Orice există în Univers are legi şi e ghidat de legi. Divinitatea are legile ei, spiritul are legile lui şi materia are legile ei.
„Despre spiritul legilor” ce rezumă spusele de mai sus a scris Montesquieu acum mai bine de 250 de ani. Nu reluăm decât o recomandare, în ceea ce priveşte legile omeneşti: trebuie să fie simple şi clare. Nu ştim, dar tradiţia spune că bună parte a Constituţiei Statelor Unite este inspirată din „Despre spiritul legilor”. O Constituţie simplă şi clară.
Legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară este simplă şi clară: “Nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zileînainte de expirarea mandatului guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care conduc la creşterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar”.
Legea 69 a fost scrisă cu bune intenţii. În 2008, Parlamentul adoptase o sumă de măsuri electorale pe care bugetul le plăteşte, la propriu, şi azi. Excesele electorale au jupuit bugetul şi au smuls din mâinile statului orice armă de apărare împotriva crizei. Pentru ca lucrurile să nu se mai repete, Parlamentul a adoptat, la presiunea FMI şi a UE, legea responsabilităţii fiscal-bugetare care trebuia să împiedice pe oricine să mai adopte norme care ar pune în pericol stabilitatea finanţelor ţării. La ce bun?
La ce bun când Parlamentul încalcă legile pe care chiar el le-a adoptat?
Majorările salariale decise în ultimele zile de comisiile de specialitate din Parlament şi care vor fi supuse unui vot în plen încalcă legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Există o poartă largă ce îi scapă de răspundere pe cei care încalcă legi, din poziţia de făcători de legi: în cazul de faţă, cel mai probabil, totul va fi acoperit sub sintagma “prin derogare de la legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară”. Dar, dacă avem derogări de la “legea responsablităţii”, atunci trebuie să ne întrebăm: de ce mai avem nevoie de legi, de vreme ce putem fi iresponsabili oricând prin derogare?
Nu punem aici în discuţie majorările decise de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor sau votul care va fi dat la începutul săptămânii viitoare în plen şi care prevede majorări salariale de 25% pentru medici, pentru funcţionarii din CNAS şi de 15% pentru cadrele didactice (salarii care au fost majorare deja cu 25% în ultimul an). Punem în discuţie “spiritul legilor”.
Tuturora ni se cere să respectăm legile. Cum să le respectăm însă când chiar organismul legislativ suprem le încalcă? Când administraţia le încalcă?
Dacă învăţământului şi cercetării le-ar fi fost respectat dreptul conferit de lege de a primi venituri echivalente cu 6% din PIB, poate că cercetarea nu ar fi fost acum pe ultimul loc în UE ca nivel de finanţare şi nici profesorii nu ar fi fost cea mai prost plătită categorie de bugetari din România.
Sunt în Parlament ordonanţe de urgenţă care zac acolo şi de trei ani fără ca nimănui să-i peste de ele. Tehnic, dacă guvernul emite o ordonanţă de urgenţă în timpul vacanţei parlamentare, Parlamentul trebuie convocat de urgenţă pentru a analiza actul normativ. Dacă ordonanţa este emisă în timpul sesiunii parlamentare, nu se întâmplă nimic – poate sta în sertatul Parlamentului şi 100 de ani, până va fi modificată de o altă ordonanţă. De ce asta? Dispreţ faţă de legi. În aceeaşi vreme, iniţiativa legislativă de tăiere a 102 taxe a trecut de Parlament în nici două săptămâni, cu încălcarea unui alt principiu enunţat în legi, anume sublinierea surselor de finanţare a deficitului rezultat.
Am văzut o înregistrare cu o ieşire incalificabilă a unui şef de comisiei parlamentară la adresa unui secretar de stat din Ministerul Muncii care le ceruse parlamentarilor să sublinieze (aşa cum cere legea finanţelor) în amandamentele lor sursa de finanţare pentru majorarea salariilor decisă luni. Şeful comisiei spunea că doamna, pentru că era vorba despre o doamnă, nu-i bunica lor, a parlamentarilor, ca să le facă morală şi, dacă mai vine cu astfel de prostii, nu va mai fi primită la discuţii. Acesta este nivelul de respect faţă de oameni şi legi a acestui domn cu o funcţie atât de importantă în Parlament. Acesta este nivelul de respect al unora faţă de norme şi faţă de societate, până la urmă. Cum mai vorbim apoi de stabilitate legislativă, de spiritul legilor şi, în ultimă instanţă, de bună cuviinţă când schimbăm legi după cum bate vântul? Nu mai vorbim, pentru că nu avem ce. Şi nici de ce. Singura morală pe care Parlamentul o lasă moştenire societăţii este că legea este o glumă.
