Imaginaţi-vă că, în urmă cu un an, în aprilie 2019, în ajunul Paştelui, aţi fi fost sunat de către un prieten şi v-ar fi spus: ”Anul viitor nimeni nu va mai merge la slujba de înviere. Vom fi obligaţi să rămânem izolaţi în casele noastre, pentru propria noastră siguranţă şi a familiilor noastre. Bisericile vor transmite slujbele online. La acea dată vom avea peste o lună de distanţare socială şi de izolare la domiciliu. Şi va urma, probabil, încă o lungă lună. Circulaţia pe străzi şi în locuri publice va fi restricţionată. Mall-urile vor fi închise. La fel... restaurantele, barurile, cluburile, hotelurile, saloanele de beauty şi multe altele. Vom purta măşti chirurgicale pe străzi. Ne vom feri de alte persoane şi de contactul cu acestea. Nu ne vom mai strânge mâna, nu ne vom mai pupa, nu ne vom mai atinge. Dezinfectanţii de mâini vor ajunge un lux şi un produs de contrabandă, la suprapreţ. Pentru că, de teama unui virus venit din China, ne vom spăla de nenumărate ori pe mâini, zilnic. Vom avea mii de îmbolnăviri, mii de internări (multe pe terapie intensivă), cu sute sau mii de morţi. Vom ajunge să ne protejăm părinţii şi bunicii ca pe cel mai de preţ giuvaer, pentru că ei vor fi cel mai afectaţi de acel virus. Valuri de emigranţi, plecaţi cu ani în urmă în occident, se vor întoarce în coloane interminabile şi vor face meetinguri la vămi pentru a fi reprimiţi în România. Economia se va contracta, dramatic. Medicii, care, până de curând, erau văzuţi drept ciubucari imorali, vor ajunge să fie consideraţi eroi naţionali. Firmele vor intra într-o cruciadă socială şi umanitară pentru a trimite medicilor şi spitalelor ajutoare. Acele firme care funcţionează şi produc profit, încă. Şomajul în România va depăşi 10%. Iar PIB-ul României se va prăbuşi cu peste 5%. Mii de firme antreprenoriale, româneşti, vor intra în dificultăţi. Multe vor colapsa. Şi totuşi ne vom păstra speranţa”.
Probabil că un astfel de scenariu ne-ar fi părut ireal în urmă cu doar un an. La fel de ireal cum ni s-a părut atacul terorist asupra Word Trade Center, in New York, în 2001. Şi totuşi ambele scenarii au fost reale. Ambele scenarii au creat drame, temeri, angoase, depresii, incertitudini. Viaţa îşi croieşte însă drum, mai departe, printre obstacole, ca un fluviu care nu poate fi oprit.
Medicii. Ce facem cu ei?
Angoasele, temerile şi depresiile există şi înăuntrul clinicilor. Medicii, asistentele şi personalul de suport nu sunt supraoameni. Sunt la fel ca noi toţi. Din carne, din oase, din sânge, din celule. Puternici şi fragili, în acelaşi timp. Singurul lucru care îi deosebeşte de marea masă a semenilor lor, în astfel de momente, este vocaţia pe care şi-au asumat-o, atunci când au decis să urmeze această cale. Şi jurământul depus, ca o pecete, la începutul carierei. A fost auto-asumare. Nimeni nu ne-a forţat să o facem.
Îmi este greu de înţeles când, în aceste momente, colegi de-ai noştri, medici, au decis să se facă nevăzuţi de lângă pacienţi. Dispărând, fie în concedii medicale, posibil ”de formă”, fie în demisii. Am avut un astfel de caz în propriile clinici. Şi, nu puteai forţa acel medic să rămână lângă pacienţii care aveau nevoie de el, aveau nevoie de expertiza sa, de căldura sufletească şi de siguranţa pe care trebuia să o insufle celor din jur. Nu putea face acest lucru când, el însuşi, era speriat. Şi, nici măcar nu era vorba despre o epidemie de Ebola ci doar de Gripă. I-am acceptat să se retragă şi l-am sfătuit doar, că ar fi un moment bun, să îşi schimbe profesia. Să facă orice altceva, nu medicină. În România nu avem o lege, precum în alte ţări din Europa care să îţi permită, ţie, ca medic, să îţi dai demisia, în astfel de momente, atunci când nu mai suporţi, fără nici o repercursiune asupra ta. Însă cu retragerea definitivă a diplomei de medic şi a dreptului de liberă practică.
Şi, totuşi, acestea au fost cazuri rare. Marea masă a medicilor au rămas pe baricade, alături de pacienţi şi de suferinţele lor. Cu siguranţă, noi, medicii, nu ar trebui să fim zeificaţi pentru că ne facem datoria. La fel cum nu ar trebui să fim crucificaţi cu toţii pentru derapajul izolat, moral sau profesional, al unora dintre colegii noştri medici.
