Vizita la Bucureşti a fostului cancelar german Angela Merkel, un uriaş om de stat, probabil printre primii 10 ai secolului XXI, ar fi trebuit să incite într-o măsură mult mai mare personalităţile politice, academice sau de business ale României să participe la dialogul pe care l-a avut cu Emil Hurezeanu sub cupola maiestuoasă a Ateneului.
Discuţia desfăşurată în această săptămână a fost de o absolută încântare intelectuală, cu schimburi de replici savuroase, totul de o înaltă ţinută, Emil Hurezeanu fiind un amfitrion de clasă mondială, pe măsura personajului intervievat.
Cadrul a fost bine gândit şi această discuţie cu unul dintre oamenii-destin ai Germaniei postbelice, care a închis practic reunificarea unei naţiuni sfâşiate de istorie, are o reverberaţie specială pentru România, pentru a cărei modernizare dinastia Hohenzollern a fost crucială.
Când o vezi pe Angela Merkel vorbind chiar sub cei doi regi din această dinastie, Carol I şi Ferdinand, pictaţi pe cupola Ateneului, totuşi nu poţi să nu te gândeşti la cât de legat este destinul României de cel al Germaniei.
Din păcate, elita României, deşi ar fi trebuit să fie încorporată la această întâlnire de grad 0, care se poate întâmpla doar o dată în viaţă, nu a fost interesată de acest eveniment în suficientă măsură.
Dintre politicienii sau foştii politicieni de marcă ai României a fost prezent doar fostul preşedinte Emil Constantinescu.
Ce este însă îmbucurător este prezenţa în număr mare a publicului cititor, care a umplut până la refuz sala Ateneului, semn că există încă o clasă puternică de intelectuali în societatea românească, interesată de mersul lumii.
Dialogul a durat aproape două ore şi nu a fost deloc superficial. Angela Merkel este o persoană foarte serioasă, dar foarte simplă, cu un umor şi o autoironie aparte şi o înţelegere a lucrurilor în ansamblu.
A povestit cu amuzament, în debutul discuţiei, spre exemplu, cum îşi aminteşte de Munţii Făgăraş ca fiind cei mai schimbători din punctul de vedere al vremii. În anii de facultate era într-un grup de studenţi pasionaţi de munte şi, din câte a povestit, a bătut cam toţi munţii din ţările „surori socialiste” ale Germaniei de Est din acea perioadă.
Ea a condus Germania între 2005 şi 2021, timp de 16 ani, egalând mandatele altor doi celebri cancelari germani, Konrad Adenauer şi Helmut Kohl, cel care a făcut reunificarea Germaniei.
Abia când vezi faţă în faţă oameni de asemenea calibru poţi să mai pui lucrurile cap la cap şi să înţelegi încă o dată că istoria nu este, după cum cred mulţi, un traseu determinat în mod arbitrar de voinţa unor oameni, ci evenimentele se succed unele din altele printr-o determinare ca într-o problemă de matematică.
Toţi se întreabă acum de ce a ajuns Germania dependentă de gazul rusesc. Însă uită că Germania a fost cea care a atacat URSS în 1941, iar Angela Merkel a explicat că Adenauer a făcut acest pact “gaze contra tehnologie” şi ca o compensaţie către URSS după războiul declanşat de Germania.
Axul discuţiei a fost, din păcate, mai mult o justificare a situaţiei prezente, determinată de evenimente anterioare cu care Angela Merkel spune că a trebuit să se confrunte. Astăzi, Germania şi Europa trec prin sfâşietoare antiteze politice cum n-au mai fost de mult în istorie, poate doar în perioada interbelică, iar mulţi o acuză pe Angela Merkel că a acceptat prea uşor valurile de imigranţi care astăzi încep să creeze probleme în toată Europa Occidentală.
Ascultând un lider de un asemenea nivel, îţi dai seama că întotdeauna este bine să te întrebi care este planul 2 sau 3 al unor iniţiative care pot părea inexplicabile la un moment dat.
Spre exemplu, Angela Merkel a explicat că, din dorinţa ei de a ţine Europa unită după ce războiul din Irak divizase în 2005 aşa-zisa „Europa veche” şi „New Europe”, a determinat-o să accepte în comunicatul final de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti că „Ucraina şi Georgia vor fi membre ale NATO într-o zi“.
Această expresie a apărut în comunicat, cu toate că Germania şi Franţa s-au opus acceptării MAP pentru Ucraina, adică a planului propriu-zis de preaderare a celor două ţări la NATO, pe care l-a propus şi susţinut cu ardoare SUA.
