Impozitul pe construcţii speciale introdus pentru prima dată de guvern în 2014 a adus la buget suma de 751 de milioane de lei pe primul semestru şi se estimează că va aduce dublu pe tot anul, adică 1,5 mld. lei (340 mil. euro).
Aceştia sunt bani luaţi din economie, luaţi de la investiţiile companiilor al căror efect de multiplicare a fost astfel anulat. De fapt este vorba de un efect de de-multiplicare pe care noua taxă pe stâlp îl are şi de aici recesiunea.
Taxa născocită de Liviu Voinea şi Gheorghe Gherghina, care au ţinut frâiele bugetului în ultimii doi ani, înseamnă chiar 0,2% din PIB, adică exact cu cât a scăzut economia în primul trimestru faţă de acelaşi trimestru din anul anterior, astfel încât împreună cu scăderea mult mai semnificativă de 1% a PIB-ului din trimestrul doi faţă de trimestrul unu să fim astăzi în recesiune.
Companiile şi-au restrâns investiţiile încă din trimestrul unu pentru a avea bani să plătească această taxă, iar consecinţele s-au simţit în trimestrul al doilea.
În plus, acciza suplimentară la combustibili aplicată de la 1 aprilie a mai „mâncat“ 654 de milioane de lei din economie, adică încă aproximativ 0,1% din PIB.
Corelaţia este vizibilă. Cu o taxă nouă care a avut un efect de frânare a investiţiilor, PIB-ul a scăzut cu 0,1%. Cu încă o taxă care a avut un efect de descurajare a consumului, PIB-ul a scăzut mai departe cu 1%. Miniştrii Voinea şi Gherghina sunt din acest punct de vedere direct responsabili pentru trimiterea României în recesiune.
Era de aşteptat ca după criticile dure de pe margine înainte de a prelua portofoliul de ministru al bugetului în 2012 fostul ministru Liviu Voinea să treacă la economii drastice de cheltuieli şi la o prioritizare a investiţiilor pentru a nu mai fi necesare noi taxe. Însă a fost aleasă cea mai uşoară cale: introducerea de noi taxe pe activele companiilor şi pe consumul populaţiei pentru a menţine echilibrul bugetar.
Venitul care urmează să fie colectat anul acesta din impozitul pe construcţii speciale, de 1,5 miliarde de lei, este de trei ori mai mare decât programul anual stabilit prin legea bugetului, adică triplu faţă de estimări. Valoarea sa reflectă însă sărăcia economiei româneşti. Numai aparent este mare suma colectată. Din nivelul încasărilor reiese că valoarea construcţiilor speciale ale companiilor din România este de circa 100 de miliarde de lei (22 mld.euro), având în vedere că nivelul impozitului este de 1,5% din valoarea construcţiilor speciale, iar la buget se strâng 1,5 mld. lei din această sursă.
Singurul „merit“ al acestui impozit este că evaluează pentru prima dată nivelul activelor fixe care nu sunt sub formă de clădiri ale companiilor româneşti. Toate companiile din România au afaceri de 250 de miliarde de euro pe an.
O perspectivă asupra averii imobiliare a companiilor din România o dă Anuarul statistic, unde ultimele date (pe 2012) arată că firmele aveau un nivel al imobilizărilor corporale de 1.409 miliarde de lei (313 mld. euro).
Urmează ca 7% din acest volum al imobilizărilor corporale să fie constituit din „construcţii speciale“. Acest impozit pe activele companiilor arată cât de slabe sunt firmele din România. Scurta perioadă de stabilitate economică şi creştere neîntreruptă între 2000 şi 2008 a dus la creşterea de patru ori a imobilizărilor corporale ale întreprinderilor din România, de la 285 mld. lei în 2002 la 1.346 mld. lei în 2008, pentru ca în 2012 valoarea să ajungă la 1.400 mld. lei.
Aflate în plină încercare de refacere a patrimoniului pentru a-şi majora posibilitatea de a derula afaceri şi de a obţine profituri, marile companii au fost însă puse în situaţia de a se căuta de bani pentru a plăti acest nou impozit „Voinea & Gherghina“.
Este dificil să dezvolţi patrimoniul unei companii, mai ales când ai nevoie de investiţii de zeci de milioane de euro. Fără finanţare bancară pe termen lung sau fără un angajament pe 20-30 de ani al acţionarilor, nu există soluţii.
Patrimoniul companiilor locale era deja la un nivel redus şi fără această nouă taxă. Nu poţi vorbi de încurajarea investiţiilor, de garanţii pentru întreprinderi sau de scheme de ajutor de stat când ataci posibilitatea companiilor de a-şi extinde baza patrimonială, de a acţiona pentru expansiune, conform unui plan de afaceri pe trei sau cinci ani.
Introducerea de noi impozite poate deveni repede un viciu. Când scad veniturile, ai tendinţa să inventezi tot timpul altele. Mai ales că investiţiile mai mici înseamnă afaceri viitoare mai mici ale companiilor şi deci venituri viitoare la buget mai mici.
