În prea multe situaţii, opinia consacratăîncercurile diplomatice sau ştiinţifice este că publicul largnu ştie ce este bine pentru el, când este vorba depolitică externă sau abordarea problemelor globale. Este prea complicat, spun experţii; publicul n-ar înţelege. Cu toate acestea, câteva noi sondaje sugerează că multe persoane înţeleg foarte bine modul în care se manifestă epidemiile la nivel global şi faptul că acestea constituie o ameninţare serioasă la adresa vieţii lor şi a securităţii lor economice - şi mai ştiu aceste persoane şi ce trebuie făcut.
Un sondaj de opinie comandat de Grupul Banca Mondială - care a fost realizat în rândul a aproximativ 4.000 de persoane din cinci ţări industrializate - Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie şi SUA - a constatat că majoritatea persoanelor nu sunt convinse că lumea sau chiar propria lor ţară este pregătită să facă faţă următoarei epidemii globale. Un număr dublu de subiecţi au răspuns că lumea se va confrunta cu o altă epidemie globală în următoarea decadă şi mai puţin de jumătate sunt convinşi că propria lor ţară este pregătită să facă faţă unei epidemii. Aceste persoane consideră că „sănătatea globală şi epidemiile“ constituie unul dintre motivele de îngrijorare la nivel mondial, după terorism şi schimbările climatice.
Aceste constatări vin la aproape un an după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) declara că Ebola constituie „o urgenţă la adresa sănătăţii publice şi o problemă internaţională“, la cel mai înalt nivel de alertă. Această declaraţie a declanşat o reacţie masivă la nivel global, dar abia la opt luni după primul caz identificat în vestul Africii. Chiar şi după ce peste 11.000 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce vieţile a milioane de oameni au fost perturbate şi după ce au fost pierdute venituri de miliarde de dolari, această ameninţare încă esteresimţită; mereu apar noi cazuri de contaminare cu Ebola. Recent, s-aconstatat răspândirea sindromului respirator viral MERS în Republica Coreea, ceea ce a contribuit la scăderea PIB-ului la valori care s-au manifestat timp de şase ani.
Atât Ebola, cât şi MERS au avut un areal geografic în general limitat la doar câteva ţări, pentru că sunt transmise prin contact direct. Dar ce s-ar întâmpla dacă lumea s-ar confrunta cu un virus cu răspândire rapidă, cu transmitere prin aer, cum a fost gripa spaniolă în 1918-1919? Proiecţiilesugerează că, în zilele noastre, o izbucnire a unei gripe precum cea spaniolă ar ucide peste 33 milioane de persoane în doar 250 de zile. Iar costul manifestării unui astfel de virus a fost estimat la echivalentul a 4,8% din PIB-ul global, adică peste 3,6 trilioane USD.
Publicul are dreptate: lumea nu este pregătită pentru următoarea epidemie. Nu suntem mai bine dotaţi pentru a răspunde rapid în faţa izbucnirii unei epidemii faţă de acum un an. Dar putem face ceva - şi ne-ar costa doar o fracţiune din suma pe care am pierde-o dacă nu acţionăm urgent. Iată trei lucruri pe care trebuie să le facem:
În primul rând, să ne asigurăm că toate ţările noastre investesc în pregătiri şi că sunt gata să ia măsuri în orice moment. Acest proces începe cu un sistem medical puternic care poate asigura servicii medicale esenţiale, de calitate; supravegherea epidemiologică; şi capabilitatea de diagnosticare rapidă. Ar trebui să valorificăm exemplele de succes pe care ni le-au dat Etiopia şi Rwanda, care au instruit asistenţi medicali comunitari, care pot spori accesul la serviciile de sănătate şi care pot fi avanpostul serviciilor medicale în viitoarea luptă împotriva epidemiilor. Obiectivul final trebuie să fieaccesibilitatea universală a serviciilor medicale - adică să ne asigurăm că toată lumea poate să obţină îngrijirile medicale necesare şi că domeniile şi zonele unde nu există servicii medicale nu-i pun în pericol pe toţi ceilalţi.
