Toată lumea spune că ar trebui eficientizată şi digitalizată administraţia publică, însă când ajungem la execuţie fiecare direcţie, agenţie sau autoritate îşi găseşte justificarea existenţei şi a indispensabilităţii sale.
Cel mai bun exemplu în acest sens este proliferarea în ultimii 35 de ani, sub umbrela ministerelor, a sute de agenţii, autorităţi, inspectorate, direcţii, centre, fiecare cu bugetul, directorul, secretarele, şoferii şi organigrama sa.
Ministerele au rămas ca nişte carcase goale lipsite de autoritate însă, bineînţeles, la fel de populate ca şi anterior. Iată de unde avem astăzi 1,4 milioane de bugetari. Dintre aceştia, în afară de profesori, medici, asistente şi poliţiştii din stradă, cele mai numeroase categorii din linia întâi, există o mare masă de funcţionari care verifică un act să aibă o ştampilă, să fie conform cu originalul sau stau în spatele unui ghişeu unde primesc sau eliberează documente.
Nimeni nu a venit până acum să facă o eficientizare din punct de vedere funcţional a acestor directorate, inspectorate şi agenţii.
Aşa cum Ziarul Financiar a arătat în această săptămână, Ministerul de Interne are în subordine 20 de agenţii, autorităţi şi direcţii precum Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor sau Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări. Ministerul Educaţiei are 21 de unităţi, agenţii, centre, institute, comisii şi autorităţi în subordine precum Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie şi Evaluare, Autoritatea Naţională pentru Calificări. Ministerul Agriculturii are 13 agenţii, institute, printre care Agenţia Naţională pentru Zootehnie, Agenţia Naţională a Zonei Montane, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Ministerul Apărării Naţionale are 9 asemenea entităţi în subordine, Ministerul Justiţiei 9, Ministerul Mediului 9, Ministerul Dezvoltării alte 9, Ministerul Economiei şi Ministerul Muncii câte 8, respectiv 6.
Aceste peste 100 de agenţii, autorităţi, centre şi institute au fiecare propriul buget, propria organigramă şi propria „viaţă” ca structură administrativă. Pe ele se bat partidele când îşi împart „prada” de bugetari. De multe ori ajung ca putere egale cu însuşi ministerul care le coordonează. Este de altfel de notorietate relaţia permanent foarte rece dintre ministrul finanţelor, din oricare partid ar fi el, şi preşedintele ANAF, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. La un moment dat, cele două instituţii ajunseseră să comunice prin scrisori publicate inclusiv în presă, în condiţiile în care pur şi simplu ministrul finanţelor este la două uşi distanţă pe acelaşi hol cu preşedintele ANAF. De altfel, e bătaie mult mai mare pe cine să fie, spre exemplu, şef la Administraţia Domeniilor Statului, care are în pix licitaţii pentru terenuri agricole de zeci de mii de hectare, decât ministrul agriculturii, care, ca şi ceilalţi miniştri, este sub lumina reflectoarelor şi trebuie să dea explicaţii de ce nu rezolvă odată pesta porcină sau de ce nu funcţionează sistemul de irigaţii.
Aceasta este cea mai bună reţetă pentru ineficacitate în administrarea banilor publici. Cei din faţă care semnează şi iau deciziile, miniştrii, de fapt să nu aibă în realitate puterea reală cum are un ministru asupra unui funcţionar dintr-un minister.
Dacă cineva ar fi vrut să inventeze un sistem prin care să nu funcţioneze în mod eficient o administraţie, atunci acesta este: să împarţi sarcinile pe tematici în zeci de autorităţi. După principiul binecunoscut că fiecare instituţie, odată ce este creată, îşi face şi mai mult loc şi-şi găseşte şi mai mult justificarea existenţei şi vrea mai mulţi bani şi mai multe resurse şi caută în fiecare zi alte şi alte argumente privind indispensabilitatea sa, imediat ce vor mai apărea noi teme, vom avea şi mai multe agenţii şi autorităţi.
Soluţia pentru o curăţenie de primăvară a tuturor acestor crengi care nu-şi mai au rostul în copacul administraţiei este să fie reduse pur şi simplu la o treime toate aceste autorităţi/inspectorate/centre prin preluarea funcţiunilor fie de către minister, fie de alte entităţi din subordinea ministerului.
Spre exemplu, dacă oamenii ţin la un loc în acelaşi portmoneu paşaportul, cartea de identitate şi permisul de conducere, de ce toate aceste trei direcţii din cadrul Ministerului de Interne nu pot fi comasate într-o singură direcţie generală unică, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, de Permise şi Certificate de Înmatriculare şi de Paşapoarte? Şi dintr-odată organigrama va fi mult mai suplă - în loc de trei chestori la conducere va rămâne doar unul, iar vechile direcţii vor fi servicii în cadrul noii direcţii înfiinţate. Funcţionarul de la paşapoarte poate să elibereze şi permise, cărţi de identitate sau invers.
La Ministerul Agriculturii, de ce Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) şi Administraţia Domeniilor Statului (ADS) trebuie să fie două unităţi diferite şi nu una singură? Sau de ce APIA - care face plăţile directe la hectar sau per animale - şi AFIR - care finanţează proiectele din agricultură - trebuie să fie două entităţi distincte, când fermierul trebuie să aibă de-a face cu amândouă atunci când ia bani din plăţi directe sau aplică pentru programe de finanţare? Unde stau ascunşi, de fapt, aceşti funcţionari de la APIA şi AFIR, de ce nu avem în fiecare comună din România un Birou de Fonduri Europene, să scrie cu litere de-o şchioapă lângă fiecare primărie, unde să fie în fiecare zi un funcţionar care să răspundă la întrebările oamenilor şi să fie responsabil de absorbţia banilor UE?
Eficientizare, digitalizare, împărţire la trei a numărului de agenţii, autorităţi şi inspectorate – demonstraţi că aţi înţeles ce vor oamenii, pentru că altfel veţi fi măturaţi mai repede decât credeţi.