Aşa după cum explică şi în carte, Bush a sesizat acest lucru în speech-ul Angelei Merkel şi i-a cerut să-l includă în comunicatul final. Din dorinţa sa de a fi bine pentru Europa, dar nici de a supăra Rusia, până la urmă a fost obţinut rezultatul contrar.
Rusia a fost enervată de menţionarea acestei posibilităţi şi a trecut imediat la acţiune în Georgia, în 2014 a anexat Crimeea, iar din 2022 a declanşat actualul război contra Ucrainei.
De cealaltă parte, nici ţările baltice sau Polonia nu au fost mulţumite de indecizia privind aderarea la NATO a Ucrainei.
Deci rezultatul a fost prost în final. Merkel a şi spus pe scenă şi s-a justificat insistent: „Unele decizii care par corecte la un moment dat poate că au alt efect în timp, dar sunt justificate de condiţiile de la acel moment”.
Aflată totuşi la o anumită vârstă, la 72 de ani, Merkel nu a dat un sentiment de încredere pentru noile generaţii – poate nici nu este stilul ei să pledeze cu patos un subiect sau altul, însă poate că ar fi fost cazul, în această margine a Europei, să dea mai multă încredere privind viitorul Uniunii Europene.
Singura tresăltare de orgoliu şi de susţinere din plin a valorilor europene a fost când a răspuns la întrebarea Ziarului Financiar privind evoluţia economică uluitoare a Chinei în ultimii 40 de ani, într-un sistem lipsit de libertate politică, ea alegând pentru titlul cărţii lansate la Ateneu chiar cuvântul „Libertate”.
Merkel a spus foarte ferm că Uniunea Europeană a demonstrat că poţi să ai şi libertate, şi prosperitate şi că nu şi-ar dori să trăiască în China. Aici, dacă ar fi insistat să spună că libertatea este o valoare intrinsecă a oamenilor şi, mai devreme sau mai târziu, oamenii vor căuta să fie liberi, ar fi fost cu adevărat un lider din vechea ligă care să fie o inspiraţie şi pentru noile generaţii. Dar probabil asta este natura germană, fără declamaţii sau declaraţii mai intense/pătimaşe.
Emil Hurezeanu a reuşit, prin întrebările formulate foarte elegant, dar foarte precis, să o determine să-şi afirme o parte din natura intimă a gândurilor sale. „Nu puteai să laşi acei oameni de izbelişte, noi totuşi suntem o societate bazată pe umanism”, a spus în ceea ce priveşte criza migranţilor.
O privire albastră, tăioasă şi extrem de inteligentă, însoţită însă de un umanism blând şi de o perspectivă curată asupra lumii, aproape ingenuă. Astfel, Merkel a vorbit insistent, în mod surprinzător, la atâţia ani de la criza financiar-bancară din 2008, despre cât de şocată a fost atunci când, deşi criza a fost provocată de băncile americane şi britanice care au riscat pur şi simplu ca să câştige mai mult şi au provocat un şoc financiar global, aceste bănci au venit cu nonşalanţă să ceară intervenţia statelor.
„Pentru mine a fost un şoc incredibil. Nu ştiu cum vă amintiţi dumneavoastră acea perioadă în România, însă eu veneam din socialism. Mă bucuram că există economia de piaţă, antreprenoriatul şi proprietatea privată. Şi apoi să vezi că băncile americane şi britanice duc lumea pe marginea prăpastiei prin criza lor bancară, iar toată lumea strigă după stat, că statul trebuia să corecteze comportamentul greşit al managerilor. Pentru mine a fost o mare dezamăgire personală”, a spus ea.
Aici s-a putut vedea acest patos care a lipsit în restul desfăşurării dialogului şi ceea ce se vede în spatele acestor fraze aproape înecate de indignare este, de fapt, mult mai preocupant: viziunea complet diferită a lumii a Germaniei faţă de SUA şi Marea Britanie, unde este un cu totul alt fel de capitalism.
Această stare de lucruri e gravă. Deşi aparent mulţi credeau că s-a atenuat, iată că diferenţele sunt foarte mari şi există resentimente istorice puternice Germania vs UK & SUA.
De aceea, cu atât mai mult miza Occidentului va fi, în următoarele decenii, în faţa agresiunii ruse şi a creşterii fulminante a Chinei, ca valorile comune transatlantice să fie mai mari decât aceste diferenţe. Ce vor face statele din estul Europei, ce va face România? Va face ce ştie mai bine – se va adapta.
Două ore cât doi ani de lecturi de cărţi de politică internaţională. Felicitări editurii Litera, care a iniţiat acest eveniment.
