Vladimir Cohn, om de afaceri cu două capacităţi de producţie în domeniul hârtiei şi 500 de angajaţi pe lista lunară de plată, crede că nivelul cursului ar trebui să fie mai ridicat. Poate din punctul de vedere al intrărilor şi ieşirilor de capital nivelul actual al cursului este corect, spune el. Dar pentru economia românească, aşa cum este ea în prezent, un curs de 5,5-6 lei pentru un euro ar fi mai bun. Exporturile ar deveni mai competitive şi ar scădea importurile.
De partea cealaltă, guvernatorul Mugur Isărescu afirmă că din punctul de vedere al Băncii Naţionale, al calculelor pe care le face pe baza datelor economice, cursul actual - în jurul a 4,4 lei pentru un euro- este apropiat de valoarea reală. În acelaşi timp, guvernatorul a reamintit că BNR are o politică de „managed float“ a cursului , adică tranzacţiile sunt libere, cursul este dat de cerere şi ofertă, dar Banca Naţională administrează şi are grijă de ceea ce se întâmplă pe piaţă, pentru ca piaţa liberă să nu o ia razna. Fie în sus, fie în jos.
Nu cred că există un alt reper economic mai important pentru români, pentru companii şi antreprenori decât cursul. Guvernatorul îl defineşte ca fiind o obsesie. În curs se adună, contabilizează şi se văd toate problemele din economie. Cursul a devenit un reper şi mai important odată cu boom-ul istoric şi irepetabil al creditării, care a încărcat bilanţurile companiilor şi ale familiilor cu împrumuturi în valută în condiţiile în care încasările şi veniturile tuturor sunt în lei. În momentul apariţiei crizei creşterea cursului era văzută ca o soluţie pentru stoparea declinului economic şi repornirea economiei. Cursul a crescut în aceşti patru ani cu 15%, ceea ce a fost considerat prea puţin de o parte a oamenilor de afaceri, dar şi de dealeri. Înainte de opinia lui Vladimir Cohn a fost opinia lui Dinu Patriciu, care pleda pentru un curs de 6 lei pentru un euro. Cam acolo ar fi fost valoarea economiei româneşti şi ar fi reglat aprecierea artificială a activelor şi a nivelului de trai din perioada 2004-2008. În toată această perioadă BNR a susţinut că valoarea reală a cursului care reflectă puterea economiei, nivelul de productivitate, inflaţie, şomaj, exporturi, importuri, intrări şi ieşiri de capital, este cea din piaţă. Politica BNR, prin vânzări şi cumpărări de valută la care se adaugă instrumentele de politică monetară este de a interveni pentru a tăia vârfurile şi a tempera fluctuaţiile. Adică BNR intervine atunci când piaţa liberă o ia puţin razna.
Dezbateri şi opinii pe tema valorii reale a cursului vor fi tot timpul, şi nu numai la noi. Chiar acum în lume se discută aprins pe tema parităţilor de schimb între principalele valute, care la rândul lor influenţează celelalte monede. Presa l-a denumit noul război valutar „mondial“: este euro prea puternic şi afectează economia Europei; noul premier japonez cere deprecierea yenului pentru a opri importurile americane, americanii sunt acuzaţi că manipulează dolarul, adică l-au depreciat în criză pentru a susţine economia şi a influenţa cursul petrolului; francul elveţian este mult prea puternic şi afectează exporturile de ceasuri elveţiene, plus că atrage prea mulţi bani.
BNR îşi asumă oficial rolul de administrare a evoluţiei cursului leu-euro. În termeni populari, „ţine cursul“ şi nu îl lasă liber, aşa se plâng dealerii şi trezorierii. Iar percepţia generală în economie este că BNR ţine cursul pentru a susţine băncile şi pe cei care s-au împrumutat în valută, adică vreo patru milioane de oameni cu familiile lor şi companii.
Întrebarea mea este nu de ce BNR ţine cursul, ci dacă piaţa cu toţi membrii ei îşi poate permite un curs liber, dat de cerere şi ofertă, dar şi de toate evenimentele şi problemele care apar zi de zi. Cursul poate fluctua, atât în sus, cât şi în jos. Azi poate în câteva ore să urce la 5 lei pentru un euro dacă pică guvernul de la Bucureşti sau dacă vin rezultate economice proaste în Polonia, sau dacă premierul Orban are o declaraţie de război la adresa investitotilor străini din Ungaria.
Mâine tot în câteva ore poate să scadă la 4 lei, sau chiar mai jos dacă România este inclusă în vreun indice financiar global, sau dacă i se îmbunătăţeste ratingul de ţară. Primii care s-ar ridica împotriva acestor mari fluctuaţii, ar fi tocmai cei care au pledat pentru o piaţă liberă. Am avut discuţii interminabile pe tema cursului şi de ce îl controlează BNR cu dealerii din bănci, ei ar fi vrut ca euro să urce la 5 lei când a izbucnit criza în toamna lui 2008. După aia s-ar fi reglat el. Dar în acelaşi timp ei erau primii care cereau şi susţineau un acord cu FMI, pentru că altfel nu ne-am fi descurcat singuri. Dar FMI-ul intervine tocmai pentru a stabiliza şi a ţine cursul valutar al unei ţări, astfel încât să dea timp autorităţilor să regleze dezechilibrele din economie legate de deficitul de cont curent, deficitul bugetar sau pierderile companiilor de stat. În iarna lui 1996/1997 dolarul a crescut într-o lună de la 4.000 lei la 10.000 de lei, pentru ca apoi să scadă în câteva zile la 6.500-7.000 de lei. Când a crescut cursul, lumea a fost atât de speriată, şi în primul rând antreprenorii şi companiile, pentru că populaţia nu avea credite în valută, încât şi acum după aproape 17 ani au rămas sechele şi teama de ceea ce s-ar putea întâmpla peste noapte.
Nu ştiu care este valoarea reală a cursului, conform puterii economiei româneşti, cu plusurile şi minusurile ei, cu intrările şi ieşirile de capital, nu ştiu dacă valoarea reală este aproape de ceea ce susţine Vladimir Cohn, sau mai degrabă de ceea ce susţine guvernatorul BNR. Dar nu ştiu dacă sunt mulţi cei care pot să plătească preţul unei pieţe libere pentru curs, chiar începând cu cei care pledează pentru o piaţă liberă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
