Un semnal pentru companii că presiunea fiscală ar putea fi redusă şi că seria de creşteri de taxe s-ar putea încheia în 2026 este transmis de ordonanţa ”trenuleţ”. Înjumătăţirea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) din 2026 şi eliminarea acestuia, precum şi a impozitului specific pe cifra de afaceri (ICAS) şi a impozitului pe construcţii speciale (taxa pe stâlp), de anul viitor arată că guvernul vrea să dea un orizont de speranţă mediului de afaceri.
Aceste măsuri, deşi sunt prevăzute de ordonanţă, reprezintă deocamdată promisiuni şi modificarea lor pe parcursul anului 2026 nu poate fi exclusă. Observăm, totuşi, că guvernul înţelege că fiscalitatea mărită este împovărătoare, frânează investiţiile şi, implicit, creşterea economică. Intenţia sa este sprijinită şi de declaraţia recentă a reprezentanţilor FMI conform căreia măsurile deja luate sunt suficiente pentru consolidarea fiscală şi că, de acum, trebuie doar să fie menţinută direcţia. Însă reducerea deficitului bugetar nu este deloc o misiune uşoară şi, fără majorări de taxe, guvernul are la dispoziţie alte două pârghii: raţionalizarea cheltuielilor şi îmbunătăţirea colectării taxelor.
De-a lungul ultimului deceniu, veniturile fiscale, cele din taxe, impozite şi contribuţii de asigurări sociale, au fost în jurul a 25-27% din PIB. În această perioadă au fost exprimentate atât scăderi, cât şi majorări de taxe. Prin urmare, pentru a ajunge la venituri fiscale de peste 30% din PIB, este nevoie în primul rând de întărirea administraţiei fiscale, respectiv de o colectare mai bună a taxelor. De exemplu, execuţia bugetară la 11 luni din 2025, publicată de Ministerul Finanţelor, arată că veniturile fiscale (impozite pe venit, profit, TVA, accize, taxe vamale, contribuţii sociale) erau de 25,6% din PIB la finalul lunii noiembrie 2025 faţă de 25% din PIB în perioada similară a anului anterior. Majorările de fiscalitate din 2025 au adus un plus de până la 0,6% din PIB.
Având în vedere că deficitul ar trebui să scadă în 2026 cu alte 2 puncte procentuale din PIB şi că trendul trebuie să continue gradual până la un deficit de 3% din PIB în 2030, este evident că trebuie luate măsuri suplimentare pentru un control mult mai riguros al cheltuielilor publice şi o colectare mai eficientă a taxelor existente. În acest scop, mediul de afaceri a susţinut în toate discuţiile cu guvernul că există mult loc de îmbunătăţire a activităţii ANAF prin măsuri de digitalizare şi reformă instituţională. Rapoartele Comisiei Europene privind decalajele de colectare a TVA şi a impozitului pe profit plasează România pe primul loc între statele membre, cu pierderi de câte o treime din sumele estimate că ar trebui încasate din cele două taxe. ANAF a început digitalizarea de câţiva ani, dar rezultatele nu sunt încă la nivelul aşteptărilor. Deşi mediul de afaceri a susţinut că reforma ANAF şi disciplina bugetară sunt obligatorii pentru a reduce deficitul bugetar, date fiind rezultatele obţinute până în prezent, varianta majorării de taxe rămâne posibilă.
În continuare, vom prezenta pe scurt modificările fiscale cu cel mai mare impact adoptate pentru 2026 şi 2027.
Impozitarea companiilor
Vestea bună este că IMCA, ICAS şi impozitul pe construcţii speciale vor fi eliminate, dar abia din 2027. În 2026, IMCA se va reduce de la 1% la 0,5%.
Companiile cu cifre de afaceri de până la 50 milioane euro vor avea cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuielile de management şi consultanţă, efectuate în legătură cu entităţi afiliate nerezidente, deductibile în limita a 1% din totalul cheltuielilor înregistrate. Dacă plafonul de 1% este depăşit contribuabilii pot deduce aceste tipuri de cheltuieli înregistrate în anul de calcul (de exemplu 2026) doar în limita de 1% din totalul cheltuielilor înregistrate în respectivul an de calcul. Merită menţionat că în cazul grupului fiscal, prevederile referitoare la limitarea de 1% se aplică de către membri în funcţie de situaţia individuală.
Pentru companiile mici, în anul 2026, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor va avea o singură cotă de 1%, indiferent de tipul activităţii, dar plafonul de încadrare va scădea la 100 mii euro.
