fost avertizaţi că suntem pe eşafod dacă nu ducem deficitul la 7% din PIB, rectificarea bugetară a majorat deficitul bugetar la 8,4%. Păi nu era mai bine ca aceşti bani suplimentari, 1,4% din PIB, în loc să meargă în cheltuieli, să fi mers în reduceri de taxe şi contribuţii sociale şi să se accepte venituri şi mai mici decât cele estimate? Poate aşa ar fi contribuit deficitul bugetar la creşterea economică. Dacă orice leu cheltuit de stat în plus nu aduce creştere economică suplimentară, ci dimpotrivă, determină frânarea economiei, atunci ce altceva este de făcut?