Publicul înţelege toate aceste lucruri: Marea majoritate consideră că investiţiile în doctori, personal medical şi unităţi medicale în ţările aflate în curs de dezvoltare contribuie la prevenirea epidemiilor, care nu vor izbucni în ţările lor de origine, ceea ce va proteja vieţi şi va conduce la economisirea unor sume de bani. Însă experienţa coreeană evidenţiază faptul că şi cele mai avansate sisteme medicale trebuie să-şi accelereze măsurile de pregătire.
În al doilea rând, avem nevoie de un sistem de pregătire şi reacţie în faţa epidemiilor, care să fie operaţional la nivel global şi care să fie mai bine coordonat şi să valorifice experienţa mai multor jucători, inclusiv aceea a unei mai bine-dotate Organizaţii Mondiale a Sănătăţii. Primele luni în care s-a reacţionat în faţa virusului Ebola au căzut în mod disproporţionat în sarcina organizaţiei Médecins Sans Frontières, care a manifestat un comportament eroic. Epidemii vor mai izbucni, dar pot fi limitate înainte de a se transforma în manifestări cauzatoare de victime şi pierderi materiale. Dar pentru a le limita efectele, sunt necesare anumite acorduri şi aranjamente prestabilite, precum şi o strânsă colaborare între autorităţile locale şi naţionale, organismele internaţionale, sectorul privat, şi ONG-uri, alături de un lanţ de aprovizionare care să poată fi activat imediat. Sectorul privat, care a fost în bună parte exclus din reacţia iniţială în faţa virusului Ebola, poate aduce o anumită disciplină de piaţă, poate promova inovaţia şi poate aduce resurse suplimentare în această luptă.
În al treilea rând, trebuie să putem fi capabili să obţinem la timp fonduri de urgenţă şi să desfăşurăm în teren echipe de reacţie rapidă, încă de la primul semn al crizei. În cazul în care apare o epidemie cu extindere rapidă, abordarea tradiţională a apelurilor la donaţii nu va funcţiona suficient de bine. Grupul Banca Mondialăcooperează cu OMS şi cu alte instituţii pentru a putea identifica o parte a soluţiei - aşa-numita linie de credit pentru finanţarea urgenţelor asociate pandemiilor (pandemic emergency financing facility). Avizată şi de liderii G7 în cadrul unei întrevederi din Germania, din luna iunie, această linie de credit are drept obiectiv asigurarea unei finanţări adecvate şi oportune şi punerea eila dispoziţia ţărilor şi entităţilor internaţionale care reacţionează în caz de criză, astfel încât elesă poată să controleze în mod eficient ameninţările asociate unei pandemii. Prin această linie de creditare, se încheie diverse acorduri de finanţare inovative, cum ar fi asigurări pentru sistemul privat şi fonduri de urgenţă aflate la dispoziţia sectorului public, care pot deveni disponibile imediat pentru sprijinirea angajării temporare a mai multor lucrători medicale sau pentru înfiinţarea şi funcţionarea unor centre de reacţie de urgenţă. Mai multe guverne au utilizat deja acest model pentru a gestiona cu succes riscurile asociate manifestărilor climatice şi dezastrelor naturale.
În urmă cu doi ani, un sondaj realizat în rândul a 30.000 cadre de conducere a evidenţiat faptul că o epidemie globală constituia motivul cel mai serios de îngrijorare al lor. Însă semnalul de alarmă tras de aceste persoane a fost ignorat - aşa cum au fost şi celelalte avertismente privitoare la Sindromul Acut Respirator Sever şi la gripa aviară. La ora actuală, având în vedere şi acel dureros memento al ultimei epidemii şi puternicul sprijin din partea sectorului public, este momentul să ne ocupăm şi de problema prevenirii şi reacţiei de urgenţă în faţa epidemiilor. Trebuie să spargem lanţul vorbelor neurmate de fapte.
Opinie a lui Jim Yong Kim - un medic şi antropolog american de origine coreeană. Deţine funcţia de preşedinte al Universităţii Dartmouth din New Hampshire şi de preşedintele al Băncii Mondiale .Articolul a fost publicat de Huffington Post.