Impozitul pe venit
Impozitul de 16% se va aplica veniturilor din dividende distribuite persoanelor fizice începând cu ianuarie 2026 şi câştigurilor din transferul titlurilor de valoare, de instrumente financiare derivate sau din transferul aurului de investiţii realizate începând cu anul 2026. Indiferent dacă veniturile sunt obţinute din România sau din străinătate (în cazul persoanelor fizice rezidente), creşterea cotei de impozitare va însemna în cele din urmă o sarcină fiscală suplimentară pentru investitori.
Impactate vor fi şi câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate prin intermediari rezidenţi pentru care impozitul reţinut la sursă va creşte de la 1% la 3% dacă titlurile de valoare/instrumentele financiare derivate sunt înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile de la dobândirii, respectiv de la 3% la 6% dacă titlurile de valoare/instrumentele financiare derivate sunt înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile.
Deşi nu sunt încadrate în categoria veniturilor din investiţii, ci în categoria veniturilor din alte surse, câştigurile din transferul de monedă virtuală vor intra, începând cu anul 2026, sub incidenţa cotei de 16%. Spre deosebire de veniturile din investiţii, în cazul pierderilor din transferul de monedă virtuală nu este posibilă recuperarea lor din din câştiguri de aceeaşi natură sau din câştiguri din transferul titlurilor de valoare sau din alte operaţiuni cu instrumente financiare.
De asemenea, cota aplicată asupra venitului brut reprezentând bunuri şi/sau servicii primite de un participant la persoana juridică, acordate/furnizate de către persoana juridică în folosul personal al acestuia, precum şi sume plătite unui participant la o persoană juridică, în folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau serviciile achiziţionate de la acesta, peste preţul pieţei pentru astfel de bunuri ori servicii va fi 16%. Măsura are în vedere impozitarea acestor venituri cu aceeaşi cotă ca în cazul veniturilor sub formă de dividende.
Impozite locale
Din 2026, pentru persoanele fizice se majorează valoarea impozabilă pe mp pentru clădirile rezidenţiale şi pentru terenuri, cu circa 170%. În cazul persoanelor juridice se majorează valoarea impozabilă pe mp pentru terenuri cu circa 170% ceea ce va genera un impact fiscal semnificativ, în special, pentru companiile cu portofolii extinse de terenuri. Această creştere poate afecta direct cash-flow-ul şi planificarea bugetară, în contextul în care impozitul pe terenuri reprezintă o componentă fixă şi recurentă a costurilor operaţionale. În cazul persoanelor juridice se introduc noi categorii de clădiri şi terenuri scutite (e.g. clădiri noi şi terenul aferent din investiţii în industria prelucrătoare, depozitare si logistică – scutire pe 2 ani de la recepţie).
Valoarea impozabilă pentru mijloacele de transport înmatriculate va înregistra o majorare între 5% şi 146%, în funcţie de norma de poluare (inclusiv pentru hibride).
De asemenea, creşte cota impozitului special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare (clădiri rezidenţiale cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane lei şi autoturisme cu o valoare de achiziţie mai mare de 375.000 lei) de la 0,3% la 0,9%. Pentru bunurile imobile, baza de impozitare la care se aplică cota de 0,9% o reprezintă valoarea impozabilă stabilita pentru taxele locale, care înregistrează o creştere semnificativă aşa cum am menţionat mai sus.
Concluzie
Majorarea fiscalităţii în 2025 era previzibilă ca urmare a deficitului bugetar foarte mare din ultimii ani şi a angajamentelor luate prin PNRR. În acest sens, analiza Băncii Mondiale, realizată ca parte din reforma cadrului fiscal din PNRR, a generat multe din schimbările implementate în Codul fiscal în ultimii ani. Suplimentar, au fost adoptate măsuri controversate, precum impozitul minim pe cifra de afaceri, care nu a adus venituri însemnate la buget, dar a bulversat mediul de afaceri. În 2026, reforma cadrului fiscal, prevăzută în PNRR, se încheie, o singură măsură importantă fiind amânată - impozitarea imobilelor la valoarea de piaţă. În schimb reforma administraţiei fiscale ar trebui să continue şi chiar să fie accelerată pentru a sustine o colectare mai eficientă a veniturilor bugetare. Totodată, disciplina bugetară, respectiv controlul mai strict al cheluielilor sunt esenţiale pentru a nu mai avea loc creşteri de taxe.