Greutăţile noastre, cele de toate zilele.
Nu este simplu să faci performanţă în medicină nici în condiţii ”de pace”. Acum, în plin război cu virusul, este mult mai complicat. Legile se schimbă de la o zi la alta. Este firesc să respecţi legile. Pentru că ne protejează pe noi şi pe cei din jurul nostru. ADAPTABILITATEA a ajuns să fie mai vitală decât inteligenţa sau competenţele. Informaţiile se schimbă de la o oră la alta. Iar, ”cel mai recent dintre adevăruri” este şi cel mai valoros. Problema cea mai mare, în aceste zile, este fake-news-ul. Campaniile de dezinformare, care ucid. Nu într-un mod direct, ci într-unul mult mai pervers, prin creare de frică, de panică, de depresie. Şi prin alterarea şi discreditarea informaţiilor corecte şi vitale.
Personalul medical a fost nevoit să se adapteze rapid la toate aceste noi condiţii. Au fost create circuite separate pentru pacienţi respiratori de cei non-respiratori, sisteme de triaj telefonic şi fizic, proceduri de dezinfecţie. Au fost separaţi, temporar, medicii din spitale de cei care lucrează exclusiv în privat. S-a făcut rost, cu greu, de echipamente şi materiale de protecţie, la suprapreţ, uneori şi de zece ori mai mare. Toate acestea, în condiţiile în care, în privat, preţurile serviciilor medicale au rămas nemodificate în toată această perioadă. Iar ajutoarele au mers, aproape exclusiv, spre sistemul de stat.
Numărul de pacienţi în clinicile private s-a redus drastic, mult sub jumătate, ducând, la reducerea veniturilor medicilor din privat, uneori spre zero. Personalul de suport a fost redus. Şi au fost chiar închise clinici în cazul unor infecţii cu covid-19. În acest timp chiriile, creditele şi alte costuri au rămas în continuare, poate la valori ceva mai mici sau doar amânate cu 2-3 luni. Fără nici o susţinere din partea sistemului de stat şi fără aproape nici o susţinere cu materiale şi echipamente de către mediul de business. Cu cât se va prelungi mai mult această criză, cu atât vor intra în insolvenţă sau vor fi închise mai multe clinici private. Iar redresarea, la închiderea crizei, va fi mult mai dificilă. Marea majoritate a clinicilor şi a medicilor au rămas activi, chiar dacă lucrează pro-bono, sau pe pierdere, fără a-şi asigura nici veniturile traiului zilnic.
Din grijă faţă de Oameni!
Recent, o doamnă a postat pe pagina de facebook a clinicilor noastre private: ”Sunt curioasă, cu ce ajutaţi sistemul medical actual? Nici o policlinică sau spital privat nu mişcă nici un deget. Aveţi cea mai opulentă clinică de lux în mijlocul târgului, în Timişoara”...
Probabil că sunt greu de înţeles problemele prin care trece sistemul medical privat din România, aflat sub limita de plutire. Dotările de performanţă şi amenajările ”de lux” ale clinicilor private, s-au făcut prin credite înrobitoare. Susţinerea activităţii clinicilor private, în condiţiile actuale, se face prin eforturi greu de imaginat. Transferarea spre online, a unor servicii, se face dificil, atât pentru medici cât şi pentru pacienţi. Consultaţiile online sunt limitative, implică riscuri şi acoperă doar parţial pierderile din sistemul privat.
Pentru că prima dintre valorile clinicilor noastre este ”Grija faţă de Om”, am acordat toate consultaţiile online, cu titlul gratuit, pe întreaga durată a lunii aprilie. Din spirit umanitar. Am fost printre fondatorii platformei de suport social ”Medici & Salvatori”. Şi am sprijinit, în mod direct sau indirect, clinicile de boli infecţioase, clinicile ATI şi reţeaua medicilor de familie. Nu ştim dacă şi marile reţele naţionale au făcut acest lucru, însă, suntem siguri că fiecare medic şi fiecare clinică face eforturi să fie aproape de pacienţi şi de suferinţa umană.
Paşti 2020 în vreme de Covid-19.
Ne dorim să rămânem sănătoşi. Să nu ne îmbolnăvim. Să nu pierdem pe nimeni dintre cei dragi nouă. Argumente pentru a rămâne, de sărbători, în sânul familiilor, în confortul propriilor case, departe de viruşi, ne sunt oferite nu doar de medicii şi de autorităţile ci şi de Biblie...
”Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile pieţelor ca să fie văzuţi de oameni [...] Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.” (Biblia, Matei 6, 5-6).
Criza va trece, caracterele rămân!
Dr Adrian Bădescu, CEO al clinicilor Medici’s Timişoara.
