"Era mai bine sa fim mai discreti". E intelepciunea cu care clasa mijlocie s-a ales dupa excesul de cumparaturi si voiaje din decembrie. Si asta pentru ca nu numai advertiserii si comerciantii au ciulit urechea la sunetul melodios al casei de marcat, ci si fiscul. Care nu s-a amuzat de loc.
Rezultatul e cunoscut: Ministerul de Finante a decis in ultimele doua saptamani sa inchida toate mecanismele prin care romanii cu venituri peste medie isi gestionau banii, la adapost relativ de mana lunga a bugetului.
Sigur, fiscul are dreptul la o parte din ce producem. Problema cea mai mare este insa logica din spatele impozitarii, aceea care spune ca statul e singurul care poate face protectie sociala. O judecata de valoare la care politicienii de toate culorile se inchina mai ceva ca la icoane, de teama ca poporul ii va crede fara inima daca vorbesc de bine bogatia.
Si totusi, sa luam un caz absolut ipotetic: un roman mijlociu al carui impozit creste, prin ultimele masuri, cu circa 500 USD/luna. Sunt exact banii cu care acest om putea plati rata la un credit pentru constructia unei case. Asa, omul e nevoit sa amane inceputul lucrarii. Drept urmare, cel putin doi muncitori raman fara treaba in sezonul de vara. Furnizorii de materiale de constructii simt si ei impactul, la fel si bancile, care fac bani vanzandu-i oamenilor care au nevoie de ei (mai simplu spus, crediteaza). De partea cealalta, bucurie mare: statul are 500 de dolari in plus pe luna cu care poate plati ajutoare sociale pentru categoriile defavorizate: poate chiar pentru cei doi muncitori de care am vorbit mai devreme. Si ceva in plus altora, realizare care pare a fi un castig net pentru veniturile oamenilor necajiti din tara asta.
Totusi, sa nu ne grabim cu concluziile: in 2002, un an mai relaxat, de dinainte de marirea de impozite, statisticile arata o crestere a veniturilor tuturor, nu numai ale "evazionistilor". Cei care au facut bani mai multi nu I-au pus la saltea, ci I-au aruncat inapoi in piata. Iar consumul, ca fenomen in sfarsit vizibil, aproape in proportii de masa, s-a dovedit un mai bun protector social decat statul atoatestiutor. El a generat slujbe si a dovedit (daca mai era nevoie dupa 13 ani de experimente cu vorbele) ca salariile nu se maresc in mod real atunci cand scrie Monitorul Oficial, ci doar dupa ce oamenii produc si vand mai mult.
Dincolo de asta, consumul aduce in Romania bunuri si servicii care fac tara mai atractiva. Daca o parte dintre romani n-ar avea bani sa manance in oras, strainii care vin cu afaceri aici ar fi nevoiti sa ramana imbufnati in fiecare seara in acelasi restaurant al hotelului, asa cum se intampla in Mongolia sau Turkmenistan. Sigur, consumul creste deficitul balantei de plati, insa tot el tine in viata comercianti locali si producatori, care au angajati, care au familii, si asa mai departe.
Sa retinem ca in acest tip de judecata n-am luat in calcul un element: acumularea de capital. E deja un loc comun faptul ca impozitele crescande pe veniturile mari descurajeaza efortul personal si tind sa premieze mediocritatea si inactiunea. Mai mult, ele limiteaza accesul la resurse financiare tocmai in cazul oamenilor care stiu cum sa inmulteasca banii. In loc de asta, sumele colectate merg intr-un mecanism care, de fapt, stie cel mai bine cum sa le risipeasca. I se spune subventie, numai ca ii premiaza rar pe cei performanti, preferand sa-i pastreze in business pe cei dusi deja dintre cei vii. Dupa principiul ca e mai ieftin si mai placut sa tii mortul in casa si sa-i dai cate o aspirina, decat sa chemi popa sa-i faca cele de cuvinta.
De fapt, logica pietei n-are nici o legatura cu cea a inimii. Numai ca intr-o tara in care lumea te voteaza daca plangi la romante si lauzi munca grea a strungarului, n-ai alta solutie decat, vorba lui Caragiale, sa compatimesti vizibil cu cei multi. Mai ales ca oricum n-ai putea sa-i convingi vreodata ca prosperitatea vecinului poate fi contagioasa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
